Cioabă şi plachetă din aur de 24 de carate pentru Madonna

Regele romilor de pretutindeni, Florin Cioabă a comandat unui bijutier din Italia o plachetă din aur pe care intenţionează să o trimită Madonnei, în semn de mulţumire pentru discursul împotriva discriminării etniei sale, ţinut la concertul din Bucureşti.

El a afirmat că "regina" a reuşit să atragă atenţia asupra discriminării romilor, mai mult decât au putut-o face organizaţiile etniei în ultimii 20 de ani. "Madonna are un merit foarte mare. Ea a putut să sensibilizeze întreg mapamondul că există discriminare faţă de romi.

Ceea ce noi, de 20 de ani, nu am reuşit, a făcut ea, în câteva secunde. Mesajul ei a …

În copilărie, podoaba capilară a lui Cabral a luat foc

Sărbătorile, şi mai ales cele din perioada copilăriei aduc în general amintiri de neuitat. Întâmplările din copilărie îi provoacă nostalgie şi lui Cabral, însă nimic nu se compară cu una dintre situaţiile pe care vedeta le-a trăit în acei ani.

Totul a avut loc într-un an de Paşte, pe când se afla la Biserică să ia lumină, împreună cu prietenul său George, Cabral a avut surprinderea să constate că freza sa, ce semăna pe atunci cu cea a lui Michael Jackson, a luat foc din cauza unei lumânări. De vină era chiar prietenul său George care fiind tras de urechi …

Exclusiv! Cristea, rămâne la Dinamo!

Dacă de aproximativ şase luni de zile, tot umblă vorba prin târg de un posibil transfer al mijlocaşului dinamovist, Adrian Cristea, iată că de această dată, locul lui rămâne tot în Ştefan Cel Mare.

Dezamăgit de transferul eşuat, la arabii de la Al Ahli Dubai, "câinii", nu vor să renunţe la jucător, motivul? banii prea puţini pe care, şefii dinamovişti îi pot primii din suma de transfer. Totodată, Cristea a mai fost în cărţile formaţiilor de ligă secundă, Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar. În acelaşi timp, a apărut zvonul conform căruia, Adi, ar fi fost dorit şi în Ghencea, …

Poponeţ şi Maria Dinulescu, dezmăţ într-un club!

Dacă până mai ieri, Codin Maticiuc se făcea remarcat doar datorită escapadelor din cluburile de noapte, şi “domnişoarelor” dormice de ceva publicitate, iată, că playboy-ul de Dorobanţi a fost cuminţit de noua sa iubită, actriţa Maria Dinulescu. Chiar dacă vă vine să credeţi sau nu, aflaţi că tânărul Codin nu mai bate cluburile noapte de noapte aşa cum făcea până acum, şi chiar a început să meargă la teatru. Totuşi cum nu te poţi lăsa de vechile obiceiuri aşa peste noapte, Codin a profitat de faptul că relaţia cu Maria a împlinit deja o lună, iar cei doi au decis …

Ileana Ciuculete a primit un porc pentru o cântare de Revelion

Şi artiştii au început să simtă criza. Câştigurile lor nu mai sunt nici pe departe atât de mari ca în anii trecuţi. Dacă înainte primeau pentru cântările de Revelion sume considerabile, acum se mulţumesc la un astfel de spectacol şi cu produse în natură.

În această situaţie s-a aflat şi Ileana Ciuculete, care în noaptea dintre ani a avut două cântări, iar la una dintre ele, pe care a susţinut-o undeva în apropierea Bucureştiului, a avut surprinderea să afle că organizatorii nu îi pot oferii banii promişi, aşa că i s-a oferit în schimb un porc dolofan.

Ileana Ciuculete susţine …

“Andrei Gheorghe, idolul adolescenţilor ejaculanzi!”

Mircea Badea, intrigat şi oripilat, l-a numit pe Andrei Gheorghe "idolul adolescenţilor ejaculanzi" deoarece i s-a părut că acesta îşi atribuie o titulatură mult prea pompoasă, cea de "reformator al strategiei de comunicare".

"Andrei Gheorghe, acest 13-14, acest gaurila fm, acest prost fm, analistul, jurnalistul, cultincapul, nemaivazutul (pentru ca nimeni nu s-a uitat la emisunile lui), idolul adolescentilor ejaculanzi, al complexatilor suferinzi, al uratelor imbatraninde, are un nou job. Acesta nu se numeste banal si minimalist "purtator de cuvant" ci aspirational si intelectualist "reformator al strategiei de comunicare". Da’ de ce oare Andrei Gheorghe, inca de acum zece ani, arata mai …

Andreea Mantea se joacă la liber cu doi!

Andreea Mantea pare sa aiba un dezvoltat simt olfactiv al banilor. Dupa ce s-a despartit de Andrei Tirdea, un baiat cu destule conturi pentru a putea fi numit “bogat”, si-a incercat norocul, desi nu a recunoscut, cu fiul regretatului Valeriu Lazarov, Roberto. Totul a ramas la stadiul de sms-uri si discutii pe Facebook, acesta preferand sa isi vada momentan de afacerile lui de peste hotare.

De Revelion, insa, Andreea a petrecut la Poiana Brasov cu un baiat de bani gata, Rani Adamescu, fiul multi milionarului Dan Grigore Adamescu. Potrivit Click!, cei doi au petrecut toata noaptea, pe 1 ianuarie au …

De ziua ei, Alexandra Dinu a primit de la Mario cristale Swarowski

Fosta soţie a lui Adrian Mutu, Alexandra Dinu a sărbătorit zilele trecute, împlinirea a 29 de ani. Pentru că majoritatea cunoscuţilor erau plecaţi încă în vacanţa de iarnă, Alexandra a ales să îşi aniverseze ziua de naştere în Italia, printr-o excursie la munte, alături de iubitul şi fiul ei, Mario.

Dar promite că va organiza şi o cină la Roma la care va invita prietenii apropiaţi. Iată ce declară Alexandra Dinu pentru site-ul sandy-bell: “Am fost doar noi trei, în vacanţă, deci cum nu se putea mai frumos! Şi chiar dacă n-aş fi fost în vacanţă, mi-ar fi …

George Dumitrescu a pornit on-line o luptă împotriva gripei porcine

Vedetele din România au fost luate prin surprindere, şi totodată îngrozite de dispariţia actorului Toni Tecuceanu, unul dintre membrii Cronicii Cârcotaşilor. Fiind producător al Ştirilor de la Kanal D, George Dumitrescu a lansat pe pagina personală de Facebook, o campanie de luptă împotriva gripei porcine, şi îndeamnă pe toată lumea să se vaccineze împotriva virusului AH1N1. Iată ce spune vedeta Kanal D: “Dispariţia unei persoane publice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea că nu ne putem juca cu gripa porcină. Toni a murit doar pentru că s-a îmbolnăvit de gripa porcină. Trebuie să ne vaccinăm. Eu …

Ziua şi Gardianul, doar online!

Cotidianul Ziua va aparea, de joi, doar in editia online, aparitia editiei tiparite fiind suspendata "pana la echilibrarea balantei financiare", se arata intr-un comunicat semnat de Mihai Palsu, directorul general al publicatiei.

Potrivit Hotnews, Ziarul Gardianul isi va inceta aparitia in varianta tiparita incepand de miercuri, ramanand doar in versiunea online. Seful echipei editoriale de la Gardianul, Alecu Racoviceanu, a declarat ca se va stabili in zilele urmatoare ce se va intampla cu angajatii ziarului, potrivit Hotnews. (D.D.)