Nu şi-au primit alocaţiile de stat

ALBA. Aproximativ 8.000 de copii din judeţul Alba nu au primit alocaţiile de stat în luna decembrie. Potrivit directorului Agenţiei pentru Prestaţii Sociale (APS) Alba, Ioan Crişan, instituţia a intrat în posesia fondurilor necesare pentru plata alocaţiilor cu întârziere, dar suma nu a acoperit în totalitate necesarul. Astfel că aproximativ 57.000 de copii au beneficiat cu întârziere de bani, iar restul, de 8.000, încă îi aşteaptă. În judeţul Alba, peste 65.000 de copii beneficiază de alocaţie de stat. (G.R.)
 

Dacia Sandero, maşina anului în România

COMPETIŢIE. Dacia Sandero a reuşit să câştige detaşat titlul de Maşina Anului în România, învingând modele cu renume precum Opel Insigna şi Citroen C5. Dacia a obţinut locul I cu uşurinţă, învingând cu o diferenţă de 41 de puncte modelul Opel Insigna, proaspăt ales Maşina Anului în Europa. Pe locul trei s-a clasat Citroen C5, în vreme ce pe următoarele poziţii s-au clasat Mazda 6 şi Honda Accord. Juriul a fost format din 20 dintre cei mai importanţi jurnalişti din România, iar Automarket.ro a avut dreptul la un vot în economia competiţiei. (G.R.)

 

Judeţul Prahova nu mai are carne cu dioxină

PROMPTITUDINE. Peste 2.500 de kilograme de carne de porc posibil contaminată cu dioxină au fost sechestrate, până joi, de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Prahova, iar alte 2.400 de kilograme au fost folosite la fabricarea de cîrnaţi. De asemenea, o tonă de kaiser care ar fi conţinut carne din Irlanda s-a aflat în luna noiembrie în magazinele din Prahova, din această cantitate inspectorii DSV reuşind să mai recupereze 3,8 kg, transmite NewsIn. Şeful Serviciului de Inspecţie Sanitară din cadrul DSV Prahova, George Stratulat, a precizat că la nivel local nu mai sunt probleme. „Avem 2.575 de kg de carne de porc sechestrată, …

„Rechinii Albi” au oferit cadouri copiilor din Irak

AJUTOR. Militarii români aflaţi în Irak au participat, vineri, la o misiune de cooperare civili-militari (CIMIC), în provincia Dhi Qar. În cadrul misiunii, militarii au oferit populaţiei irakiene din provincie pături, apă şi produse alimentare. Cei mai încântaţi de sosirea „rechinilor” au fost copiii, care au primit dulciuri şi rechizite şcolare în rucsacuri. Pe timpul misiunii, comandantul detaşamentului românesc, locotenent- colonelul Vasile Vreme, a avut şi o întâlnire cu liderii comunităţilor din zonă. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Apărării, batalionul 341 Infanterie a executat, în cele patru luni de misiune, aproximativ 700 de misiuni în aria de operaţii. (G.R.)

 

 

 

 

VN – 850

VN – 850

Românii sunt mari amatori de ceasuri scumpe

LUX. Românii aruncă saci de bani pe ceasurile elevţiene de firmă. Noua pasiune a celor cu dare de mână a plasat ţara noastră pe locul secund în Europa în topul importurilor cu ceasuri de firmă.

„~n 2003, Republica Moldova ne depăşea ca importuri, dar apoi am crescut de la 5 milioane de franci elveţieni în 2004, la 20 de milioane (12,8 mil. euro) anul acesta, iar între 2003 şi 2006, România a fost pe locul al doilea în toată Europa ca rată de creştere a pieţei”, a declarat Ion Schiau, asociat al …

Cafeaua, combustibilul viitorului

CERCETARE. Cafeaua va fi folosită, în viitor, la fabricarea biocombustibilului pentru autovehicule. O echipă de cercetători din Nevada a descoperit că zaţul de cafea poate fi mai preţios decât se crede. Oamenii de ştiinţă au colectat zaţul de cafea provenit de la mai multe lanţuri de cafenele şi au extras uleiul din acesta. Apoi, printr-un proces necostisitor, au convertit uleiul în biodiesel. Potrivit experţilor Mano Misra, Susanta Mohapatra şi Narasimharao Kondamudi, zaţul de cafea ar putea contribui cu aproximativ 340 milioane de barili la stocul mondial de biocombustibil. Vestea bună este că, pe lângă preţul foarte ieftin, biodieselul este mai …

Bucuria sărbătorilor de iarnă

Muzeul Naţional de Artă al României, Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României şi Fundaţia Culturală Greacă vă invită la „Sărbătoarea Bradului de Crăciun”. Evenimentul va avea loc marţi 16 decembrie 2008, orele 17,00 în curtea de onoare a Muzeului Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53). ~n seara festivă curtea muzeului va răsuna de colinde interpretate de Corul Grupului ±colar Regina Elisabeta, precum şi de grupul psaltic condus de protopsaltul Paraclisului Ambasadei Greciei la Bucureşti, Viorel Iosif. Moş Crăciun va împărţi participanţilor dulciuri cu specific grecesc, bomboane, vin fiert, ciocolată caldă şi cozonac. Organizatorii ar dori …

„Rechinii Albi” au oferit cadouri copiilor din Irak

AJUTOR. Militarii români aflaţi în Irak au participat, vineri, la o misiune de cooperare civili-militari (CIMIC), în provincia Dhi Qar.

~n cadrul misiunii, militarii au oferit populaţiei irakiene din provincie pături, apă şi produse alimentare. Cei mai încântaţi de sosirea „rechinilor” au fost copiii, care au primit dulciuri şi rechizite şcolare în rucsacuri. Pe timpul misiunii, comandantul detaşamentului românesc, locotenent- colonelul Vasile Vreme, a avut şi o întâlnire cu liderii comunităţilor din zonă. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Apărării, batalionul 341 Infanterie a executat, în cele patru luni de misiune, aproximativ 700 de misiuni în aria de operaţii. (G.R.)

 

 

 

 

Judeţul Prahova nu mai are carne cu dioxină

PROMPTITUDINE. Peste 2.500 de kilograme de carne de porc posibil contaminată cu dioxină au fost sechestrate, până joi, de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Prahova, iar alte 2.400 de kilograme au fost folosite la fabricarea de cîrnaţi.

De asemenea, o tonă de kaiser care ar fi conţinut carne din Irlanda s-a aflat în luna noiembrie în magazinele din Prahova, din această cantitate inspectorii DSV reuşind să mai recupereze 3,8 kg, transmite NewsIn. ±eful Serviciului de Inspecţie Sanitară din cadrul DSV Prahova, George Stratulat, a precizat că la nivel local nu mai sunt probleme.

„Avem 2.575 de kg de carne de porc sechestrată, de …

Dacia Sandero, maşina anului în România

COMPETI|IE. Dacia Sandero a reuşit să câştige detaşat titlul de Maşina Anului în România, învingând modele cu renume precum Opel Insigna şi Citroen C5. Dacia a obţinut locul I cu uşurinţă, învingând cu o diferenţă de 41 de puncte modelul Opel Insigna, proaspăt ales Maşina Anului în Europa. Pe locul trei s-a clasat Citroen C5, în vreme ce pe următoarele poziţii s-au clasat Mazda 6 şi Honda Accord. Juriul a fost format din 20 dintre cei mai importanţi jurnalişti din România, iar Automarket.ro a avut dreptul la un vot în economia competiţiei. (G.R.)