Imagini inedite cu părintele Iustin Pârvu din timpul torturii

Detalii inedite despre dosarul întocmit de Securitatea din Roman părintelui Iustin Pârvu au fost făcute publice recent de ziarul Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române.

Dosarul, mai puţin cunoscut, conţine detalii legate de arestările din 1948 operate în Roman odată cu aplicarea la nivel naţional a ordinului nr. 5 al Cabinetului ministrului Afacerilor Interne.

Toţi cei suspectaţi de activitate legionară au fost arestaţi atunci, iar în fostul judeţ Roman au fost reţinute 44 de persoane suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Printre aceştia s-au numărat studenţi, intelectuali, preoţi şi chiar elevi din liceele romaşcane.

Cei mai în vârstă dintre arestaţi erau consideraţi continuatorii …

Sandero, în topul preferințelor pentru francezi

Specialiştii spun că înmatriculările de maşini noi au fost mai puţine decât în 1980! În aceste condiţii grele, două tipuri de maşini au fost vândute foarte bine: cele mai scumpe şi cele mai ieftine.

Într-o criză teribilă a pieţei de maşini franceze, trei mărci au reuşit totuşi să înregistreze creşteri semnificative: Maserati care a adus un model nou pe piaţa de lux, Toyota cu modelul hibrid şi Dacia cu maşinile sale ieftine.

Dacia a avut o creştere explozivă de +9,5% faţă de anul precedent – s-au vândut 80.000 de bucăţi. Logan II şi mai ales Sandero II au înregistrat vânzări foarte …

Uite cât câştigă juraţii de la X FACTOR

Delia, Cheloo si Dan Bittman sunt cei trei jurati ai show-ului „X Factor”, despre ale caror salarii s-a tot zvonit ca ar fi unele colosale.

Bittman, Cheloo si Delia nu au primit, insa, sute de mii de euro pentru a se afla la masa juriului, asa cum se zvonea in presa la un moment dat, dar nici nu se poate spune ca ar avea de ce sa se planga.

Potrivit unor surse, cei trei mentori de la „X Factor” ar fi fost remunerati cu 60.000 de euro fiecare, la care se adauga cheltuielile de transport, mancare si altele.

„In nici un caz nu …

Ştefan Stan vine cu noi dezvăluri despre Andreea Mantea

Ştefan Stan a făcut, la o emisiune TV, unele mărturisiri suprinzătoare atât cu privire la viaţa sa sentimentală în general, cât şi în ceea ce o priveşte pe Andreea Mantea.

„Am iubit foarte puţine femei cu adevărat”, a spus Ştefan Stan, adăugând că încă are sentimente puternice pentru Andreea Mantea dar că viaţa i-a despărţit.

„Mi-aş dori să simţiţi toţi marea dragoste pe care i-am purtat-o Andreei, ca să vă daţi seama prin ce am trecut. Nu regret nimic! Este o femeie minuntată, te poţi baza pe ea pentru orice. Îmi doresc să mai iubesc măcar o dată atât de intens. Cu …

Nuntă mare în familia prezidenţială!

După numai şase luni de relaţie, Ioana Băsescu a fost cerută în căsătorie de iubitul său, Radu Petru Pricop. Avocatul i-a dăruit fiicei preşedintelui inelul de logodnă chiar în seara de Crăciun, iar nunta va avea loc în vara anului următor.

Viitorul ginere al lui Traian Băsescu a plănuit momentul în cel mai mic detaliu, iar atunci cînd a simţit că este momentul, a cerut-o de soţie pe Ioana. Potrivit jurnaliştilor de la Cancan, se pare ca aceasta a acceptat încântată propunerea, iar nunta va avea loc anul viitor, în vară.

Radu Petru Pricop este un bun prieten al Elenei Basescu, dar …

Deputatul Gheorghe Coman a scăpat de arest

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a deputatului PC Gheorghe Coman, acuzat de corupţie. Coman va fi cercetat în stare de libertate.

Instanţa i-a impus totuşi lui Gheorghe Coman interdicţia de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la un complet alcătuit din 5 judecători de la ICCJ.

Camera Deputaţilor a votat propunerea de arestare a parlamentarului Gheorghe Coman, cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Plenul Camerei a aprobat vineri, prin vot secret cu bile, solicitarea MJ privind încuviinţarea arestării preventive …

Află ce zile vor fi libere în 2014

În anul 2014, bugetarii vor avea parte de 12 zile declarate libere prin Codul Muncii, o parte dintre ele ca sărbători legale, însă doar nouă sunt în cursul săptămânii.

Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase.

Anul Nou

1 ianuarie – miercuri
2 ianuarie – joi

Paşte

20 aprilie – duminică
21 aprilie – luni

Ziua Internaţională a Muncii

1 mai – joi

Rusaliile

8 iunie – duminică
9 iunie – luni

Adormirea Maicii Domnului

15 august – vineri

Sfântul Andrei

30 noiembrie – duminică

1 decembrie – Ziua Naţională a României

1 decembrie – luni

Crăciunul

25 decembrie …

Tragedie în fața hotelului

O adevărată tragedie a avut loc în fața unui hotel din Bali, acolo unde un piton aflat în libertate a ucis un paznic al stabilimentului turistic.

În vârstă de 59 de ani, Ambar Arianto Mulyo lucra la un restaurant al hotelului şi la un moment dat s-a oferit să captureze un piton ce fusese observat de mai multe ori în zonă, conform Daily Mail.

Curajosul aproape reuşise să prindă capul şi coada uriaşului şarpelui, dar curând situaţia s-a întors împotriva lui. Ambar Arianto Mulyo a fost strangulat de piton în faţa mai multor oameni care nu au putut face nimic pentru a-l …

Ponta și Regele Mihai, împreună în a treia zi de Crăciun

O fotografie care îi înfăţişează pe premier şi pe Regele Mihai I stând la masă a fost postată, vineri, pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta, în text precizându-se că prim-ministrul a luat masa cu Regele Mihai în cea de-a treia zi de Crăciun, la palatul de la Săvârşin.

„Premierul Victor Ponta a luat masa cu Majestatea Sa Regele Mihai I în cea de-a treia zi de Crăciun la palatul de la Săvârşin, reşedinţa regală unde familia regelui îşi petrece în mod tradiţional sărbătorile de iarna”, este mesajul postat de echipa premierului pe pagina de Facebook a acestuia.

Textul însoţeşte o …

Cele mai trăznite urări pentru 2014

Noul an se apropie cu paşi repezi, iar mesajele de „La Mulți Ani” sunt din cele mai diverse, imaginația românilor depășind orice limită.

„Fără fiţe, fără poante, la mulţi ani cu sănătate! Criza vine, criza trece, noi mereu vom petrece!”

„Previziuni meteo de REVELION 2014: ploaie de pupici şi îmbrăţişări… te sfătuim să închizi umbrela şi să deschizi inima. Un An Nou Fericit!”

„Căţeluş cu părul creţ
Să ai jeep-ul în coteţ
Să ai vilă cu piscină
Pe Madonna ca vecină
O lopată pentru bani
La anul şi la mulţi ani!”

„Noul an să vă aducă belşug în casă, bucate …