Oana Zavoranu si Pepe vor divorta la notar

Judecatoria sectorului 3 Bucuresti a aprobat cererea initiata de Oana Zavoranu, potrivit careia actrita de telenovele si Pepe, sotul ei, vor divorta la notar, renuntand, astfel, la procesul stabilit de Judecatoria Sectorului 3 pentru toamna acestui an.

Instanta a decis, miercuri, ca Oana si Pepe sa-si continue intreaga procedura de divort la notariat vineri, 29 aprilie, urmand ca in maximum 30 de zile instanta sa pronunte separarea acestora.
 
“Este o zi mai importanta chiar si decat cea in care am depus actele de divort, pentru ca de acum inainte vreau doar sa-mi vad de viata mea. Din punctul meu de vedere, Pepe …

Centrul de cercetare Nokia isi va inchide portile la Cluj

Obiectivul anuntat de producatorul finlandez este acela de a diminua cu un miliard de euro cheltuielile operationale, pentru intregul an 2013 fata de anul 2010.

Astfel, Nokia a anuntat un program de reducere a numarului de angajati la nivel global. Producatorul estimeaza ca acest program va avea impact asupra centrului de Cercetare si Dezvoltare aflat in cadrul Olympia Business Center din Cluj.

Potrivit unui comunicat al companiei, “se preconizeaza ca vor fi afectate aproximativ 120 de persoane. Nokia estimeaza ca pana la sfarsitul trimestrului al treilea 2011, proiectele curente desfasurate in aceasta locatie vor fi diminuate complet”.

Angajatii afectati de planurile de reducere vor putea …

Update! Membri ai clanului „Sportivilor”, audiati de DIICOT

Ofiteri DIICOT sub acoperire au prins, miercuri, in flagrant, trei interlopi din Brasov, in timp ce santajau mai multe persoane.Acestia erau condusi de unul dintre liderii clanului sportivilor din Bucuresti, care a fost prins in Capitala, transmite Realitatea TV.
 
Cei trei membri ai retelei infractionale urmeaza a fi audiati de procurorii DIICOT si de politistii de la Crima Organizata.
 
Anchetatorii au descins, miercuri, in sapte localitati si au luat la audieri 22 de persoane implicate in gruparea "Sportivilor". Printre cele 22 de persoane ridicate in cadrul acestei anchete se afla si liderul gruparii "Sportivilor", Radu Rosca, pentru care procurorii DIICOT au emis …

Ministrul Finantelor anunta noi disponibilizari la ANAF

Aproximativ 6000 de angajati ai ANAF vor fi concediati pana la finele lui 2012, in procesul de restructurare a institutiei, a anuntat miercuri ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomiteanu.

Potrivit ministrului Ialomiteanu, primii angajati care urmeaza a fi disponibilizati sunt cei de la administratiile financiare, o treime dintre acestea urmand a fi inchise in prima faza a procesului de restructurare.
 
„ANAF va intra in restucturare dar si realocare. Mutam unde e nevoie, reducem personalul de la ghisee pentru ca mergem pe varianta online a declaratiilor. Daca vom aplica un sistem integrat 20% ar trebui redirectionat spre sectorul privat. Din 30.000 cam 20%", a declarat …

Basescu, citat in dosarul in care e acuzat de favorizarea consumului de droguri

Presedintele Traian Basescu va fi citat in dosarul in care seful statului l-a dat in judecata pe deputatul PSD Mugurel Surupaceanu, pentru acuzatia adusa Presedintiei de favorizare a consumului de droguri usoare.

Inaintarea cererii de audiere a presedintelui a fost facuta de catre deputatul PSD care, in urma cu un an, acuza Guvernul si Presedintia ca ar fi fost implicate in favorizarea si sustinerea consumului de droguri usoare.

Deputatul PSD a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca doreste ca presedintele Traian Basescu sa dea explicatii legate de acuzatiile pe care el i le-a adus.

Teodora Dumitru

Update! Cristi si Mihaela Borcea divorteaza

 

"Sunt burlac, pot sa vorbesc acum si de Alina! Sunt un om liber!" declara astazi Cristi Borcea. Sa fie oare Alina Vidican motivul ce a dus la divortul celor doi?

Hotararea de a inainta actiunea de divort a fost luata de comun acord, iar cei doi s-au prezentat, miercuri, la Judecatoria Buftea afisand un aer relaxant.

 

„Pentru a informa corect opinia publica, domnul Cristian Borcea si doamna Mihaela Borcea doresc sa aduca la cunostinta decizia de a divorta. Clientii nostri precizeaza ca hotararea de a divorta a fost luata de comun acord. Atat despartirea cat si partajul vor avea loc pe cale …

Iurie Darie a ajuns de urgenta la Floreasca

Actorul Iurie Darie a fost transportat de urgenta la spitalul Floreasca. In timp ce se afla intr-o unitate bancara din Dorobanti, actorul a lesinat.

Anca Pandrea, sotia acestuia, declara ca "starea lui Iurie Darie nu este deloc alarmanta" si ca "acesta a suferit o simpla indigestie in urma unui exces alimentar".

Starea de sanatate a actorului este stabila in prezent.

Teodora Dumitru

Perchezitii DIICOT la magazine de etnobotanice si la locuintele patronilor acestora

Procurorii DIICOT fac, miercuri, 11 perchezitii in magazine de etnobotanice si la locuinte din Bucuresti si Ploiesti ale patronilor acestor localuri, 25 de persoane urmand sa fie ridicate si duse la audieri, anunta Mediafax.

Potrivit sefului DIICOT Ploiesti, procurorul Ionut Botnaru, sapte dintre cele 11 perchezitii au loc in Bucuresti, alte doua se desfasoara in orasul prahovean Slanic si cate una in Ploiesti si in comuna Valea Calugareasca din judetul Prahova. Actiunea vizeaza destructurarea unei grupari infractionale, condusa de  Silviu Judet, din Bucuresti si Marian Alexandru Anghel, din Slanic, care vindea produse etnobotanice ce contin o substanta interzisa de lege, considerata …

Iepurasul, permanent in gradinitele din sectorul 1

Dupa ce au fost vizitati acasa, in ziua de Paste, copiii din gradinitele de pe raza sectorului 1 au primit o noua vizita a iepurasului. Un camion plin cu iepuri uriasi de plus a oprit, miercuri, in fata fiecarei institutii prescolare din sector, lasand cate un “urecheat”.

Actiunea a fost organizata de catre Dan Tudorache, presedintele PSD sector 1, care pe langa uriasii de plus a adus copiilor si alte cadouri, in special dulciuri. In schimb, nu a pus in pungile cu cadouri felicitari sau alte materiale de propaganda politica, a tinut sa specifice Dan Tudorache. “Nu-i nevoie ca parintii copiilor …

Csibi Barna are un nou dosar la comisia de disciplina a ANAF

Angajatul ANAF Csibi Barna trebuie sa se prezinte in urmatoarele 5 zile in fata comisiei de disciplina a institutiei, intr-un al doilea dosar deschis pe numele sau, pentru indisciplina, avand legatura cu detasarea acestuia, incepand cu 20 aprilie, la Administratia Finantelor Publice Sector 2 Bucuresti, la Serviciul evidenta platitori persoane fizice, unde nu s-a prezentat nici pana in prezent.

Sorin Blejnar, seful ANAF, a cerut concedierea lui Csibi Barna, deoarece acesta nu sa prezentat la serviciu de o saptamana.
 
„Astazi vom deschide un nou dosar pentru neprezentare la serviciu (…)In termen de 5 zile, daca va fi citat azi, in 5 zile …