Atenție se apropie iarna !

 

Vreme incredibil de frumoasă şi în această săptămână, cu 10 grade mai mult decât ar fi firesc.

 

Atenţie, însă iarna este foarte aproape! În weekend-ul următor, vom trece la haine grose şi, foarte posibil, la bătăi cu bulgări de zăpadă.

Ar fi normal să fie cel mult 11 grade, dar meteorologii au prognozat i pentru azi valori de până la 24 de grade! Însă, de la o zi, la alta, mai scad câte 2-3 grade, şi ziua şi noaptea.

Miercurea următoare vor fi deja temperaturi de iarnă: în weekend-ul …

Furnizorul furadanului Mădălinei Manole a fost eliberat

 

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au revocat luni mandatul de arestare preventivă în cazul lui Sorin Cristian Urziceanu, bărbatul care a vândut pe internet substanţa toxică (furadan) folosită de artista Mădălina Manole pentru a se sinucide.
 

 

Bărbatul va fi eliberat în cursul acestei seri din arestul Direcţiei Cercetări Penale. Decizia este definitivă, Urziceanu având interdicţia de a părăsi ţara, informează Agerpres.

Sorin Cristian Urziceanu s-a predat pe 9 noiembrie procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, după ce pe numele său …

Radu Moraru alias „Nașul” și-a dat demisia de la postul B 1 TV. Află amănunte !

 

Plecarea va avea loc în luna ianuarie în la RCS & RDS,  atunci când B1 TV va fi relansat cu mare tam-tam. Realizatorul talk-show-ului "Naşu’" a fost prezent încă de la deschiderea postului în grila de programe şi şi-a câştigat rapid notorietatea, devenind cea mai cunoscută figură de la B1.

RCS & RDS este deţinută de Zoltan Teszari, om de afaceri cu o avere estimată la aproximativ jumătate de miliard de euro, conform Pagina de media.

În vara acestui an, Radu Morarru a preluat 60% din postul …

Marius Vlăduţ: „Diaconescule, vreau garsonieră că mă c.c în căldare”

El este Iulie Marius Vlăduţ, un cetăţean din Vatra Dornei, care a devenit faimos pe internet după ce a lansat o serie de videoclipuri în care i se adresa direct lui Dan Diaconescu.

Lăsând la o parte povestea tragică a omului şi faptul că Vlăduţ este vizibil bolnav, felul în care acesta se adresează lui Diaconescu este de-a dreptul ilar.

Potrivit Click, Vlăduţ a cerut mai întâi o "garsonieră lux" de la Primărie şi a cerut ajutorul lui Diaconescu ca să o obţină. "Domnule Dan Diaconescu, vreau garsonier că mă cac în căldare!"La scurt …

Incheieri de conturi între interlopii din Piatra Neamț

Un bărbat a murit duminică în jurul orei 13:40, după ce a fost împuşcat într-o cafenea din Piatra Neamţ. Este vorba despre Gheorghiţă Mararu, un om foarte cunoscut pe plan local.

"S-a folosit un pistol de 9 mm cu glonţ, s-au tras 7 gloanţe, dar urmează să se facă o expertiză. Barul era plin, viaţa consumatorilor a fost pusă în pericol, dar în afară de cei doi nu a mai fost nimeni rănont. Acuzaţiile sunt de omor deosebit de grav …

Două femei au murit într-un grav accident la Tulcea. Află amănunte !

Două femei au murit, sâmbătă dimineaţă, într-un accident de maşină petrecut la intrarea în localitatea Măcin. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 6.30.

 

Dragoş Apopii, plutonier la staţia Babadag a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, se afla la volanul unui Ford şi a intrat într-un Matiz în care se aflau cinci femei. Băiatul avea alcoolemie de 1mg/mie în aerul expirat.

Şeful Poliţiei Rutiere, Gheorghe Camburu a declarat că Apopii, în vârstă de 35 de ani, va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă şi conducerea autoturismului în stare de ebrietate. …

Anca Pandrea este internată la Spitalul Floreasca. Află de ce!

 

Anca Pandrea este internată la Spitalul Floreasca, după ce i-a crescut tensiunea şi i-a ţâşnit sângele pe nas.
 

 

Acesta  a declarat pentru ziarul Naţional că în urmă cu câteva zile s-a simţit rău şi a fost nevoită să meargă la spital.
 

"Eram în curte cu Iura al meu şi cu prietena noastră Mariana şi deodată am văzut că a început să-mi curgă şiroaie de sânge din nări. Puţin mai devreme am tras de două butoaie şi am obosit. Cred că de …

Accident grav la ieșirea din municipiul Huedin. Află amănunte !

Patru persoane au fost rănite, azi, în urma unui accident de pe DN1 (E 60), la ieşirea din municipiul Huedin, informează România Liberă.

Accidentul s-a produs după ce un autoturism al cărui şofer a vrut să depăşească un tir a intrat pe contrasens şi a lovit alte două maşini.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat că accidentul a avut loc la ieşirea din municipiul Huedin spre Oradea, fiind provocat …

Rodica Bârlea: „Nu mi-am dorit un copil cu poetul Păunescu însă am fost obligată”

 

Rodica Bârlea a declarat în emisiunea Acces Direct că nu i-a ascuns niciodată fiicei sale faptul că tatăl ei era Adrian Păunescu.  Aceasta a precizat că Andreea se vedea des cu tatăl ei biologic.
 

"Se vizitau, dar până la un moment dat când s-au certat. Era în adolescenţa ei. Semănau fizic, cred că cearta a fost crucială. Dacă Andreea vrea să-i poarte numele este doar decizia ei. Eu am încercat să o protejez până la 18 ani. Ea se cunoştea şi cu Andrei şi cu Ioana, se întâlneau la Cenaclu",  a spus Rodica, care …

“Bătaie” pe averea poetului Adrian Păunescu

La trei zile de la înmormântarea poetului, o bucureşteancă a deschis un proces de stabilire a paternităţii la Judecătoria Sectorului 1 în care sunt chemaţi în instanţă atât soţia poetului, cât şi cei trei copii recunoscuţi ai acestuia.

Contactată de reporterii „Adevărul de Seară”, Andreea-Mihaela Bîrlea a confirmat existenţa procesului, însă a menţionat că nu doreşte momentan să facă niciun comentariu.

 

În acest proces sunt citaţi ca pârâţi toţi cei trei copii legimiti ai poetului Adrian Păunescu, dar şi văduva acestuia, Carmen Păunescu. Primul termen a fost stabilit pentru data de 23 …