Adrian Năstase: E greu să te obişnuieşti în închisoare

Adrian Năstase se află din nou în faţa instanţei. Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizează recursul procurorilor anticorupţie în dosarul Mătuşa Tamara, în care Năstase a fost achitat.

Tot astăzi este judecată de magistraţi şi contestaţia fostului prim ministru în cazul condamnării sale la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calităţii.

Simpatizanţi politicianului l-au aplaudat la intrarea în sala de judecată, iar jurnaliştii l-au întrebat ce aşteptări are de la acest proces. „Mi-e greu să vă răspund acum”, a fost răspunsul fostului premier.

Întrebat cum s-a acomodat în închisoare, Năstase a răspus: „E greu …

Agenţi de la Circulaţie, reţinuţi pentru luare de mită

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, la data de 1 septembrie 2012, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii JEBELEAN PETRU şi MICULA CLAUDIU-DUMITRU (agenţi de poliţie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Totodată, aceştia au solicitat instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor, cerere admisă de către magistraţii Tribunalului Timiş, care au dispus, la data de 1 septembrie 2012, emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, reiese că în timpul serviciului de patrulare, inculpaţii au pretins şi primit …

Poliţiştii de frontieră au salvat doi oameni captivi pe o insulă în mijlocul Dunării

Un echipaj naval al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră  poliţiştii de frontieră a intervenit pentru a salva două persoane, cetăţeni români, care se aflau pe o insulă în mijlocul Dunării şi care, din cauza vremii nefavorabile şi a valurilor mari, se aflau în imposibilitate de a se întoarce la mal.

În dimineaţa zilei de 02.09.2012, în jurul orei 10.00, un localnic din Moldova Veche a solicitat ajutorul Poliţiei de Frontieră din Caraş Severin pentru a interveni la salvarea a doi cetăţeni români care au rămas izolaţi pe insula Ostrov, situată pe direcţia localităţii Moldova Veche.

Persoana care …

Secretarul General al OSCE vine la Bucureşti

Marţi, 4 septembrie, Secretarul General al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ambasadorul Lamberto Zannier, va efectua o vizită la Bucureşti pentru a fi prezent în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei din România.

Cu această ocazie, ambasadorul Zannier urmează să aibă o serie de întrevederi la Palatul Parlamentului cu domnul deputat Borbély László, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor şi cu preşedintele şi membrii Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE

Printre temele de interes care vor fi dezbătute în cadrul întrevederilor se numără şi comunitatea de securitate la nivelul Organizaţiei (Helsinki+40), conflictele prelungite, cu accent pe cel …

Viviane Reding: Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen

„Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI.

Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat. Sperăm că toţi actorii politici de la Bucureşti vor putea depăşi disensiunile pentru a pregăti campania electorală din octombrie. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au …

Americanii, lăsaţi săraci de hackerii români

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut zeci de percheziţii în judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi de pe cardurile unor cetăţeni americani, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de euro.

Toate persoanele găsite la locuinţele percheziţionate urmează să fie conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„Phishing, vishing şi spam”

Din anchetă a rezultat că, în perioada martie 2011- august 2012, membri grupului infracţional organizat au …

Președintele CJ Brăila, în conflict de interese

Potrivit ANI, Gheorghe Bunea Stancu este în conflict de interese după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului, şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociația Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, se arată într-un comunicat al ANI.

Firmele lui Stancu

„SC Clubul de Fotbal Brăila SA și …

Startul școlii amânat cu o săptămână, până pe 17 septembrie

Deși inițial Victor Ponta anunțase că elevii vor reveni în bănci peste o săptămână, pe 10 septembrie, în ședința de guvern de sâmbătă, șeful executivului s-a răzgândit.

Ecaterina Andronescu a declarat la sfârșitul ședinței de guvern. „Am făcut acest lucru pentru că în România tradițional școala începe pe 15 septembrie. Cum 15 este sâmbătă și am avut multe solicitări din partea părinților am decis să răspundem acestor rugăminți, așa că școala să înceapă pe 17 septembrie”.

Totodată ministrul de resort a mai precizat că amânarea va permite școlilor să se pregătească mai bine pentru clasa pregătitoare.
Această decizie a fost luată pentru …

Andreea Marin Bănică, despre minunea de-a fi părinte

Zâna Surprizelor a ales să se retragă pentru o perioadă din lumina reflectoarelor pentru a se bucura pe deplin de minumea apărută în viaţa sa, micuţa Violeta.

Şi i-a plăcut atât de mult rolul de mămică încât a înfiinţat şi o şcoală a mămicilor, unde le învaţă pe mămicile din întreaga ţară cât de frumos este să devi părinte, chiar şi pe tinerele ce nu se şteptau să devină mămici.

Întrebată despre greutăţile întâlnite adesea de mămicile care vin la Scoala Mamelor, Andreea Marin vorbeşte despre lipsa informării şi despre lipsurile sistemului medical românesc.

„Ele nu cunosc ce drepturi au şi sunt …

Obţine eleganţă şi rafinament prin decor cu printuri florale

Printurile florale oferă unei încăperi o doză ridicată de romantism şi feminitate. Tiparele florale stilizate îşi găsesc loc pe pereţi, corpurile de mobilier, textile, draperii, oglinzi, sticlă, dar mai nou au „invadat” şi obiectele electrocasnice, care se transformă din obiecte utilitare, în unele decorative.

Printre beneficiile alegerii printurilor florale se număra varietatea largă de culori, dar şi naturaleţea acestora. Unul dintre dezavantaje este riscul asocierii greşite sau aglomerarea stilurilor şi tiparelor. Pernele decorative, aşternuturile pentru pat, perdelele, draperiile şi covoarele pot fi înlocuite cu uşurinţă, schimbând total aspectul unei camere.

Însă trebuie să ai grijă la felul în care îmbini culorile, la …