Vrea să se opereze în S.U.A la picior !

Bianca Drăguşanu are necazuri mari cu piciorul drept, pe care şi l-a fracturat în urmă cu două luni, când a căzut într-o gură de canal.

Deşi a făcut tratamente cu laser şi masaje terapeutice, iată că au apărut complicaţii, iar vedeta este nevoită să apeleze la bisturiu: „Mi-am făcut un set de analize la Viena, iar medicii de acolo mi-au spus că am un hematom format peste altul, la picior. Mi-au recomandat să mă operez la cea mai bună clinică de ortopedie din SUA", a povestit Bianca, pentru Star.

Cum se teme de această intervenţie chirurgicală, Bianca …

S-a dat singur în judecată nemulţumit că i-a scăzut salariul !!!

Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian (PSD), s-a dat singur în judecată, nemulţumit de diminuarea salariului cu 25 la sută, el declarând că nu are nicio posibilitate legală, în calitate de ordonator de credite, să decidă asupra retribuţiei sale lunare, notează Mediafax.

Dosarul 8453/112/2010 având ca obiect un litigiu de muncă în care Romeo Florian are calitatea de reclamant, iar Instituţia Primarului Comunei Lechinţa calitatea de pârât, a fost înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi va fi judecat, pe fond, în data de 19 ianuarie 2011.

Contactat în legătură cu acest subiect, Romeo Florian a declarat că este nemulţumit ca …

Albă ca zăpadă varianta erotică !

Două case de editură din China au tradus din greşeală şi apoi au pus în vânzare la raionul de copii o versiune erotică a poveştilor fraţilor Grimm. Când s-a depistat eroarea au fost nevoite să le retragă din librării.

Cele două edituri, China Friendship Publishing Company şi China Media Time au luat ca bază pentru traducere o adaptare liberă a poveştilor de către doi autori japonezi, publicaţi sub numele de Kiryu Misao, informează presa chineză, citată de "Le Monde". 

"Nu reuşeam să găsim ediţia originală germană a basmelor fraţilor Grimm şi atunci am folosit o ediţie japoneză", a …

Petru Mircea asculta muzică hip-hop la înmormântarea Mădălinei Manole !

Ion Manole a recunoscut că este şocat de ceea ce Sorin Ilioaia a dezvăluit.  Cunoscut sub numele de Dragoş, acesta a descris cu lux de amănunte despre complotul din casa Mădălinei Manole.

Tatăl artistei este convins că bărbatul spune adevărul: "omul spune adevărul. El a venit mai târziu la mine, pe 17 septembrie. Noi 6 săptămâni nu am ieşit pe niciun post. El, fostul meu ginere, a ieşit pe postul unde este slugău".

Sorin Ilioaia spunea că la înmormântarea Mădălinei, Puiu se delecta cu muzică hip-hop.
 

"Am urcat în maşina lui Puiu. Şi …

Tania Budi nu se vede prea curând măritată

Una dintre cele mai curtate femei din showbizul românesc nu-şi doreşte încâ să ajungă în faţa altarului şi nu crede în relaţiile de dragoste de lungă durată. Altfel, Tania e foarte solicitată pe podiumurile de prezentare.

Tania Budi a precizat pentru „Drept la ţintă” de joi de la Kanal D că nici în tinereţe nu urca aşa des pe podium precum o face acum. „Probabil este un trend.” 

Cât despre gândul că va ajunge mireasă şi apoi nevastă, Tania s-a declarat neinteresată de aceste posturi.

„Nu m-am gândit niciodată la rochia de mireasă. Poate doar când eram mică. …

Christina Aquilera a pozat în păsărica goală !

Faimoasa artistă este de două zile în centrul atenţiei după ce pe internet au apărut o serie de fotografii compromiţătoare cu ea.

Reprezentantul oficial al Christinei a declarat că fotografiile au intrat în posesia unui Hacker care ulterior le-a vândut. Totodată, în ultima săptămână mai multe vedete de talie internaţională au declarat că au fost hack-uite iar autorităţile au pornit investigaţii pentru a-i găsi pe vinovaţi.

Astfel, cei de la Egostatic au publicat o serie de fotografii cu artista în care aceasta pozează complet goală…

Raluca Boancă: „Nu am silicoane însă nu mă crede nimeni”

Raluca Boanca este o timisoreanca apriga si sexy, are 21 de ani si a aparut pe coperta revistei FHM din luna noiembrie. A ajuns aici castigand finala concursului initiat de publicatia de mai sus! Suta la suta naturala, fara vreo "imbunatatire" la cabinetul medicului estetician, apetisanta bruneta care a incins luna trecuta mintile a milioane de barbati in cadrul unui pictorial "fierbinte" din celebra revista, realizat in Sicilia, a facut senzatie in asa hal, inca un afacerist elvetian a cerut-o de sotie. Ea l-a refuzat. Echipa showbiz.ro a stat de vorba cu ea si a aflat multe lucruri: …

Ziarista lui Mutu cu sânii la vedere !

Pana la aparitia pictorialul finalizat cu Ioana Popescu, aveti ocazia sa va bucurati de cateva poze cu "ziarista fotbalistilor" asa cum arata ea in realitate, inainte ca photoshop-ul sa isi puna amprenta.

Ioana Popescu a intrat in atentia presei datorita topului pe care il realizeaza (in prezent se afla la locul 3) cu fotbalistii care au marcat in poarta ei. Cu o pereche de sani mari si fara inhibitii, bruneta a reusit sa ii aduca in patul ei cativa fotbalisti celebri, printre care Bogdan Mara, Hristu Chiacu, Ricardo Dani si Yssouf Kone.

Solista Angela Ciochină se află pe patul de spital. Află amănunte !

Cântăreaţa de succes a anilor ’80 este internată de mai bine de trei luni în spital, unde-şi va petrece sărbătorile.
După moartea tatălui ei, Angela a făcut o depresie şi s-a izolat în casă.
Natalia Guberna, prietenă de scenă a Angelei, a venit la «Happy Hour» pentru a vorbi despre artistă.
Şocată de imaginile pe care le-a văzut şi de cum arată în prezent Ciochină, Natalia povesteşte ce om optimist şi minunat era cântăreaţa.
«Noi am avut împreună câteva turnee. Ne sunam de sărbători, de zilele noastre de naştere, însă totul s-a schimbat după ce a murit tăticul ei», povesteşte Guberna.
Şi sora artistei, ce …

Cuplu Bănică-Marin fac sex nebun aproape în fiecare zi !

Cuplul Bănică-Marin ajunge din nou pe paginile tabloidelor, de data aceasta datorită unei prietene de familie care a făcut câteva declaraţii incendiare.
Astfel, potrivit STL, care citează revista Şoc, amica familiei Bănică a declarat următoarele lucruri:

"De câteva luni, nu ştiu ce se întâmplă De câte ori o sun, vorbeşte ciudat, spune că are treabă. Cred că face sex cu Ştefan! Este foarte frumos că sunt puşi pe treabă, chiar mă bucură că, la ei, atracţia sexuală nu a dispărut aşa cum se întâmplă în cazul altor cupluri care sunt deja de vreo 5 ani impreună"

Surprizele merg şi mai departe, am putea …