B.U.G Mafia, “Cu Tălpile Arse”

Acesta este titlul următorului videoclip pe care l-au pregătit cei de B.U.G. Mafia. Atât melodia cât şi videoclipul vor fi incluse pe ediţia de lux “VIaţa Noastră Vol 2”,care constă într-un pachet ce va cuprinde “Viaţa Noastră, Vol 1 şi 2, şi un Ddvd cu toate clipurile trupei.

Potrivit unui mesaj postat de Tataee pe contul său de Twitter. Tot de acolo aflăm că Trupa B.UG. Mafia va susţine minim şapte concerte la Discoteca Tineretului din Costineşti. Datele exacte nu se cunosc deocamdată. Videocpilul “Cu Tălpile Arse” a fost filmat pe 29 iunie şi urmează a fi gata în aproximativ …

Cristina Spătar nu vrea pictoriale nud cu burtică

Cu toţii ştim cât şi-a dorit Cristina Spătar să rămână însărcinată, dar se pare că sarcina şi viitorul bebe i-au adus şi câteva kilograme în plus, fapt ce a făcut-o pe vedetă să refuze să poarte nud.

Ba mai mult a declinat şi invitaţiile de a mai merge la emisiuni tv, chiar dacă spune ea i se ofereau 2000, 3000 de euro pentru participare. Iată ce afirmă vedeta pentru una din publicaţiile cotidiene: „Mi s-a interzis să merg la sală, fac doar masaj. Am pus vre-o şapte kilograme. Acum mă îmbrac cu haine mai lărguţe, dar din când în când …

Michael Bolton, fascinat de românca Sorina Docuz

După o seară de vis în Fratelli, club care, cel puţin sâmbătă seara, mustea de prezenţe feminine care de care mai agreabile, şi după ce le-a cunoscut pe reprezentantele Fashion TV România, Michael Bolton şi-a întărit convingerea că patria noastră are frumuseţi remarcabile.

Fashion TV, singura televiziune care a reuşit să-i smulgă lui Michael Bolton un interviu, a fost invitată de staful artistului să participe la petrecerea de lansare a cazionului Riviera, unde acesta a interpretat patru melodii, dar şi la concertul de duminică de la Sala Palatului. Într-un interviu despre idolii săi (Marvin Gay, Frank Sinatra, Stevie Wonder) şi …

Pe platoul de filmare, Jhony Depp îşi bârfea colegii în franceză

Pe platourile de filmare ale celui mai recent film al său, Jhony Depp, şi-a arătat talentele limbii străine şi a trecut la bârfă. Vedeta se pare îşi bârfea colegii în franceză. Pentru aceasta, a avut şi o parteneră ideală, pe actriţa Marion Cotillard. Iată ce spune actorul:

“Vorbeam în franceză pe platou, mai ales când nu vroiam să ştie ceilalţi ce spunem", povesteşte actorul despre pelicula "Public Enemies”. “Franceza lui Johnny e excelentă. Dar nu m-am putut lansa într-o franceză get-beget cu el”, adaugă Marion, care a muncit din greu pentru rolul în care intruchipează o americancă ce are origini …

Operaţie grea… Madălinei Manole i s-au extirpat 4 fibroame

Proaspăta mămică Madălina Manole a avut ieri prima sa apariţie după naştere la Happy Hour. Într-o formă de zile mari şi cu o siluetă de invidiat Madălina a povestit ce greu i-a fost să devină mămica, dar e foarte fericită că a reuşit.

A avut ceva probleme încă de când era cu primul soţ, dar totul s-a rezolvat şi acum are o frumuseţe de băiat. Mădălina a povestit şi că s-a simţit mai rău după operaţie, pentru că după naştere a trebuit să-i scoată şi patru fibroame, care s-au dezvoltat o dată cu sarcina. Dar totul e bine când …

Vedete româneşti ce aparţin diferitelor generaţii îşi iau ADIO de la Michael

Cei ce au fost fanii lui Michael Jackson, pot să îl comemoreze pe marele artistîn noaptea de miercuri spre joi în Club Twice, unde va fii organizată o ediţie specială, marathon în memoria lui Michael.

Astfel cei ce vor merge în twice între orele 14:00 şi 03:00, vor avea parte de muzică live, recitaluri, orchestre şi invitaţi surpriză, dar şi de dezbateri, concerte, şi imagini nedifuzate ale starului, arată un comunicat al Clubului Twice, remis de site-ul ziare.com. Şi alţi artişti îşi vor lua adio de la cel care a fost supranumit “Regele pop”. Printre aceştia se vor număra: Mihai …

Nicoleta Drăgan, la şuetă cu tatăl Angelinei Jolie

După ce a terminat studiile şi Nicoleta Drăgan este convinsă că o scurtă vacanţă în Vegas este ceea ce îi lipsea. Iată ce scrie vedeta pe site-ul personal. „Am început vacanţa cu câteva zile în Vegas. Cu verişoara din dotare în dreapta mea am traversat desertul Mojave şi am ajuns la destinaţie fericite şi pregătite pentru petrecere.

Nici nu ne-am cazat bine că am şi plecat din camera în care, pe toata perioada cât am stat acolo, ne-am întors doar pentru câteva ore de somn. Puţine, dar cine poate să doarmă în Vegas? Cea mai frumoasă parte petrecută în Vegas a …

Pamela, la un pas de sinucidere

Libaneza Pamela, cum este ea cunoscută a cedat nervos. După ce s-a implicat în scandalul dintre Dan Diaconescu şi Luis Lazarus, dansatoarea nu a rezistat atacurilor din partea celor care sunt de partea OTV-istului.

Ea a luat un pumn de somnifere cu gândul de a-şi pune capăt zilelor. Înainte însă a trimis un sms producătorului de la Antena 1, acesta venind imediat la domiciuliul acesteia. Aici era deja salvarea. Medicii au convins-o cu greu pe Păamela să mertga la spital. Ea voia să moară pentru că îi este ruşine să iasă pe stradă că este jignită, la fel şi fiul …

Romică Ţociu, fost controlor pe tramvai

Dorind să-şi testeze popularitate, Romică Ţociu a dat “Probă de celebritate”, la Prima TV. Actorul a trebuit să îndeplinească câteva sarcini şi chiar să facă farse compatrioţilor săi. El a fost controlor pe tramvai, şi a pornit în căutarea călătorilor care circulă fără billet, iar clienţii au fost destui. Iată ce spune artistul:

“Am fost într-o postură pe care mi-o doream pe vremea când mă prindeau controlorii fără bilet, la Craiova”, a mărturisit Romică. Printre cei prinşi fără bilet s-au numărat şi doi tineri. Drept pedeapsă, Romică i-a dat jos din tramvai şi a decis să-i căsătorească. “Nunta blatiştilor”, aşa …

Tudor Chirilă nu se teme de gripa pocină şi tocmai s-a întors din Anglia

Dacă pe la televizor tot ni se spune cum şi de ce să ne ferim de gripa porcină, artistul Tudor Chirilă se pare că nu se mai teme de nimic, şi tocmai a făcut o călătorie în Europa, tocmai În Anglia. Stilul specific de a povesti al lui Tudor vă va impresiona cu siguranţă, iată cum descrie călătoria Tudor:

“Multimea curge spre mine. Curge spre mine, efectiv. Mă întreb dacă mai are rost sa înaintez. Pare că mă opun lumii. E o senzaţie continuă de fluid uman. O magmă de trupuri care se scurge într-un singur sens. Din faţă, de …