Cele mai fierbinţi jucării şi accesorii sexuale

Prima jucărie sexuală a apărut în urmă cu aproximativ 30.000 de ani şi era realizată din piatră. Lumea însă a evoluat, iar astăzi avem la dispoziţie o gamă largă de jucării şi accesorii sexuale. Iată care dintre acestea se află în top 10

1. Sqweel Paâă nu demult, sexul oral era una dintre puţinele plăceri pentru care chiar aveai nevoie de un partener! Din păcate pentru ei s-a rezolvat şi această problemă! Dintre toate jucăriile, Sqweel a devenit cel mai popular – dotat cu nu mai puţin de 10 „limbuţe”, stimulatorul face adevărate minuni! În plus, poate fi adaptat indiferent de …

Gestul făcut de un bebeluş în timp ce venea pe lume i-a şocat pe medici

Alicia Atkins, din Glendale, Arizona, a născut-o pe fiica sa, Neveah, cu ajutorul unei operaţii de cezariană, pe 9 octombrie 2011.

Soţul său, Randy, este cel care a imortalizat momentul venirii pe lume a fetiţei lor, iar cea mai emoţionantă imagine este aceea în care micuţa, aflată încă în pântecul mamei sale, scoate mânuţa prin operaţie şi îl apucă pe medic de deget.

Medicul m-a strigat „Hei, m-a apucat de deget”, îşi aminteşte tatăl, citat de o televiziune locală şi de Daily Mail. „Aşa că am alergat şi am făcut fotografia şi am rămas pierdut, uitându-mă la ea. E o …

Accidente reale, dar greu de crezut! FOTO

Nu vă vine să credeţi că sunt reale? Ei bine sunt adevărate!

Accidentele prezentate în galeria alăturată s-au petrecut cu adevărat.

De la mașina dinstrusă de o roată de bicicletă la cea ajunsă în podul unei case, accidentele din galeria alăturată sunt reale, dar greu de crezut.

Cristi Borcea trece prin momente dramatice la Miami

Fostul acţionar al lui Dinamo, Cristi Borcea, i-a mărturisit naşului său, Gigi Becali, că de când a primit sentinţa în „Dosarul Transferurilor”, unde a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, trece prin momente de groază şi nu-şi mai găseşte liniştea.

„Când primeşti atâţia ani de puşcărie nu te mai interesează fotbalul! E o dezamăgire uriaşă pentru el! E distrus din cauza condamnării. Nu-i mai arde de nimic, deci nici de fotbal”, a spus Gigi Becali.

Cristi Borcea a făcut recurs, însă apelul va avea loc abia în primăvara anului 2013.

 

 

Sergiu Nicolaescu era pregatit sa-l omoare pe Ceausescu inainte de Revolutie

Regizorul Sergiu Nicolescu a povestit intr-o emisiune la Acasa TV planul sau de a scapa Romania de dictatura lui Nicolae Ceausescu.

„Acum pot s-o spun. Îmi cumpărasem două arme. O armă cu lunetă şi amortizor, semiautomată, de mare precizie. O cumpărasem prin ’70 când am adus-o cu avionul, în geamantan. Şi un revolver. Revolverul era mai mult pentru mine. Arma era pentru nea Ceauşescu. Unui singur om i-am spus, unui cascador cu care eram prieten, Nicu Constantinescu, el ştia de .. (intenţia mea n.red.). Voiam să ne aşezam într-un canal, ceva de genul ăsta”, povesteşte regizorul care îşi pierduse orice speranţă …

A murit Sergiu Nicolaescu

Regizorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă, pe 3 ianuarie, la 82 de ani. Regizorul era internat la Spitalul Elias din Capitală, unde fusese operat de peritonită pe 28 decembrie.

Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias. „Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. „Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind …

România a fost zguduită de trei cutremure în această dimineaţă

Un cutremur cu magnitudinea 3.2 a avut loc joi în zona Vrancea, anunţă infp.ro. Anterior, alte două, unul cu magnitudine de 3.4, altul cu magnitudine 2.6, au avut loc în Transilvania. De la începtul anului, INFP a anunţat nu mai puţin de zece cutremure pe teritoriul României

Seismul de 3.2 s-a produs în Vrancea la o adâncime de 122 de kilomettri, în apropierea localităţilor: Focsani (33 km), Marasesti (39 km), Ramnicu Sarat (45 km), Covasna (48 km), Adjud (52 km).

Cutremurele din Transilvania, cu magnitudine de 3.4, respectiv 2.6, au fost de suprafaţă, s-au produs la adâncimi de 5 kilometri, lângă localităţile: …

Ghilotina politică în 2013

Planurile partidelor pentru 2013: pentru cine pregătesc ghilotina

Preşedintele PSD Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu vor să-i decapiteze pe rivalii din partid la congresele din 2013, în timp ce Vasile Blaga ar putea fi schimbat de la şefia PDL

Cele trei mari partide, PSD, PNL şi PDL se vor întruni în congrese extraordinare, în prima jumătate a anului 2013, pentru a-şi clarifica situaţia internă după agitatul an politic 2012. Primii care se vor întruni în congres vor fi liberalii, chiar la începutul acestui an. „Doresc să propun un congres extraordinar al PNL cât mai curând. Luna ianuarie e dedicată dezbaterii …

Premieră naţională la Cluj. Ce le oferă Boc clujenilor

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat pe pagina sa de Facebook că, în premieră naţională, cinci autobuze electrice vor circula în Cluj-Napoca în 2013.

„Cluj-Napoca va beneficia de un parteneriat romano-elvetian printr-un program de imbunatatire a mediului inconjurator la care municipalitatea si-a depus candidatura in anul ce a trecut. Fondurile accesate prin program vor putea fi folosite pentru investitii in reabilitarea termica a unor cladiri din patrimoniul municipalitatii, scoli, gradinite sau reabilitarea statiilor de transport in comun. Pentru început, clujenii vor beneficia de cinci autobuze electrice in cursul anului 2013!”, a scris Emil Boc pe pagina sa de Facebook.