De ziua ei, Laura Cosoi a petrecut în stil englezesc

Laura Cosoi şi-a sărbătorit ziua de naştere la Londra, alături de Smiley. Pentru că dorea ca la împlinirea celor 27 de ani să aibă parte de o altfel de aniversare, Laura a decis să plece împreună cu iubitul ei, la Londra, chiar în prima zi a noului an, asta pentru că pe 2 ianuarie era ziua ei de naştere.

Cele două vedete au petrecut 4 zile în acest oraş, şi s-au cazat într-un hotel situat chiar în Picadilly Circus. Laura şi Smiley au profitat din plin de zilele petrecute la Londra, au mers cu double deckerul, au vizitat câteva muzee, …

Anul acesta, Marius Moga atacă Eurovisionul

Marius Moga vrea cu orice preţ ca anul acesta la Eurovision 2009, să rupă gura târgului. El lansează în luptă „o armă secretă”, o baladă cu care speră să impresioneze juriul, şi să strângă voturile necesare, astfel încât trofeul mult râvnit să fie mai uşor de câştigat.

Piesa compusă de Moga, denumită „Love was never her friend”, este interpretată de Dalma Kovacs, câştigătoarea show-ului „Faimoşii” de la TVR. Muzicianul nostru este convins că anul acesta şansa va fi de partea lui, el vrea să se revanşeze astfel după scandalul descalificării piesei „Dracula, my love”, scandal ce a făcut vâlvă la …

Marinela Niţu şi Naomi, vedete în figuri

Televiziunile au început deja să se pregătească pentru noile producţii ce vor apărea pe sticlă din ianuarie. Prima TV propune telespectatorilor un format inedit.

Emisiunea „Vedete-n figuri”, ce îi va avea ca prezentatori pe Oana Ioniţă şi Dan Finţescu, va pune vedetele autohtone la grele încercări, ele vor fi nevoite să se „contorsioneze” pentru a trece prin diverse forme decupate în ziduri de poliester ce avansează către ei, şi toate astea fără să rupă formele respective, sau să cadă în piscina cu apă.

Vedetele vor fi împărţite în două echipe de câte trei concurenţi, aceştia vor lupta pentru premiul de …

Andreea Marin, Pătruleasa te „înşală” cu Răduleasca! Trădătoare!

Despre Andreea Marin se ştie că nu este o fire care să fie foarte apropiată de oameni chiar dacă a pozat ani la rând în ipostaza de Zână a Surprizelor. Cu toate acestea, spre surprinderea multora, soţia lui Bănică s-a apropiat foarte tare, în ultimul an, de Simona Pătruleasa, prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1.

Mulţi au fost surprinşi să vadă ce prietenă sexy şi-a adus în casă Andreea. Şi asta pentru că Zâna evită compania femeilor foarte frumoase dat fiind faptul că soţul Ştefan Bănică Junior are antecedente în această privinţă. Totuşi, relaţia cu Simona Pătruleasa, una dintre cele …

Obsedat de siluetă, Huidu se chinuie să ne convingă că nu e gras

Nimic nu îl enervează pe Şerban Huidu mai tare, decât să îi spui că este gras. Pentru a contrazice părerea lumii cum că a început să ia proporţii, acesta a dedicat acestui subiect, un post întreg pe blogul său.

Astfel, cârcota şul încearcă să demonstreze cu argumente că este o fire foarte sportivă şi că de vină pentru propor- ţiile sale este televizorul care deformează. În aceeaşi notă, acesta a mai făcut o postare în care pe lângă poveştile despre cât de bune sunt pârtiile din Austria, ni se înfăţişează ca un mare amator de schi. Astfel, vedem un Şerban …

Andreea Spătaru vrea un băiat

La 23 de ani, tinerele din ziua de azi aleargă după bani şi carieră. Asta a vrut şi Andreea Spătaru, până la despărţirea de Boschet. Cum de s-a cuplat cu Sorin, zis a lu- Capone, blonda a simţit nevoia de o schimbare în viaţa ei.

Susţine că alături de noul iubit a găsit dragostea adevărată şi, astfel, un copil ar fi o binecuvântare în viaţa sa. Vestea că a rămas gravidă ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată. La ce viaţă tumultuoasă a avut Andreea, nu ne-am fi aşteptat să se cuminţească aşa de repede. Dar iată că există minuni. …

La minus 10 grade, Mazăre doarme în hamac, sub palmieri

Când afară sunt multe grade sub zero şi oameniii fug care încotro din calea gerului, indispu şi de vremea mohorâ tă de afară, Radu Mazăre se desfată în hamac mai ceva ca un prinţ sub palmieri.

Ei bine, primarul Constanţei nu s-a refugiat pe perioada iernii în ţările calde, dar a avut grijă să-şi amenajeze un colţişor de Rai în propria casă. În vila luxoasă de pe malul mării, Mazăre şi-a adus zeci de palmieri şi plante exotice din Africa, Brazilia sau Venezuela pentru care a plătit adevărate averi. Dar nu banii contează, ci satisfacţ ia de a trage un pui …

Ilinca Vandici, cerută din nou în căsătorie de Alin Cocoş

În ultima perioadă s-a tot vorbit despre povestea de dragoste dintre Ilinca Vandici şi Alin Cocoş junior. Blonda de la Kanal D a primit multe cadouri de la iubitul ei, iar recent acesta a cerut-o din nou de soţie.

Fiul vitreg al Elenei Udrea a găsit momentul şi, după o cină romantică, i-a oferit inelul de logodnă din aur alb, impresionând-o pe vedetă. Aceasta i-a răspuns da pe loc, iar anul acesta ar putea avea loc nunta. Cei doi se gândesc la o cununie civilă în străinătate, dar nunta cu petrecere şi mulţi invitaţi să aibă loc în România.

Nu …

Trăistariu îşi trimite iubita la muncă pentru că e criză

Mihai Trăistariu a început noul an în plină forţă. Chiar dacă şi-a sacrificat noaptea dintre ani, cântând, solistul nu are de ce să regrete. A fost noaptea în care a câştigat cei mai mulţi bani, în doar câteva ore. După cântările de Revelion, contul lui Mihai s-a „îngră şat” cu aproape 35.000 de euro.

O dată intrat în noul an, acesta şi-a făcut şi planuri. Vrea să câştige Eurovisionul şi să îşi consolideze cariera internaţională. Acesta a gândit în perspectivă şi pentru iubita sa, Ioana. Tânăra în prezent fără ocupaţie a primit o veste neaşteptată. Pentru că e criză, va trebui …

Surprize, surprize cu Gabriela Cristea. Soacrele se căsătoresc la „Noră pentru mama”

Celebrul reality show de la Kanal D, „Noră pentru mama” este aducător de noroc atât pentru tinerii din casă ce s-au hotărât să-şi găsească jumătatea, însă nu numai! Noul An i-a adus o mare bucurie în suflet doamnei Ildiko, mama concurentului Alexandru, care s-a trezit la începutul anului 2009 peţită şi căsătorită în direct, la Kanal D!

Dragoste cu năbădăi de mai bine de 27 ani

Mihai este tatăl celor trei copii ai lui Ildiko. Cei doi se cunosc de mai bine de 27 de ani, însă viaţa lor împreună nu a fost una uşoară. Neînţelegerile l-au făcut pe Mihai să cadă …