Șah-mat din ofsaid

Jocul de gleznă din USL a ajuns, încet-încet, într-un punct destul de previzibil, pentru analiști. La ora scrierii acestor rânduri, lucrurile erau în echilibru precar, în așteptarea următoarei mutări din partea PSD.

Adică liberalii par hotărâți să nu facă pasul înapoi, fiind evident că dacă l-ar face nu ar mai conta, ca partid, în structura din care au făcut parte, pesediștii încearcă să câștige cât mai multe puncte, chiar și în ultimul moment, astfel încât cei mai puțin informați să creadă că, totuși, nu ei au rupt USL-ul, iar conservatorii lui Voiculescu forțează nota, fiind singurii care au doar de …

Mască anti-îmbătrânire cu merişor

Pe lângă faptul că este delicios şi plin de vitamine, merişorul are şi proprietăţi anti-îmbătrânire. Vezi cum să-ţi faci acasă o mască naturală, pentru un ten frumos!

Sugestii

Ai nevoie de următoarele ingrediente: o ceaşcă de merişor proaspăt, o ceaşcă de boabe de struguri roşii (eventual fără sâmburi), două linguriţe de suc de grepfrut şi un pliculeţ de gelatină fără aromă.

Spală bine fructele înainte, apoi aruncă-le împreună într-un blender şi amestecă până se fac toate pastă. Acoperă recipientul cu pasta şi ţine-l la frigider în jur de 40-50 de minute, până se întâreşte. Înainte să începi să aplici masca pe faţă, lasă …

Ziua Sfântului Valentin, ambiguitate religioasă speculată în pervertirea iubirii

De Valentine’s Day a auzit toată lumea! Atâta pseudo informare că am ajuns să nu mai deschidem programele tv care, cică, ne prezintă ştiri… de fapt nişte reclame mascate, abjecte, pline de „fetiţe” aproape goale, scălămbăindu-se la bară, pe toate coclaurile cu muzică asurzitoare şi cu ceva flăcăi burtoşi , cam tomnatici, dar cu pretenţii de fanţi care se vor ginerică pentru o noapte…

Exponenţi ai unei societăţi în descompunere morală, emblematic definiţi de ochii lor sticlosi lipiţi in decolteul „mireselor” pe care nici nu stiu cum le chiamă … şi chiar se gasesc unii de-i insoară, în perversa …

Dana Săvuică, ironică la adresa Biancăi Drăguşanu

Dana Săvuică a vrut să se bucure de vremea frumoasă, aşa că vineri a făcut o plimbare prin centrul Bucureştiului. În timp ce se afla la un semafor, vedeta l-a văzut pe actorul Mitică Popescu într-un autobuz.

Dana a împărtăşit povestea cu prietenii de pe Facebook şi a recunoscut că nu a fost surprinsă deloc şi că ar fi avut un şoc dacă vedea pe cineva gen Bianca Drăguşanu.

„Astăzi m-am hotărât sa iau o mica pauza de la birou. Am ieșit afară ca sa mă bucur de vreme și mi-am căutat un loc liniștit. Trecând prin Romană, oprind la semafor, …

Care sunt plantele vindecătoare de sezon și cum le pregătiți pentru ceaiuri

Începe sezonul de cules plante medicinale din care pot fi preparate infuzii și ceaiuri utile în boli dintre cele mai diverse.

Sânziene anti-pistrui

Infuzia de SÂNZIENE drenează vezica biliară. Pentru ca efectul să fie maxim se prepară dintr-o linguriță de plantă măcinată la 200 de ml de apă. Se beau 2-3 căni pe zi, timp de o lună.

Ceaiul de sânziene este indicat și în tratarea iritațiilor și eliminarea petelor date de expunerea la soare. Compresele trebuie ținute pe piele timp de 20-30 de minute.

MUȘEȚELUL este un antiinflamator și un dezinfectant eficient. Este indicat pentru tratarea iritațiilor, a conjuctivitelor, a gastritelor și enteritelor, …

STUDIU: Divorţul creşte riscul de deces prin accident

Persoanele divorţate riscă de două ori mai mult să moară în urma unui accident decât cele aflate în cuplu, potrivit unui studiu realizat de universităţile Rice şi Pennsylvania din SUA, însă nu se ştie deocamdată dacă rezultatele pot fi extrapolate şi la alte ţări, scrie passionsante.be.

Cercetătorii au comparat datele socio-demografice de la circa 1,3 milioane de victime (de peste 18 ani) implicate în accidente care au cauzat sau nu decese. Incendiu, otrăvire, intoxicaţie, cădere, accident rutier, accident profesional – toate tipurile de accidente au fost luate în considerare.

Analiza a arătat că divorţul (sau despărţirea) duce la un risc dublu de …

Tratament hidratant pentru mâini uscate

Mâinile uscate sunt o problemă pe care o avem cu toţii. Învaţă de pe acum să le hidratezi ca să nu ai probleme mai târziu.

Iată un tratament hidratant foarte eficient pentru mâini uscate.

Ceai de mentă

Da, e adevărat: specialiştii ne recomandă să nu ţinem mâinile un timp îndelungat în apă. Ca la orice regulă, există şi o excepţie: umezirea în scop terapeutic. Foloseşte un castron pentru mâini şi un lighean pentru picioare. Umple-le cu apă călduţă (sub nici o formă fierbinte) şi adaugă o cană de infuzie de mentă. Opţional, mai poţi adăuga o lingură de sare de baie, …

Cum să combini albastrul regal

Rafinat, elegant, captivant. Aşa este albastrul regal pe care îţi propunem sa îl adopţi şi tu în ţinutele tale de zi cu zi, pentru un look diferit şi stilat.

Iată 3 piese de zi pe care le poţi purta seara

1 Fusta cloş

Seara, asorteaz-o cu o bluză delicata din matase sau un top elegant. Pentru ca fusta are un croi amplu, e bine ca în partea de sus piesele sa nu fie largi sau bufante, astfel încât ţinuta sa fie echilibrata. Ca sa pui talia în valoare, bluza trebuie bagata în fusta. Completeaza totul cu un plic, pantofi stiletto sau retro …

Victor Ponta: Antonescu știa de pactul de coabitare

Premierul Victor Ponta susține afirmația liderul PC, Daniel Constantin, și anume că liderului liberal Crin Antonescu ştia de pactul de coabitare.

Se pare că PSD nu are de gând să cedeze în faţa liberalilor şi insistă într-o formulă a guvernului în care şi liderul PC, Daniel Constantin va ocupa funcţia de vicepremier. În caz contrar, aceleaşi voci insistă să se păstreze actuala formulă aflată la guvernare.

„La nivel uman înțeleg supărarea lui Daniel Constantin care peste noapte a devenit ținta numărul unu și pentru Crin și pentru presa băsistă, ceea ce este nedrept. Strict politic însă era mult mai bine dacă nu …

Nicolas Cage alături de familie, într-un restaurant din Mamaia VIDEO

Celebrul actor american Nicolas Cage s-a relaxat pe litoralul românesc împreună cu soţia şi fiul său în vârstă de 9 ani. După ce s-au cazat la un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia, întreaga familie a servit o masă copioasă la un restaurant din zonă. Duminică, Nicolas Cage va părăsi stațiunea de la malul mării.

Actorul a venit pe litoralul românesc însoţit de fiul lui şi cea de-a treia sa soţie, Alice Kim. Cei trei au ales să ia cina la un restaurant aflat pe malul lacului Siutghiol iar când a plecat Cage s-a dovedit a fi extrem de …