Bucură-te de lucrurile simple!

Ai avut vreodată curiozitatea de a-ţi inventaria plăcerile? Acele zile, gesturi sau întâmplări bune care te scot din timp şi te fac să spui „Da, viaţa merită trăită!"

În general, ştim mai bine ce nu ne place. Ce ne irită, ce ne calcă pe nervi, ce ne scoate din minţi şi din pepeni. Asta, pentru că neplăcerile ne fac să le inventriem, ca să le evităm. Dar ştim oare şi ce ne place cu adevărat? Cafeaua caldă şi aromată într-o dimineaţă de iarnă. Motanul care vine şi se aşază mereu la picioare, irezistibil, când eşti mai nervos. Un motan „calmant“, aproape …

Încă din pântecul mamei, bebeluşii sunt obişnuiţi cu “limba maternă”

Încă dinainte de a veni pe lume, bebeluşii se învaţă cu limba mamei, iar la numai 4-5 zile după naştere ei pot deja să facă diferenţa dintre aceasta şi limbi “străine”, arată un studiu al Universităţii din Cardiff.

Profesorul de psihologie Todd Bailey a urmărit comportamentul copiilor în primele zile de viaţă şi a descoperit că ei au deja memorie şi abilităţi de recunoaştere facială foarte apropiate de cele ale adulţilor, relatează The Daily Mail.

Restaurantul Ithaa, paradisul din adâncul Oceanului Indian

O cină subacvatică în timpul căreia se pot admira fauna şi flora marină este de vis, nu-i aşa? Ei bine, acest vis devine realitate la “Hilton Maldive Resort and Spa”, unde a fost inaugurat în 2005 fabulosul restaurant Ithaa. Încă de la început ineditul local s-a bucurat de un succes de neimaginat. Situat la aproximativ 5 m sub nivelul apei, restaurantul 

Vedete care şi-au dorit să arate precum Marilyn Monroe

Pe 1 iunie 1926 s-a născut cea care avea să devină star cinematografic şi sex simbol al secolului XX: Marilyn Monroe. Blondina a trăit o viaţă controversată, drept pentru care a fost comentată, invidiată, dar şi adulată de o lume întreagă. S-a iubit cu un preşedinte (John F. Kennedy), a avut trei soţi (James Dougherty, Joe DiMaggio, Arthur Miller) şi a apărut în 30 de filme. Marilyn Monroe a fost prima vedetă care a pozat goală în …

Imagini de la nunta Ralucăi cu Walter Zenga (video)

Emoţii şi agitaţie mare. Raluca şi Walter Zenga şi-au legat destinele in faţa Domnului. El, intr-un costum elegant de mire, iar ea intr-o rochie de mireasă absolut superbă. Rochia de mireasă a fost gândită chiar de Raluca şi croită in Italia. Cu un design original, rochia de mireasă a Ralucăi Zenga a atras toate privirile dar şi admiraţia soţului. Şi dacă mămica a purtat o rochie de mireasă absolut spectaculoasă, micuţa Samira nu…

Nicoleta Luciu are vergeturi pe fund, spune medicul (poze)

Una dintre cele mai sexy femei din România este bănuită că are vergeturi. Imediat după ce a devenit mămică, Nicoleta Luciu a inceput să sufere transformări fizice, iar medicii susţin că tânăra ar putea avea vergeturi pe fund. De ce? Din pricina dietei draconice la care s-a supus pentru a reveni rapid la silueta dorită. Şi cum dietele cu rezultate rapide aduc şi vergeturi, Nicoleta Luciu ar putea fi victima acestora. Şi nu puţini spun că bomba sexy şi-a…

Bebeluşa Oana Ioniţă, cu posteriorul la vedere pe stradă (poze)

Rochia scurtă este la mare modă primăvara aceasta, iar vedetele nu au ezitat să işi achiziţioneze măcar una. După ce Monica Columbeanu a rămas in fundul gol din cauza rochiei scurte, a venit şi rândul bebeluşei Oana Ioniţă. Vedeta a fost surprinsă de paparazzi imbrăcată intr-o rochie scurtă bleu in faţa unui restaurant din Capitală. Nimic neobişnuit. O prezentă extrem de sexy doar că rochia scurtă i-a jucat feste. Fără să…

Monica Columbeanu şi „blonda lui Iri”, întâlnire cu scântei (video)

Cele două femei din viaţa lui Irinel au ajuns faţă-n faţă la premiile VIP. Dincolo de atmosfera de sărbătoare, Palatul Ghika, gazda evenimentului, a servit şi ca ring in care aveau să se "dueleze" două dintre rivalele de moarte din showbizul românesc. Spre deliciul celor prezenţi, Monica Columbeanu şi presupusa amantă a lui Irinel, Mariana Roşca, supranumită "Blonda lui Iri", au fost aşezate de organizatori faţă in faţă. S-a…

Marina Dina, pictorial sexy cu sânii la vedere (galerie foto)

A renunţat la postul de asistentă a lui Mihai Morar, dar continuă să realizeze pictoriale sexy. Marina Dina se bucură in continuare de mediatizare, chiar dacă a părăsit "Răi da buni". La numai cateva zile de la retragerea din televiziune, Marina Dina si-a postat cateva fotografii nou-noute si pline de senzualitate, scrie Antena1.ro. O sedinta foto incitantă, unde blonda isi arata, partial, sanii si posteriorul. Un trup aproape perfect care ii va aduce…