Băsescu a aflat ultimul că e bunic!

Traian Băsescu a declarat că nu a ştiu că fiica sa, Elena Băsescu, a ajuns la urgenţe sâmbătă seară pentru a naşte. „Am aflat dimineaţa la ora 4. M-a trezit soţia – dragă eşti bunic”, a declarat şeful statului.

„S-a înmulţit numărul de femei cu încă una. Aveam trei sfinte în familie – Maria, Ioana şi Elena, acum a mai venit una”, a declarat pentru Adevărul preşedintele Traian Băsescu, care a precizat că nu vrea să se implice în alegerea numelui nepoatei sale nici el, nici soţia.

„Nu am ştiu că s-a dus la urgenţă, seara la ora 20. Am aflat dimineaţa …

Harry Potter e distrus de droguri și de alcool

Prietenii lui Daniel Radcliffe, 24 de ani, actorul făcut celebru de rolul Harry Potter, sunt foarte îngrijoraţi de tot mai desele derapaje cu droguri şi alcool ale acestuia.

Prietenii lui Daniel Radcliffe, cel care a fost idolul a milioane de copii din întreaga lume graţie personajului Harry Potter, nu ştiu ce să mai facă pentru ca actorul să nu ajungă precum Macaulay Culkin, starul din „Home Alone”, căruia drogurile i-au ruinat viaţa, conform Realitatea.

Surse apropiate lui Radcliffe au declarat presei din SUA că acesta duce o viaţă bazată pe petreceri epuizante la care consumă pahar după pahar de vodcă, tequila şi …

Protest de amploare împotriva proiectului Roșia Montana

Sute de persoane au participat duminică la un protestul împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană şi a gazelor de şist. Protestul a avut loc în zona Piaţa Universităţii din Capitală şi s-a încheiat fără incidente.

Deşi protestul a fost autorizat între orele 17,00 şi 21,00 în zona Parcului Izvor, manifestanţii s-au adunat în Piaţa Universităţii, de unde s-au deplasat în marş către Piaţa Victoriei, ulterior revenind la Universitate. Protestul s-a încheiat în jurul orei 3.00, iar jandarmii nu au intervenit, având în vedere că protestatarii au fost paşnici, conform RTV.net.

La acţiunea de protest au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de …

Anda Adam, plimbare în miez de noapte cu Botezatu

Surpriză de proporţii pe scena mondenă. Când toată lumea credea că Anda Adam suferă după fostul ei iubit Victor Slav, care se va însura curând cu Bianca Drăguşanu, cântăreaţa s-a plimbat în toiul nopţii cu unul din cei mai râvniţi burlaci din România.

Cătălin Botezatu este din ce în ce mai des văzut în preajma Andrei Adam, iar ultima oară, cei doi au fost surprinşi într-o plimbare romantică pe plajă, la miezul nopţii. Designerul este nelipsit de concertele vedetei, iar când Anda coboară de pe scenă îşi petrec timpul împreună.

Potrivit adpm.ro, Cătălin Botezatu şi Anda Adam sunt din ce în ce …

Camelia Voiculescu și Sorin Alexandrescu, la DNA. Li se prezintă materialul de urmărire penală

Fiica lui Dan Voiculescu, Camelia, şi directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, s-au prezentat, luni dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a le fi prezentat materialul de urmărire penală. Camelia Voiculescu este acuzată de complicitate la şantaj împotriva administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, în timp ce directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS.

Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în dosarul de şantaj, iar după ce persoanele cercetate în acest dosar vor lua la cunoştinţă probele adunate de DNA împotriva lor, procurorul de caz va hotărî pe cine trimite în …

Tăriceanu, propus șef de campanie pentru Crin Antonescu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a primit o ofertă uimitoare în şedinţa conducerii PNL de zilele trecute care a avut loc la malul mării.

În această şedinţă, Călin Popescu Tăriceanu a fost foarte critic la adresa conducerii PNL. A vorbit din nou despre faptul că PNL nu se implică în promovarea unor proiecte economice, a unor proiecte care ar fi specifice PNL.

În acest context, un lider de la filiala Prahova, Mircea Roşca, a venit cu ideea ca Tăriceanu să devină şeful de campanie al lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că va …

Gigi Becali, tot mai aproape Penitenciarul Poarta Albă

Cererea lui Gigi Becali în ceea ce priveşte mutarea sa la Penitenciarul Poarta Albă a fost aprobată de Penitenciarul Jilava. Transferul latifundiarului mai are nevoie însă şi de avizul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor.

Gigi Becali a solicitat să fie mutat la Penitenciarul Poarta Albă, supărat fiind că a fost sancţionat de conducerea penitenciarului Jilava, ca urmare a faptului că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în exteriorul închisorii. El nu va avea drept de muncă timp de 30 de zile şi nu va putea participa la activităţi sportive şi culturale.

Mai mult, România TV a prezentat în exclusivitate imagini cu …

A aruncat o grenadă în mașina poliției

Un bărbat din Buzău a aruncat o grenadă în maşina poliţiei locale. Acesta era supărat că oamenii legii nu i-au dat bani pentru băutură. Din fericire, grenada nu a explodat, iar poliţiştii au izolat imediat zona.

Incidentul a avut loc seara, când zeci de localnici se plimbau pe bulevardul din centrul oraşului. Bărbatul a mers la maşina poliţiştilor şi le-a cerut doi lei pentru băutură. Oamenii legii au refuzat, iar cerşetorul le-a aruncat grenada în autoturism, conform România TV.

„Iniţial a zis să-i dăm doi lei de o bere că a găsit ceva important şi ne-a dat-o pe geam, era o grenadă. …

S-a aruncat în fața metroului și a scăpat fără o zgârietură

Un bărbat cu vârsta în jur de 40 de ani s-a aruncat luni dimineaţă în faţa metroului, în staţia Unirii. Din fericire, bărbatul nu a fost rănit.

Bărbatul de 40 de ani a văzut că vine metroul, a sărit şi s-a alungit pe şine, iar metroul a trecut peste el. Incidentul s-a petrecut, luni dimineaţa, la staţia de metrou Piaţa Unirii 2. Din fericire, bărbatul nu a fost rănit.

„Bărbatul a fost foarte norocos. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.30. A fost anunţat imediat un echipaj de prim-ajutor care a ajuns la faţa locului, dar bărbatul era cooperant, fără leziuni. …

Șeful ANI s-a ales cu dosar penal

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea fără permis, informează România TV. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal.

Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost prins la volan cu permisul suspendat, în urma unui filtru al Poliţiei Române.

Permisul de conducere îi fusese suspendat de două luni. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.