17 foști inspectori guvernamentali au dat în judecată Guvernul

Un număr de 17 foşti inspectori guvernamentali, disponibilizaţi începând cu 1 septembrie, au dat in judecată Guvernul la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând „suspendarea actului administrativ” prin care au fost eliberaţi din funcţii.

Guvernul, prin premierul Victor Ponta, şi Secretariatul General al Guvernului au fost date în judecată de 17 foşti inspectori guvernamentali care solicită la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti „suspendarea executării actului administrativ” prin care au fost destituiţi din funcţii, respectiv o decizie a lui Ponta, semnată în 31 iulie 2013.

„Considerăm abuzivă măsura de desfacere a contractelor de muncă şi, în consecinţă, am contestat în …

Gala Premiilor Emmy 2013

Gala premiilor Emmy din acest an a fost dedicată fanilor stilului vintage – în special celor cu o înclinație pentru serialul „Mad Men”.

Vedeta serialului „Mad Men”, Elisabeth Moss, a arătat minunat într-o rochie în trend, alb cu negru, cu o fustă texturată îndrăzneț, ţinută pe care a completat-o cu bucle lejere și buze rosii.

De asemenea, colega ei de serial, Christina Hendricks, şi-a arătat şi ea formele celebre într-o rochie neagră, clasică.

Claire Danes a a fost şi ea apreciată pentru o rochie îndrăzneață Armani Prive.

O altă câştigătoare la capitolul vestimentaţie a fost Zooey Deschanel, care a arătat superb într-o rochie albastră …

Teo a ajuns în perfuzii

Teo Trandafir a ajuns la spital și a fost pusă pe perfuzii, după ce s-a simțit foarte rău.

„Am vrut să mă fac raw-vegană. Am încercat cu merisor, prunuţă, struguraş şi morcovel. M-a durut burta. Am fost cu un prieten şi cu fii-mea la film şi aveam ochii ca melcul”, a explicat Teo în emisiunea sa.

„Dă-i cu d-aia, dă-i cu d-aia, cu ce am auzit şi eu. Acum vin de la perfuzii. Sunt bine, am tensiunea mică. De la medicamente pentru burtă, îţi scade un pic tensiunea cât să fii aşa… Mă simt ca o gazelă pe campie”, a mai spus …

Roxana Vancea și-a tatuat numele lui Bendeac pe mână

Roxana Vancea şi Mihai Bendeac formează cel mai proaspăt cuplu din showbiz. Deşi sunt de puţin timp împreună, fosta asistentă de la Răzvan şi Dani a făcut un gest extrem de iubire: și-a tatuat pe braţ numele iubitului său.

Pentru a-i demonstra actorului că intenţiile ei sunt serioase, Roxana Vancea s-a tatuat pe braţ cu numele „Mihai Bendeac”. Mândru de isprava iubitei sale, Bendeac a fotografiat tatuajul şi a postat imediat imaginea pe Facebook

Fanii celor doi au catalogat gestui vedetei ca fiind „greşit”, „o opţiune proastă” sau „penibil”.

În ciuda criticilor, cei doi demonstrează pe zi ce trece că se iubesc şi …

EBA l-a pârât pe Ponta comisarului Oettinger

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu i-a trimis o scrisoare comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, despre „mascarada regizată” de premierul Victor Ponta, căruia „i-a căzut pradă” oficialul european, în legătură cu lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni.

„Ca urmare a faptului că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, prima interconexiune de gaze naturale dintre România şi Republica Moldova, nu au început nici până în acest moment şi nici nu există o dată clară la care acest lucru ar urma să se întâmple, i-am trimis o scrisoare Comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger, prin care l-am informat pe acesta despre mascarada regizată de Victor Ponta în perioada …

Antonescu îi răspunde dur lui Zgonea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu înţelege de ce a mers preşedintele Camerei, liderul PSD Valeriu Zgonea la Roşia Montană, precizând că el nu împărtăşeşte filozofia potrivit căreia politicienii trebuie să meargă în mijlocul evenimentelor cele mai importante doar pentru a aduna voturi.

După ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că omologul său de la Senat, Crin Antonescu, ar trebui să-şi găsească timp să meargă la Roşia Montană pentru că şi acolo sunt potenţiali alegători, liderul PNL a replicat că nu împărtăşeşte filozofia „Haide să mă duc acum acolo ca să prindem nişte voturi la alegerile prezidenţiale”.

Afacerea Roșia Montană și Nea Ion

Iată cum stau lucrurile cu Roșia Montană:

Gabriel R.: „Nea Ioane, mata ai 1kg de aur în curte, da nu ştiu decât eu cum să-l scot. Uite, îţi fac o ofertă nemaipomenită: îl scot eu, drept răsplată că l-am scos din curtea ta îţi dau şi ţie 60 de grame redevenţă şi dacă mă ajuţi să ţi-l scot în 15 ani îţi dau de lucru şi-ţi plătesc salariu 5 grame pe an pentru că sunt de treabă şi nu vreau să stai ca prostu fără servici…

Adică de fapt nu-l scot eu, îl scoţi tu, eu doar îţi împrumut uneltele, te învăţ …

Află ce îți rezervă astrele pentru săptămâna 23 – 29 septembrie

Săptămâna aceasta astrele aduc în atenţia noastră problemele sentimentale şi cele care ţin de relaţiile cu cei din jur, fie ei colegi, rude, prieteni. Iată ce îţi rezervă ţie horoscopul pentru săptămâna 23-29 septembrie.

Berbec

Te concentrezi mai mult pe latura sentimentală a vieţii, ceea ce nu e deloc rău pentru că era cazul să acorzi mai multă atenţie măcar partenerului de cuplu, dacă nu şi familiei sau prietenilor apropiaţi. Spre sfârşitul săptămânii e posibil să afli un secret sau să ai o revelaţie. Ai tendinţa să rişti atât în dragoste, cât şi în carieră, lucru …

Un economist este o persoană care ştie 1001 de poziţii sexuale dar căruia îi lipseşte o prietenă

Sunt economiştii nişte amanţi buni?

Aceasta este întrebarea pe care i-am adresat-o lui Nouriel Roubini marţea trecută, când a trecut prin Geneva. El a fost declarat cel mai bun economist din lume în 2009.

Nu i-a avertizat el pe membrii Congresului SUA în 2007 că urmează să se spargă bula imobiliară şi că va urma o recesiune?, scrie profesorul Michel Girardin de la Universitatea din Lausanne în presa elveţiană.

Întrebarea mă bate la cap, adăugă Girardin, de când am descoperit un alt economist genial , Joseph Schumpeter care şi-a fixat trei obiective în viaţă: să fie cel mai bun amant din lume , …

Andreea Mantea vorbește despre greutățile din viața ei

Anul 2013 nu a fost un an tocmai bun pentru Andreea Mantea. Eșecurile din plan profesional cât și personal au dus-o într-un con de umbră pe vedetă. După aceste evenimente, Mantea a devenit din ce în ce mai puţin activă până şi pe pagina personală de Facebook.

Cu toate acestea, la câteva ore după ce şi-a sărbătorit ziua de naştere, a publicat pe pagina reţelei de socializare un mesaj de mulţumire pentru admiratorii ei.

«Și… am îmbătrânit cu încă un an! Cu bune, cu rele, cu bucurii sau necazuri, important este că nu am fost singură. Am avut persoane dragi …