Chiloții Reginei Elisabeta a-II-a au fost scoși la licitație

 

Una dintre cele mai puţin sexy piese de lenjerie intimă din lume a fost scoasă la licitaţie de un bărbat din Statele Unite ale Americii.

 

Potrivit TMZ, este vorba despre o pereche de chiloţi care a aparţinut Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care se află în posesia americanului de mai bine de 40 de ani.

Sursa citată susţine că Baronul Jospeh de Bicske Dobronyi (Sepy), considerat un adevărat playboy al generaţiei sale, a făcut rost de "valoroasa" piesă de lenjerie intimă de …

Ce drăguță este mama lui Lady Gaga !

 

Cynthia Germanotta a fost văzută duminică, în Italia, la Milano, în timp ce se plimba cu nepoata celebrului designer Giorgio Armani, Roberta.

 

 

Se pare că între brand-urile Gaga şi Armani nu există doar o relaţie de colaborare din punct de vedere profesional, celebrul designer a creat o rochie specială pentru artistă, ci şi una personală. 

Cynthia Germanotta a fost surprinsă alături de Roberta Armani, nepoata designerului şi coordonatoarea departamentului de VIP relations de la Giorgio Armani, la plimbare în Milano.

Ce bine arată Laurette cu silicoane ! Tu ce crezi?

Mulatra s-a îmbrăcat în lenjerie intimă foarte sexy, primită cadou înaintea Sărbătorilor, chiar de la iubitul ei, Mihai.

La doar două săptămâni după ce şi-a pus silicoane, Laurette a intrat în studioul foto şi a pozat sexy cu noile „podoabe", care cântăresc 410 mililitri fiecare.

 

Deşi iniţial iubitul ei, Mihai, nu a vrut în ruptul capului să o lase să-şi mărească bustul, acum acesta e din cale afară de satisfăcut de sânii mulatrei. Din păcate, pentru că încă are dureri foarte mari, Laurette i-a interzis acestuia să-i pipăie implanturile.

„Mă dor încă, aşa că mai uşor cu pipăitul. O să-i …

Bote a aruncat revista Playboy în care a apărut Bianca Dragusanu !

 

Cătălin Botezatu nu a fost aşa de încântat de cadoul primit de la Bianca Drăguşanu de ziua lui, vineri  noapte, în Bamboo.

 

 

Designerul abia dacă a aruncat în treacăt o privire pe revista Playboy unde trona trupul Biancăi şi a pasat-o imediat.

 

Peste 1.000 de invitaţi, juma’ de camion de şampanie fină, dansatoare în sânii goi şi cadouri de mii de euro! Ca niciodată, Botezatu a reuşit să adune, vineri noapte, în Bamboo, la sărbătorirea celor 44 de ani, toată lumea mondenă a Capitalei, dar şi cunoscuţi oameni de modă din afară.

Toţi s-au …

Iată diva porno care nu a facut sex timp de 1 an de zile !

Actriţa porno care a reuşit să îl divorţeze pe Tiger Woods a organizat sâmbătă o petrecere mai puţin obişnuită.

 Ea a împlinit un an de abstinenţă sexuală. Joslyn James susţine că a refuzat contracte bănoase cu importante case de film pentru adulţi pentru a-şi ţine această promisiune pe care a făcut-o faţă de ea.

„Nu am mai întreţinut relaţii sexuale de la experienţa cu Tiger Woods. În felul acesta el a fost ultimul bărbat din viaţa mea, timp de un an”, a declarat ea la deschiderea petrecerii care a avut loc într-un club din Los Angeles.

 

Florin Busuioc vorbeste despre familie

 

Prezentatorul rubricii Meteo de la PRO TV a fost invitat la «Poveştiri adevărate», unde a vorbit despre familia şi cariera sa.

 

Datorită job-ului său, Busu a câştigat respectul oamenilor. «Am atâta capital de încredere din partea oamenilor, încât câteodată mă surprinde şi pe mine».

El recunoaşte că este întrebat cele mai ciudate lucruri. Spre exemplu, o doamnă l-a întrebat în mai, dacă e ok să-i facă nunta fiicei sale în august.

Pe plan familial, Busuioc spune: «Sunt un tată foarte grijuliu şi încerc să ajut cât pot. Să nu fiu doar bărbatul în casă, să mai fiu …

Robbie Williams și-a dat jos panatalonii în direct la TV

Televiziunea daneză a avut parte de o audienţă record vineri seară când l-a avut invitat pe Robbie Williams.

Artistul a înţeles că prezenţa lui nu mai e de ajuns pentru fanii care îl aclamau şi şi-a dat jos pantalonii, relatează Antena 3.

Prin neobişnuitul gest Robbie a recunoscut că a câştigat un pariu de 20 de euro cu gazda emisiuni.

Artistul împreună cu colegii de la Take That se află în Danemarca pentru a-şi promova cel mai recent album, Progress, primul realizat în formulă completă după 15 ani….


„Vreau doar să dorm și să fac sex”

Actorul Mihai Bendeac a ajuns la capătul puterilor şi aşteaptă cu nerăbdare luna ianuarie, pentru a se ocupa doar de propria persoană. Show-ul "În puii mei" şi proiectele în care este implicat îi mănâncă actorului tot timpul şi abia dacă mai apucă să doarmă sau să se alimenteze corespunzător.

"De ceva timp nu mă simt foarte bine. Am obosit. În primul rând psihic. În America, munca mea e făcută de vreo 30 de oameni şi asta nu are cum să nu se resimtă. Încerc să iau vitamine, să mă agăţ de ultimele resurse de energie. În ianuarie, …

Prostest pentru protecția animalelor pe străzile Barcelonei !

 

Peste 50 de activişti ai unei organizaţii pentru protecţia animalelor au protestat, duminică, la Barcelona, împotriva hainelor de blană.

 

 

Protestatarii, "îmbrăcaţi" doar în vopsea roşie, s-au întins pe jos în centrul oraşului.

"Câte vieţi pentru o haină de blană?", se putea citi pe o pancartă afişată de o participantă la protest.

"Oamenii care sunt sensibili la suferinţa animalelor consideră că hainele de blană sunt o dovadă de cruzime, nu obiecte de lux. Animalele au nevoie de blană, noi nu avem", a declarat Leticia Olivares, purtătorul …

Mihaela Tatu vorbeste despre diagnosticul ce i-a schimbat prioritățile

Vedeta de la Antena 2 a acceptat să povestească, pentru revista „OK!", cum un diagnostic ameninţător i-a schimbat complet priorităţile.

„M-au sunat colegi şi prieteni din străinătate să mă întrebe dacă sunt sănătoasă şi dacă am nevoie de ajutor. Pentru unii, eram deja moartă şi îngropată. Adevărul e că am peste 45 de ani şi că mi-au apărut nişte dereglări hormonale. Nu am vrut să vorbesc despre problema mea, pentru că ştiam că se va face din ţânţar armăsar", şi-a început povestea Mihaela Tatu.

În ciuda zvonurilor, vedeta nu are cancer, ci un fibrom, …