Piaţa Basarabia din sectorul 2 va fi desfiinţată

SALUBRITATE. Piaţa Basarabia din sectorul 2 va fi desfiinţată începând de mâine, decizia fiind luată de edilii sectorului care sunt nemulţumiţi de nerespectarea normelor igienico-sanitare obligatorii în orice zonă agroalimentară. Începând de mâine, toate tarabele şi instaţatiile care au fost destinate funcţionării pieţei vor fi dezafectate, iar trotuarul va fi eliberat de amenajările cu funcţie de comerţ, devenind exclusiv pietonal.

Cei 30 de comercianţi care vindeau mărfuri în piaţa Basarabia vor fi îndrumaţi să se mute în piaţa Morarilor, piaţa Vatra Luminoasă sau piaţa Cremeniţa şi li se va pune în vedere faptul că sunt obligaţi să respecte curăţenia la …

Copiii abuzaţi pot reclama la telefonul 116111

CURAJ. Zeci de copii care sunt abuzaţi sexual, sunt puşi să cerşească sau sunt bătuţi au curajul să pună mâna pe telefon şi să anunţe abuzul.

Numai în luna ianuarie au fost înregistrate la “Telefonul Copilului” 60 de cazuri reale, iar numărul celor care au revenit cu un telefon a ajuns la aproape 100. Cele mai multe cazuri reale de abuzuri asupra copiilor au fost sesizate în Capitală, 16. Pe următorul loc se află Constanţa cu doar două cazuri, iar în judeţele Timiş, Suceava, Prahova, Braşov, Bacău, Giurgiu, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Teleorman şi Tulcea a fost sesizat câte un …

O pensionară cere autorizaţie pentru a cerşi

FOCŞANI. Disperată că nu se mai poate descurca, o pensionară din municiupiul Focşani a cerut primarului localităţii autorizaţie pentru a cerşi.

Veta C. are o pensie de 416 lei şi a declarat că banii nu-i ajung nici să cumpere zahăr pentru a-şi îndulci ceaiul. Disperată, femeia a mers în audienţă, luni, la primarul Decebal Bacinschi şi i-a cerut autorizaţie pentru a putea cerşi legal. „Aş vrea măcar o autorizaţie ca să pot cerşi legal, că nu mă mai descurc. Uitaţi, vă las reţetele, că mie nu-mi folosesc la nimic. Oricum nu am bani să le cumpăr. Ştiţi ce ar trebui …

Despăgubiţi pentru că au fost acuzaţi de viol

ITALIA. Mai bine mai târziu decât niciodată, cam aşa ar putea spune doi fraţi români care au fost acuzaţi şi închişi pentru viol, în Italia, dar care au fost scoşi basma curată de testele ADN.

Mai mult decât decât atât, cei doi fraţi, Adrian şi Gheorghe Florin Nichiţean, din Rădăuţi, au fost despăgubiţi de statul italian, prin decizia Curţii de Apel din Torino, cu o sumă de 44.500 de euro, după trei luni de detenţie, informează cotidianul italian CronacaQui. În noaptea de 14 spre 15 septembrie 2007, poliţia din Torino a fost sesizată de o prostituată italiană care a …

Salarii condiţionate de numărul de amenzi

IAŞI. Mai mulţi controlori din Iaşi au dat în judecată Regia Autonomă de Transport Public pentru că şefii le-au făcut plan de amenzi.

Potrivit unei modificări a regulamentului, fiecare controlor trebuie să prindă lunar cel puţin 40 de călători fără bilet sau abonament pentru a-şi primi salariul întreg. Controlorii care nu reuşesc să atingă planul de amenzi, nu îşi primesc salariul întreg. Mai mult, dacă timp de trei luni la rând norma amenzilor nu este atinsă, aceştia pot fi daţi afară. Angajaţii RATP Iaşi au spus că în situaţia dată se văd obligaţi să recurgă şi la metode neortodoxe pentru …

Semafoare noi pe Kiseleff

SIGURANŢĂ. Recentele accidente rutiere soldate cu moartea unor pietoni pe Şoseaua Kiseleff, au determinat autorităţile să ia măsurile cuvenite.

