Iubita lui Cici a refuzat «O nouă viaţă»

Este sexy, talentată şi are un iubit celebru. Tânăra care i-a furat inima lui Cici, fostul percuționist al trupei Sistem, se numeşte în realitate Amalia Ştefania (22 de ani) şi a renunţat la un rol în noua telenovelă muzicală de la postul tv ACASĂ, „O nouă viaţă”, în favoarea unei cariere internaţionale.

Amalia a făcut parte o perioadă din trupa Blaxy Girls, iar în 2013 a avut o mulţime de concerte în Cipru, Turcia, Italia, Rusia sau Kazahstan împreună cu Naguale. Anul acesta, Saya şi Naguale vor fi tot mai mult solicitaţi în concerte peste hotare şi nu mai au …

Politica din umbră

Evenimentele din ultima săptămână au reamintit celor care înțeleg, cât de cât, ce se întâmplă, că adevărata politică nu se face de cei care sunt, permanent, în lumina reflectoarelor, ci de aceia, puțini, care fac jocurile, neștiuți decât de inițiați.

Combinatori, cum au fost numiți vreo câțiva dintre ei, de-a lungul istoriei postecembriste a României, în frunte cu celebrul Hrebenciuc. Iar aceștia sunt deasupra doctrinelor, guvernărilor sau partidelor, chiar dacă, teoretic, de ochii lumii, sunt afiliați unei formațiuni politice.

Pentru că este an electoral, pentru că acum se fac jocurile pentru următorii ani, probabil pentru următorul ciclu electoral și guvernamental, lucrurile au …

Oana Zăvoranu se lansează în modă

Recunoscută pentru stilul vestimentar nonconformist pe care îl adoptă, Oana Zăvoranu se pregăteşte să-şi lanseze prima colecţie de haine făcută fix după gustul ei. Bruneta se află într-un stadiu avansat cu schiţele şi colaborează cu nişte designeri italieni pentru a da lovitura în afaceri.

O fost o provocare şi pentru ea să intre în lumea modei, cu atât mai mult cu cât mărturiseşte deschis că nu are cunoştinţe în domeniu.

„Deşi nu am talent la desen, am încercat să fac nişte schiţe. Ştiu în linii mari cum vreau să arate hainele care îmi vor purta semnătura. Ideea mi-au dat-o fanii mei …

Ce operaţii estetice se practică tot mai mult

Se poartă din nou sprâncenele groase, bogate, cât mai stufoase. Însă frumos aranjate, tunse şi îngrijite. Iar femeile care nu reuşesc să-şi „crească” singure o pereche de astfel de sprâncene recurg la intervenţii chirurgicale.

Medicii au observat un trend în creşte în ultima vreme – tot mai multe femei îşi doresc sprâncene groase, ca ale Carei Delevingne, dar nu ştiu cum să le lase să crească şi mai apoi să le aranjeze încât să arate la fel de bine ca ale modelului. Aşadar apelează la transplanturi permanente de păr de sprâncene!

„Nu este cea mai comună procedură, însă numărul lor a crescut …

Am învins leucemia, vreau să merg mai departe!

Vă rugăm să citiţi această scrisoare emoţionantă, venită din partea unei tinere care, în urma unei puncţii, a rămas imobilizată în scaunul cu rotile; nu s-a dat bătută, a luptat cu leucemia şi a învins-o, a sperat, a învăţat şi acum este studentă.

Are nevoie de ajutor pentru a merge la un centru de recuperare din staţiunea Moneasa, centru renumit în recuperări reuşite; are nevoie şi de bani de transport. Vă rugăm să întindeţi o mână de ajutor acestei tinere fete!

„Mă numesc Mihalache Maria Florentina, domiciliată în Com. Scoarţa Sat Bobu Jud. Gorj şi am vârsta de 19 ani. În …

„Super Bingo Metropolis” a încercat din răsputeri să ţepuiască un câştigător

Câştigătorul premiului de 50.000 lei a obţinut o hotărâre definitivă a instanţei prin care i se recunosc drepturile, după doi ani de procese

Din păcate, sunt slabe şanse ca persoana în cauză să-şi mai vadă banii, deoarece organizatorul primei ediţii a „Super Bingo Metropolis” este în insolvenţă

Jocul continuă, o altă firmă având calitatea de organizator, dar în spatele acesteia se află aceiaşi oameni care au pus la punct şi prima ediţie, Radu Chifa şi Petru Rus

Curtea de Apel Cluj a decis, recent, că un jucător căruia firma „Phoenix Games” SRL Bistriţa, organizatorul primei ediţii a jocului „Super Bingo Metropolis”, a refuzat …

Mădălina Ghenea, tot mai melancolică

Mădălina Ghenea pare să treacă printr-o perioadă foartea grea. De când se crede că a făcut întrerupere de sarcină, slătineanca e din ce în ce mai abătută.

Acum două săptămâni, Mădălina Ghenea şi iubitul ei, Michael Fassbender, erau fotografiaţi la ieşirea dintr-o clinică medicală. Tristă şi cu lacrimi în ochi, bruneta privea în gol şi nu a schiţat un zâmbet nici când a văzut camerele de luat vederi.

Presa de peste Ocean susţine că slătineanca ar fi făcut atunci o întrerupere de sarcină, iar acest lucru a distrus-o sufleteşte.

De altfel, şi ultimele ei postări de pe Facebook arată starea depresivă a acesteia. …

VÂLCEA: Spitalul Județean de Urgență a primit suplimentar 4 milioane de lei din partea CJ

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a primit joi o suplimentare de buget de 4 milioane lei, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea.

„Astfel, pentru Spitalul Judeţean s-a rectificat bugetul cu un plus de 40 miliarde lei vechi. Aceasta rectificare vine în urma multor intervenţii pe care le-am făcut direct la ministrul Sănătăţii. De asemenea, am expus problema la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene şi am trimis alte adrese şi scrisori. Am spus de fiecare dată că nu sunt suficienţi bani, mă bucur că demersurile mele au fost duse la bun sfârşit. De asemenea, trebuie menţionat faptul că două …

24 de pensionari trebuie să restituie banii pe rețetele onorate prin declarații de venit false

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava a aplicat, în cursul anului trecut, trei sute de sancţiuni, în valoare totală de 443.058 lei, iar 24 de pensionari cărora le-au fost onorate reţete compensate cu 90% în mod nejustificat, vor trebui să restituie diferenţa de bani, a declarat vineri directorul instituţiei, Adela Băişanu.

Potrivit acesteia, activitatea Serviciului Control desfăşurată în 2013 a constat în şase acţiuni la persoane juridice ai căror angajaţi au beneficiat de concedii medicale şi 235 acţiuni de control la furnizorii de servicii medico-farmaceutice, dintre care 89 la medicii de familie, 28 la medicii de specialitate clinică, zece …

Cum îți poți face părul să pară mai bogat

Părul tău poate deveni din ce în ce mai subţire şi lipsit de viaţă din mai multe motive – dietă necorespunzătoare, prea multă vopsea de păr, prea mult styling la temperaturi înalte.

Uite cum îţi poţi face podoaba capilară să pară mai bogată:

O tunsoare potrivită
Evită bretonul sau tunsorile în linii drepte, în schimb fă-ţi una în straturi, care să ofere volum părului tău. Poţi încerca şi un bob clasic dacă ai părul drept, scurt sau lung.

Produse cosmetice pentru păr subţire
Poţi găsi în magazine produse speciale pentru părul subţire – gel, spumă sau fixativ, toate cu …