Şerban Huidu a fost de nerecunoscut pentru colegii de la Kiss Fm

Zilele trecute colegii lui Şerban Huidu de la Kiss Fm mai că nu l-au recunoscut pe cârcotaş. Vedeta Prima Tv a apărut degizat într-un mafiot, asemeni “naşului” Marlon Brando. Nimeni nu l-a recunoscut pe Huidu, mai ales că machiajul a fost unul profesionist, asigurat pentru o şedinţă foto. Şerban avea părul cărunt, obrajii umflaţi, maxilarul solid şi o costumaţie specifică. Cârcotaşul marchează prin această deghizare debutul noului sezon al “Cronici cârcotaşilor”, care se ghidează acum după ideea “Canul Cârcotaşilor intră în Sindicatul Rimei”. (M.C.)

 

Teo tânjeşte după televiziune dar nu mai poate!

Fanii care au apreciat-o pe Teo Trandafir şi care aşteptau cu nerăbdare ca aceasta să revină pe sticlă din toamnă, vor avea surpriza să constate că vedeta nu îşi mai doreşte să revină la vechia profesie. Teo a afirmat recent într-un cotidian central, ziarul “Ring”, că nu va reveni pe sticlă. Iată ce afirmă fosta moderatoare de emisiuni tv: „Nu mă întorc în televiziune! Am propuneri, dar nu mai intenţionez să mă întorc! Am 41 de ani şi, ştii cum se spune, niciodată să nu spui niciodată. Acum nu mă întorc, aştept să văd ce se întâmplă”, afirmă Teo. …

Aşa arăta un abonament la bordel în anii 50-60!

În vremuri demult apuse, atunci când prostituţia era legalizată, domnii avizi după senzaţii tari îşi făceau abonament la… domnişoare, spune „Ziua de Constanţa”. Aceştia au făcut rost de un document care ne arată cum se dintrau bărbaţi începutul secolului trecut. Abonament pe care îl prezintă colegii de la publicaţia mai sus menţionată, este pe numele d-rei Miţi Vasilescu, rezidentă a Hotelului Minerva nr. 3. Distracţia costa 50 de lei, pentru zece şedinţe. Pe bucăţica de hârtie se dau şi explicaţii. „Noaptea întreagă se socoteşte 2 numere. Încă de pe acea vreme se folosea discount-ul. (C.O.)

 

Fermierul care a înecat „puiul de extraterestru” a fost omorât

Sătenii din Metepec, Mexic, spun că unul dintre cei doi fermieri care au prins într-o cursă de şoareci un extraterestru a fost omorât chiar de părinţii ciudatei creaturi, care i-au răzbunat astfel moartea, informează www.stirileprotv.ro. Potrivit expertului american în OZN-uri Joshua P. Warren, fermierul Marao Lopez a fost găsit arzând de viu în maşina sa, undeva pe marginea unui drum. Iar flacarile aveau o temperatură mult mai mare decât în cazul unui foc obişnuit. În zona în care a fost găsită ciudata vietate, aceeaşi unde ardea şi Lopez, sunt văzute frecvent OZN-uri şi cercuri misterioase.

Cercetătorii nu au reuşit până acum …

Lady Gaga, creaţia mişcării “Illuminati”

Stefani Joanne Angelina Germanotta cunoscută în special sub numele de Lady Gaga, este o cântăreaţă americană de origine italiană. Lansată în 2008, tânară cântăreaţă de 23 de ani se face repede remarcată iar melodiile sale “Poker Face”, “Just Dance” sau “Love Game” ocupă poziţii fruntaşe în topurile muzicale din întreaga lume.

Există însă ceva la ea ce atrage vădit atenţia şi anume simbolismul. Toată personalitatea lui lady Gaga reprezintă preţul plătit pentru controlul minţii.

“Illuminati” reprezintă un grup restrâns de oameni de elită, politicieni, oameni foarte bogaţi, persoane influente, ce pot fi întâlniţi în diverse organizaţii precum grupul Bilderberg sau …

“Meniul Zilei”: Mititei din carne de cal

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava a amendat două firme de prelucrare a cărnii cu suma de o mie de lei după ce, în compoziţia pastei de mici pe care o comercializează a fost depistată carne de cal.
Potrivit lui Petrea Dulgheru, Directorul coordonator al DSVSA Suceava, toţi agenţii economici care produc, depozitează distribuie şi valorifică pastă de mici şi carne tocată vo fi supuşi investigaţiilor.
Din cele 21 de examinări efectuate de Direcţia Sanitar Veterinară în două s-a descoperit carne de cal.
În urma rezultatului carnea a fost confiscată şi agenţii economici vinovati, unul din Botoşani şi celălalt din …

Papa de la Roma este francomason?

Intenţiile si doctrinele creştine ale Bisericii Catolice au fost puse sub un mare semn de întebare după ce Papa Benedict al XVI-lea a cerut crearea unei “autorităţi politice mondiale” care să se ocupe de redresarea economiilor lovite de criză şi să prevină dezechilibre încă şi mai mari.
Dorinţa Suveranului Pontif nu este altceva decât marele vis, ţelul francomasoneriei, mişcare pe care creştinismul în general, Biserica Catolica în special, o condamnă cu tărie.

În cele 150 de pagini ale “Caritas in veritate”, Papa menţionează că “pentru gestionarea economiei mondiale, pentru asanarea economiilor lovite de criză, pentru prevenirea agravării crizei şi a adâncirii …

Accident la formula 1 pe apă de la Mamaia

Weekend-ul trecut a avut loc a treia ediţie a competiţiei de Formula 1 pe apă, Class One Romanian Grand Prix. Evenimentul a ţinut trei zile şi a strîns un public numeros şi în acest an. Dar evenimentul nu a fost lipsit de peripeţii. Anul acesta o barcă a australienilor s-a răsturnat din cauza vitezei mari şi a unei erori de pilotaj. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Primarul care în prima zi a sărit gardul să intre în zona vip-urilor, s-a întrecut în ultima zi de concurs cu un elicopter şi l-a întrecut. Era normal să se întâmple acest …

Încep spectacolele la Casa de Cultură din Constanţa

Domnul director al Casei de Cultură Constanţa, Gheorghe Ungureanu are o surpriză pentru cei ce vor veni în această toamnă la spectacolele organizate aici. Pe 25 septembrie de la orele 20 sunteţi aşteptaţi la spectacolul „Anotimpurile mele Vara-Toamna 2009“ al cărui protagonist este maiestrul Tudor Gheorghe. Aşa cum ne-a învăţat domnul director Ungureanu pregăteşte şi alte surprize publicului său, pe care o să le aflaţi pe parcurs. (C.O)

 

Karatişti, campioni la sărituri şi vânători la Festivalul de Folclor de la Mamaia

S-a încheiat încă o ediţie a Festivalului Dansului şi Cântecului Popular Românesc, ce a avut loc la Mamaia. Concurenţii au fost bine pregătiţi, dar cu emoţii. Anul acesta am văzut pe scenă vânători, campioni la săritura în lungime, karatişti nu numai interpreţi. Au demonstrat că pot face mai multe lucruri o dată. Organizatorii, Consiliul Judeţean Constanţa şi doamna Mihaela Burlacu au fost gazde primitoare şi au încercat ca totul să fie bine. Trofeul a plecat în Alba prin interpreta de numai 16 ani Ina Ioana Todoran. Aceasta nu are încă permis de conducere, dar abia aşteaptă să împlinească 18 ani …