Câteva lecţii despre sex-appeal

Nu te naşti sexy, devii sexy. Şi nu prin diete, operaţii estetice sau purtând pantofi cu toc ameţitor. Antrenează-te în arta de a te cunoaşte mai bine pentru a scoate la iveală abilităţile tale de cuceritoare. Atracţia ta sexuală va înflori atunci când vei realiza că nu există două ca tine.

Nu are legătură cu cantarul, cu atât mai puţin cu vestimentaţia sumară sau cu tocurile înalte. Să fii sexy, să ai sex-appeal are mai mult legătură cu atitudinea decât cu înălţimea sau greutatea. Aşa cum creierul este principalul organ sexual, ce este mai sexy la o femeie se afla în …

Prezentator BBC, condamnat la 15 luni pentru abuzuri sexuale

Fostul prezentator BBC Stuart Hall a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra unor fete, dintre care unele de doar nouă ani, potrivit Agerpres.

Stuart Hall (83 de ani), care a fost descris drept un ‘prădător oportunist’ după ce a recunoscut că a agresat sexual 14 fete, negase iniţial acuzaţiile. Abuzurile sexuale s-au petrecut între anii 1967 şi 1986.

BBC, una din cele mai mari companii de televiziune din lume, a indicat că este ‘consternată’ de acuzaţiile aduse împotriva fostului prezentator şi că nu îl va mai angaja niciodată.

Avocatul lui Hall a declarat că acestuia îi pare rău …

Sex oral de față cu 40 de tineri care filmau scenele fierbinți

Doi adulți beţi, care au făcut sex oral în stația de tren, în timp ce aproximativ 40 de persoane îi filmau, au fost condamnaţi la închisoare pentru 10 săptămâni, notează RTV.

Jacqueline Holden, în vârstă de 37 de ani, și Sam Rowan, în vârstă de 22 de ani, au băut toată ziua când au început să îşi facă sex oral unul altuia, într-o staţie de tren aglomerată din Marea Britanie, de faţă cu o mulțime de tineri care au surprins actul indecent pe telefoanele lor mobile, potrivit DailyMail.

Sam Rowan chiar s-a uitat la mulțimea de tineri pentru încurajare, în timp ce …

Cât sex ar trebui să faci pe lună

Standardele în ceea ce priveşte numărul de contacte sexuale într-o lună sunt destul de ridicate la americani, ei fiind singurii care au efectuat astfel de studii pe criterii ştiintifice.

Marjele sunt însă foarte mari şi depind de la caz la caz, fiind normal ca într-o perioadă mai grea numarul de raporturi sexuale să fie mai mic. Informaţiile care urmează sunt doar orientative.

– Între 20-30 de ani, sunt normale în medie între 15-30 de acte sexuale pe lună.

– Între 30 şi 40 de ani, media este de 8, (+-5) pe lună (pot fi şi 3, dar şi 13). Constatările făcute de medici …

Manualul de sex care te duce în Rai!

Elevele sunt învăţate să facă sex numai după căsătorie şi primesc certificate de castitate. Dacă se păstrează neprihănite până în noaptea nunţii, vor ajunge cu siguranţă în Rai. Acestea sunt învăţăturile unui manual de sex creştin, apărut la Timișoara, informează RTV.

Cruciada castităţii, aşa cum o numesc liderii bisericii greco catolice din Timişoara, a început în anul 2011, informează România TV. Iniţiatorii campaniei au editat şi un manual de educaţie sexuală prin care tinerii sunt învăţaţi că dacă nu fac sex nu vor contacta boli cu transmitere sexuală.
Totodată, în manual este specificat faptul că adolescenţii care petrec 25 de ore …

Își vindea colegele de clasă pentru sex cu 600 de lei

Tânăra și prietenul ei au fost arestați de polițiștii constănețeni pentru acuzația de prtoxenetism. Ea își dădea colegele de clasă să facă sex cu un bărbat de 58 de ani, care plătea câte 600 de lei.

O elevă în vârstă de 17 ani din Constanţa a fost arestată preventiv pentru proxenetism. Tânăra îşi racola colegele mai mici pentru a face sex cu un bărbat de 58 de ani şi primea 600 de lei pentru o partidă de sex. Alături de ea au fost arestaţi iubitul tinerei şi bărbatul care beneficia de favorurile sexuale ale minorelor

Eleva de 17 ani arestată pentru proxenetism …

SEX: Cât de bine mimezi orgasmul?

Femeile prefac orgasmul încă din cele mai vechi timpuri, iar motivul este că vor ca partenerii lor să se simtă bine, satisfăcuţi şi satisfăcători la rândul lor. Totuşi, ei se simt cu atât mai prost cu cât îşi dau seama că femeia de lângă nu s-a simţit bine şi a fost nevoită să mintă.

O cercetare făcută anul acesta la nivel internaţional a arătat că aproximativ 70% dintre femei s-au prefăcut şi se prefac că ajung la orgasm – asta înseamnă că 7 din 10 femei nu ajung la punctul culminant al partidei de sex, ci doar spun asta. Motivele …

Ea e bomba sexy cu cele mai tari silicoane!

Denisa Biță, a apelat la intervenția chirurgicală de mărire a sânilor, deși nu avea nevoie, bustul ei fiind generos de la mama natură. Dar ce a ieșit după intervenție! „În primul rând mă voi bucura eu de aceste silicoane, pentru că nu am iubit”, spune Denisa pentru WOWbiz.ro.

A trecut prin dureri foarte mari, însă le-a depășit cu brio, iar acum se mândrește cu cei mai mari și mai fermi sâni din showbiz! Este vorba de Denisa Biță, care a apelat recent la o intervenție chirurgicală de mărire a sanilor.

„Eu nu aveam prea mare nevoie de mărirea bustului, însă îmi …

Cursuri de sex oral la Chișinău. Vezi imagini amuzante

La Chișinău au apărut cursuri de sex oral, unde femeile învață cum să-și îmbunătățească viața sexuală, dar și să-și surprindă plăcut partenerul.

Traningurile de sex oral vor începe de la 1 iunie și vor fi conduse de psihologi și de sociologi, potrivit perfecte.md.
Cursurile sunt oferite de către o organizație din Rusia și costă 1.200 de lei pentru 3,5 ore. Aici, femeile dornice de senzații tari învață „arta sexului oral”, dar și alte trucuri pentru îmbunătățirea vieții sexuale.
Cei care își doresc să rămână în anonimat, pot beneficia de un training particular, numai că vor trebui să scoată din buzunar circa 5.000 …

Au făcut sex, apoi au ars de vii. Este o ipoteză în cazul cadavrelor găsite în mașina incendiată

UPDATE 11:15 Ipoteză șocantă în cazul celor două cadavre carbonizate, găsite în mașina incendiată pe un câmp de lângă Meriș. Bărbatul, care era căsătorit, ar fi întreținut relații sexuale cu femeia, găsită arsă în portbagajul mașinii.

O altă variantă ar fi faptul că mașina a luat loc, iar cei doi au ars de vii.

Iar ultima, cei doi au fost uciși, iar criminalul a  incendiat mașina cu trupurile ce.

Mașina arsă complet a fost găsită pe un câmp din localitatea Meriș, județul Mehedinți. În interiorul acesteia se afla un cadavru, carbonizat.

La locul macabrei descoperiri au ajuns polițiștii criminaliști, care au deschis o anchetă.

Deocamdată, …