Guvernul cumpără avion pentru președinte, premier și demnitari

Guvernul şi-a propus să achiziţioneze, cu circa 10 milioane euro, o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplăsările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta

Victor Ponta a arătat că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriat un avion de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta a susţinut că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii, potrivit Mediafax.

„De zece milioane – treisprezece …

Mădălin Voicu cere interzicerea Casei Regale a romilor

Deputatul Mădălin Voicu cere interzicerea Casei Regale în rândul comunităţii rome, printr-un proiect de lege depus la Parlament.

Proiectul de lege depus de Mădălin Voicu cere interzicerea Casei Regale în rândul comunităţii romilor şi recunoaşterea doar a Casei Regale a României, potrivit realitatea.net.

Acest proiect ar putea duce la interzicerea regilor romi şi la pierderea tuturor drepturilor pentru moştenitorii lui Florin Cioabă, fiii săi, Dorin şi Daniel.

Mădălin Voicu a declarat că s-a simțit rușinat de tot ce s-a întâmplat în sânul etniei rome după mortea lui Florin Cioabă.

Ministrul Transporturilor nu merge cu trenul de 10 ani și nu știe cât costă metroul

Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat miercuri că nu mai călătoreşte cu trenul din 2002-2003, iar cu metroul din perioada studenției.

„Ultima oară am călătorit cu trenul, cred, nu sunt sigură, în 2002 sau în 2003. Nu ştiu exact când au început lucrările la tronsonul Bucureşti-Constanţa. Eu călătoream foarte mult pe acest tronson. În momentul în care au început lucrările şi călătoria dura 5 ore, 6 ore, 7 ore, am renunţat”, a spus Mănescu, la conferinţa de presă organizată după preluarea portofoliului de ministru al Transporturilor de la premierul Victor Ponta, conform RTV.net.

Totodată, Mănescu a spus, răspunzând altei întrebări, …

Dezvăluiri incendiare despre Costică Ștefănescu și soția lui

Fratele lui Costică Ştefănescu, fosta legendă a Universităţii Craiova care s-a sinucis săptămâna trecută deoarece suferea de cancer, o acuză pe soţia fotbalistului că a rămas căsătorită cu el doar pentru bani.

„Vă spun doar atât: Costică mai avea de luat un rest de bani din Qatar (n.r. unde a antrenat), vreo 7.000 de dolari. El ar fi vrut să-i ia, dar Mary (n.r. soţia) a zis să nu se ducă, pentru că nu e bine. Banii i-a luat ea şi nu a mai spus la nimeni”, a spus Ion Ştefănescu, fratele fotbalistului, pentru www.ziarulring.ro.

Acesta a mai precizat că, în urmă …

Bebeluș abandonat pe câmp, într-o pungă de plastic

Un bebeluş abandonat a fost găsit de un muncitor pe un câmp de floarea soarelui de lângă Bacău. Micuţul se află internat la Maternitatea din Bacău, iar medicii spus că este sănătos. Poliţiştii o caută pe mama copilului, iar dacă va fi găsită, femeia riscă să ajungă după gratii.

Un bebeluş a fost găsit abandonat pe un câmp, lângă Bacău. Băieţelul fusese lăsat într-o pungă de plastic. Deşi abia venit pe lume, a avut puterea să trăiască, iar plânsetele lui au fost auzite de un muncitor care trecea prin zonă şi care a chemat salvarea, relatează România TV.

Micuţul se află acum internat la …

Încă un torționar ajunge în fața justiției

Încă un fost gardian al închisorii politice de la Râmnicu Sărat va ajunge în faţa justiţiei pentru a răspunde pentru faptele sale. Este vorba despre un ploieştean pe care specialiştii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului l-au descoperit în urmă cu câteva luni

Bărbatul a fost descoperit acum câteva luni de către specialiştii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, potrivit România TV.

O echipă de specialişti l-a căutat la locuinţa sa din Ploieşti, însă fostul ofiţer a refuzat orice dialog.

Toate datele despre el au fost deja transmise Parchetului, iar specialiştii de la Institut consideră că bărbatul deţine informaţii atât despre activitatea …

Ponta, despre fabulațiile lui Băsescu privind ambasadorii și DNA

Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia acuzaţiile privind intervenţia şefului statului în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îi obligă pe ambasadorii României să prezinte explicaţii în străinătate poate reprezenta o simplă fabulaţie, este de părere premierul Victor Ponta.

„Nu cunosc asemenea lucruri, nu am fost niciodată informat de aşa ceva şi s-ar putea să fie o simplă fabulaţie”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că speră ca oameni politici „de vârf” să înţeleagă faptul că „nu fac niciun serviciu României făcând afirmaţii gratuite” de genul „preşedintele i-a făcut doctorului Brădişteanu dosare” sau că „preşedintele utilizează DNA împotriva …

Show „The Wall” cu Roger Waters în Piața Constituției

Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce, miercuri, în România cea mai spectaculoasă producţie muzicală a momentului – show-ul „The Wall”.

Anunţat a fi evenimentul anului în România, show-ul „The Wall” este o combinaţie de muzică live, proiecţii impresionante, efecte vizuale uimitoare şi decoruri grandioase, toate reunite într-o construcţie concepută sub forma celebrului zid. Spectacolul reia povestea lui Pink, personajul principal al albumului „The Wall”, întreaga punere în scenă bucurându-se de avantajele tehnologiei, oferindu-le fanilor nu doar un simplu concert, ci o producţie multi-dimensională de excepţie.

Pe scenă, artistul va fi însoţit de un cor alcătuit din 15 copii …

Tragedie aviatică, cinci morți

Un avion de agrement s-a prăbuşit marţi în nord-vestul Germaniei, la Fröndenberg, cauzând moartea a cinci persoane, inclusiv un copil, au declarat pompierii pentru agenţia germană de presă DPA.

Un avion de agrement, cu opt persoane la bord, s-a prăbuşit marţi în nord-vestul Germaniei, trei dintre acestea pierzându-şi viaţa. Potrivit anchetatorilor cei care au decedat se aflau în partea din faţa aeronavei.

Între morţi se află un copil, două femei şi doi bărbaţi au murit, iar alţi trei copii au fost grav răniţi, au precizat pompierii.

Avionul de mici dimensiuni, care a decolat de la Marea Nordului, s-a prăbuşit pe o câmpie. Cauzele …

STEAUA s-a calificat în grupele Ligii Campionilor, după 2-2 cu Legia

Steliștii nu au știut unde-i mingea mai bine de o oră, dar au avut un start de excepție, cu două goluri care i-au aruncat peste play-off-ul Ligii Campionilor. Legia s-a dovedit o echipă solidă, care a luptat pentru orice balon, dar nu și-a creat ocaziile de care avea nevoie pentru a merge mai departe, deși a întors rezultatul.

Ce început de meci a avut Steaua! 25.000 de fani ai Legiei, care au început să cânte înainte de începerea partidei, au rămas muți după primele 10 minute. Stanciu și Piovaccari au lovit nebunește în minutele 7 și 9 și totul părea …