Astfel, au fost montate în zonă două rânduri de semafoare, la intersecţiile cu străzile Docenţilor şi Monetăriei. Semafoarele au intrat în funcţiune de luni, începând cu ora 12,00. Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, semaforul de la intersecţia Şos. Kiseleff cu str. Docenţilor asigură trecerea autovehiculelor şi a pietonilor, iar cel de la intersecţia cu str. Monetăriei este destinat numai traversării pietonilor. O noutate privind acest semafor este aceea că pietonii pot comanda schimbarea culorii semaforului prin apăsarea …

Oierii contestă aplicarea ordinului 111

SIBIU. Oierii sibieni sunt nemulţumiţi de prevederile ordinului care îi obligă să ambaleze brânza pe care o comercializează, dar şi să devină persoane fizice autorizate.

Aceştia ameninţă că se vor adresa instanţelor de judecată pe motiv că ordinul e neconstituţional. Inspectorii sanitar-veterniari i-au controlat pe comercianţii de produse lactate din Piaţa Cibin. Aceştia au verificat dacă producătorii deţin toate actele pentru comercializarea brânzei, dar şi dacă aceasta este ambalată şi etichetată potrivit noilor norme prevăzute în ordinul 111. Inspectorii au dat câteva avertismente pentru cei care nu aveau actele de înregistrare. Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine a reuşit iniţial …

Apă potabilă şi canalizare pentru satele judeţului Giurgiu

INVESTIŢIE. Cu ajutorul banilor veniţi de la Uniunea Europeană, giurgiuvenii de la sate vor avea în curând apă potabilă şi canalizare.

Proiectul, demarat de operatorul regional SC Apa Service SA, se ridică la suma de 76 de milioane de euro şi va fi demarat în luna aprilie. Primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu a declarat, ieri, că, în cadrul acestui proiect, instituţia pe care o conduce va fi girantul unui credit contractat de operatorul SC Apa Service SA, în vederea cofinanţării. “Pentru municipiul nostru, vor fi investiţi circa de 54 de milioane de euro, iar pentru celelalte localităţi, 22 de milioane …

O căţeluşă a adoptat pe rând 30 de animale

UIMITOR. O căţeluşă labrador în vârstă de nouă ani a avut, până acum, grijă de peste 30 de animale orfane. Chiar dacă are o vârstă destul de înaintată, instictul matern al ei nu s-a diminuat. Lisha nu a fost niciodată mamă, dar asta nu a oprit-o să aibă grijă de trei pui de tigru.

Stăpânii Lishei lucrează la Cango Wildlife Reserve, în Oudsthoorn, Africa de Sud, stâlpul casei, Rob Hall, fiind chiar directorul rezervaţiei. La început, aceştia aduceau animale orfane pentru a le putea ţine sub observaţie 24/24. Au observat, însă, că orice vieţuitoare trecea pragul casei, era adoptată automat …

20 de milioane de chinezi au ajuns în şomaj

ŞOCANT. Criza economică are efecte din cele mai devastatoare în China, unde numărul şomerilor a atins aproape cifra de 20 de milioane.

Majoritatea chinezilor concediaţi provin din mediul rural, iar această situaţie îi va obliga să se întoarcă în provincie. Potrivit directorului Oficiului Guvernamental pentru Politici Rurale, Chen Xiwen, din totalul de muncitori chinezi, 130 de milioane, 15,3% au rămas fără locuri de muncă, iar numărul lor este în creştere. Acesta crede că până la sfârşitul lui 2009 cifra şomerilor va urca la 25 de milioane. Criza financiară a pus lacăte pe multe fabrici chineze. Situaţia este foarte gravă, deoarece …