Oana înşelată de Viorel Lis

După 12 ani de relaţie, Oana şi Viorel Lis şi-au pus pirostriile anul acesta. Însă Oana dezvăluie că anii petrecuţi alături de fostul primar nu au fost tocmai liniştiţi, cum nici el nu s-a dovedit a fi uşă de biserică. Deşi în presă au apărut zvonuri că de-a lungul timpului Oana ar fi fost cea care a înşelat, iată că există şi reversul.

Oana Lis mărturiseşte că şi-a surprins de câteva ori iubitul în ipostaze neplăcute. Insă blondina este destul de îngăduitoare şi admite că trebuiesc trecute cu vederea escapadele câtă vreme se doreşte ca lucrurile să funcţioneze. „Dacă e doar …

Cristina Spătar ar putea fi însărcinată cu tripleţi

Cristina Spătar ar putea fi însărcinată cu tripleţi

După ce a urmat acelaşi tratament ca al Nicoletei Luciu pentru a rămâne însărcinată cu cel de-al doilea copil, Cristina Spătar ar putea da viaţă a trei bebeluşi. Din dorinţa de a deveni din nou mămică, cântăreaţă a urmat câteva tratamente hormonale.

Dacă vor fi trei, nu e nicio problemă

Tratamentul hormonal nu este singura măsură luată de artistă. Ea a apelat şi ajutorul divin, dar şi la un psihoterapeut care să o sprijine în cazul în care tratamentul nu ar …

Gabi Firea, însărcinată la 40 de ani

Jurnalista Gabriela Vrânceanu Firea îi va dărui primarului din Voluntari un copil

La cei 40 de ani ai săi, vedeta Antenei 1, consideră că a fost binecuvântată cu un har divin prin reuşita de a fi rămas însărcinată la vârsta ei. Ceea ce părea doar un vis în urmă cu ceva timp, a devenit realitate luându-i prin surprindere pe cei doi. Vestea l-a entuziasmat în egală măsură şi pe Florentin Pandele. Acesta nu-şi mai încape în piele de fericire de când a aflat că va fi din nou tătic.

Vedeta este însărcinată în trei …

Tripleţii Nicoletei Luciu au răcit

Ieşire în lume cu ghinion pentru tripleţii Nicoletei Luciu

Prima ieşire în lume a celor trei bebeluşi ai brunetei a fost la clinică pentru a-i vaccina.

„Mergem la vaccin. Am prins o zi bună. E prima dată când îi scoatem afară. Aceasta e fericirea noastră a femeilor, copiii”, a declarat Nicoleta Luciu la emisiunea Happy Hour.

Drumul la spital nu a fost cu succes căci doi dintre micuţi au fost găsiţi răciţi. Astfel bebeluşii au fost cântăriţi, măsuraţi şi numai unul singur a fost şi vaccinat.

Iată evoluţia tripleţilor lui Luciu: Kim are 3.300 kg, Karol 3.800 kg şi …

Horia Brenciu şi-a găsit jumătatea!

Va renunţa Brenciu la burlăcie?

Aflat în juriul show-ului „Vocea României”, Horia Brenciu nu de puţine ori şi-a manifestat simpatia pentru concurentele care au urcat pe scenă.

În ediţia de marţi, 25 octombrie, simpaticul artist aprope că îşi întâlnise jumătatea. Aşa cum şi Loredana a remarcat, Brenciu pare să fie „mult prea sensibil la plămâni”. Iar plămânii concurentei Ana Maria Fluturu l-au dat pe spate pe Brenciu, care spre regretul său, nu a ales-o în echipa sa pe frumoasa concurentă.

Impresionată de vocea fetei, Loredana a ales să o aibă în echipă, lui Horia rămânându-i doar „să mai tragă …

Monica Gabor este înconjurată de proxeneţi

Surorile Gabor s-au înrudit cu un proxenet.

Sora faimoaselor Monica Gabor şi Ramona Gabor, se va căsători religios la sfârşitul acestei săptămâni. Dacă până zilele trecute întrebarea era „Va fi prezentă Monica Gabor la nunta surorii ei?”, acum intră în vizorul presei cumnatul celor două. Conform Cancan, cumnatul surorilor Gabor a fost arestat in Italia pentru trafic de carne vie, în urma unei ample acţiuni organizate la Roma. La raid au participat inclusiv ofiţeri români specializaţi în combaterea criminalităţii organizate.

Omul de afaceri Irinel Columbeanu declara imediat după despărţirea de Moni că, cumnatul fostei soţii a fost arestat pentru clonare de carduri, …

Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt, daţi afară de la concertul susţinut în cinstea regelui

Pe lângă zecile de personalităţi şi V.I.P.-uri ale high-life-ului românesc şi nu numai, Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt au fost şi ei invitaţi la concertul de operă dat în cinstea regelui Mihai seara trecută.

Numai că, după ce au intrat în sala mare de la Opera Română şi şi-au ocupat locurile destinate lor, au avut parte de o surpriză… ŞOC. Au fost daţi afară din sală!

Organizatorii i-au rugat să părăsească scaunele, pentru că nu sunt ale lor, ci ale unor oficialităţi din străinătate.

„Am primit invitaţie de la Casa Regală, am intrat în sală, dar ne-au ridicat de pe locuri. Ne-au spus …

Uite cel mai şocant şi scârbos videoclip!

După hitul Barbra Streisand, super trupa Duck Sauce vine cu un single nou. Iar videocipul piesei este de-a dreptul scârbos. Atât de scârbos, încât trebuie văzut până la final! Când se va dovedi şocant.

Noul hit se numeste „Big Bad Wolf” si suna cam asa…

„The Big Bad Wolf. The Big Bad Wolf. The Big Bad Wolf. The Big Bad Wolf. Auuuuuuuu (Repetat de 6 ori).”

 

 

Andreea Raicu răpusă de problemele de sănătate

Deşi Andreea Raicu obişnuieşte să comunice destul de des cu fanii săi pe blog sau pe pagina personală de Facebook, de data aceasta a preferat să păstreze misterul asupra problemelor de sănătate întâmplinate.

Bruneta s-a retras pentru o perioadă destul de lungă, apelând pe lângă tratementul indicat şi la repaus total. Prezentatoarea tv a recunoscut că face tratament zilnic într-o clinică medicală din Bucureşti.

Andreea a dezvăluit pentru revista „Story” că suferă de hernie de disc.

„În urma unor dureri îngrozitoare, am făcut investigaţii medicale şi am descoperit câteva hernii de disc, care m-au forţat să stau în repaus total pentru o perioadă …

Şerban Huidu a spus adio televiziunii!

„Cronica Cârcotaşilor” pe muchie de cuţit

Soarta emisiunii se va decide marţi, într-un talk-show moderat de Mihai Găinuşa, la care vor participa mai multe persoane publice. Întâlnirea va fi filmată şi va face obiectul emisiunii de miercuri, care ar putea fi şi ultima. Până ca decizia finală să fie luată, Şerban Huidu a anunţat deja că renunţă la viaţa publică.

Show-ul de televiziune „Cronica Cârcotaşilor” ar putea să dispară pentru totdeauna. Mihai Găinuşă declară: „O să înregistrăm emisiunea marţi (n.r. – azi), dar ea va fi difuzată miercuri, zi în care conducerea Prima TV va anunţa oficial ce …