Detalii inedite despre dosarul întocmit de Securitatea din Roman părintelui Iustin Pârvu au fost făcute publice recent de ziarul Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române.
Dosarul, mai puţin cunoscut, conţine detalii legate de arestările din 1948 operate în Roman odată cu aplicarea la nivel naţional a ordinului nr. 5 al Cabinetului ministrului Afacerilor Interne.
Toţi cei suspectaţi de activitate legionară au fost arestaţi atunci, iar în fostul judeţ Roman au fost reţinute 44 de persoane suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Printre aceştia s-au numărat studenţi, intelectuali, preoţi şi chiar elevi din liceele romaşcane.
Cei mai în vârstă dintre arestaţi erau consideraţi continuatorii …