@ Bomba bombelor, detonată în Primăria Iaşi! @ Noul viceprimar Mihai Chirica îşi înşală soţia cu o tânără angajată a primăriei @ Acestea sunt acuzaţiile pe care Chirica nu se străduieşte prea tare să le demonteze @ Acceptă însă că divorţul reprezintă o perspectivă pentru el şi susţine că soţia sa, Ana Maria Chirica, ar suferi de o bolă, „gelozie cronică” @ Viceprimarul a fost văzut în compania unei tinere brunete la evenimente mondene, iar apropiaţi ai familiei susţin că, nu demult, Ana Maria a părăsit domiciliul conjugal după ce a aflat de escapadele amoroase ale soţului @ …
Categorie: Timp liber
Sex cu minore şantajate. Clienţii: soldaţi de la baza Deveselu, dar şi oameni de afaceri români sau austrieci
Lovitură de teatru în dosarul în care zeci de eleve din Caracal erau şantajate cu filmări pornografice şi forţate să se prostitueze. Printre clienţii lor erau şi militari americani din baza de la Deveselu, dar şi oameni de afaceri români şi austrieci. Unul dintre proxeneţi era un pompier angajat la ISU Olt.
Potrivit anchetatorilor, una dintre fetele racolate a spus că a întreţinut peste 500 de raporturi sexuale cu austrieci veniţi în judeţul Olt pentru lucrări hidrotehnice. Totul s-a întâmplat în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2012.
Alte eleve şantajate cu filmuleţe pornografice le-au spus oamenilor legii că …
Scandal sexual la Liceul George Enescu. O elevă a avut relaţii sexuale cu profesorul de religie
O elevă aflată în clasa a XI-a la Liceul „George Enescu”, din Capitală, spune că a ajuns în pragul repetenţiei din cauza unei legături amoroase cu profesorul de religie. Eleva acuză un profesor de religie că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.
Liceul de Muzică George Enescu este acum centrul unui scandal
O elevă de la Liceul de Muzică George Enescu acuză profesorii şi conducerea şcolii de muşamalizarea unui scandal sexual în care a fost implicată şi care a adus-o în pragul repetenţiei. Ea susţine că relaţia pe care a avut-o în urma cu …
Judecătoarea Carmen Mladen, acuzată de şantaj sexual, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile
Potrivit DNA, judecătoarea Carmen Mladen, de la Secţia civilă a Curţii de Apel Craiova, a primit 5.000 de euro de la o persoană pe care o şantaja din 28 mai, împreună cu Ionel Stoian, căreia i-a spus că va face publice fapte compromiţătoare dacă nu primeşte banii.
Judecătoarea Carmen Mladen de la Curtea de Apel Craiova, acuzată de şantaj, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).Instanţa a luat aceeaşi hotărâre în cazul lui Ionel Stoian …
Carmen Mladen, judecătoarea acuzată de şantaj sexual a fost reţinută. Procurorii cer mandat de arestare
Procurorii anticorupţie au reţinut-o, în noaptea de miercuri spre joi, pe judecătoarea Carmen Mladen şi vor cere instanţei Curţii de Apel Bucureşti arestarea ei preventivă pentru 29 de zile în dosarul în care este acuzată de şantaj şi corupţie sexuală.
Judecătorarea Carmen Mladen, de la Secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Craiova, a fost ridicată, miercuri, de procurorii anticorupţie şi dusă la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată în legătură cu acuzaţiile de şantaj şi corupţie sexuală. La finalul audierii, procurorii au dispus reţinerea judecătoarei Carmen Mladen şi urmează să ceară, joi, instanţei Curţii …
Judecătoare de la Curtea de Apel, acuzată de şantaj sexual. Ea a fost reţinută
O judecătoare de la o secţie civilă a Curţii de Apel Craiova a fost ridicată de procurorii anticorupţie, miercuri, şi adusă la sediul central al DNA, pentru a fi audiată în legătură cu infracţiuni de şantaj şi corupţie sexuală, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, magistratul este Carmen Mladen, de la Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova. Aceasta întreţinea raporturi sexuale cu diverşi oameni de afaceri sau înstăriţi, despre care avea cunoştinţă că sunt căsătoriţi, au mai spus aceleaşi surse, potrivit Mediafax, preluat de Realitatea.net.
După consumarea raporturilor sexuale, judecătoarea le pretindea acestora sume de bani sau foloase, pentru …
De ce mama filmelor porno este tare bună?
Toţi consumatorii de producţii xxx au rămas cu gura căscată zilele trecute când au auzit că regina pornăciunilor, Jenna Jameson, retrasă din activitate, revine în forţă. Şi când spun în forţă, aşa este. Blonda vrea să rupă gura târgului cu un show exploziv undeva prin Franţa, în care ar trebui să calmeze 999 de bărbaţi, în speranţa că o va detrona pe predecesoarea Lisa Sparxxx. Cred că la o asemnea ştire, feţele bărboase din soborul ortodox pregătesc butoaiele cu agheasmă, braţele de busuioc şi paragrafele din Apocalipsă. Dar, nu este exclus să caute pe internet imagini în exclusivitate …
Renee Olstead şi-a distrus imagine după ce fotografii porno au apărut pe internt
Actriţa americă Renee Olstead şi-a distru imagine după ce fotografii XXX realizate chiar de ea au apărut pe interent.
Iată că. la câte cazuri e acest gen s-au petrecut în ultima vreme, vedetele de la Hollywood tot nu se lecuiesc. Continuă să îşi facă poze deocheate cu telefoanele mobile, şi apoi se plâng că le-a văzut toată lumea în acele ipostaze. Cum hackerii devin din ce în ce mai iscusiţi, domniţele care doresc să le facă iubiţilor cadouri xxx ar trebui să fie ceva mai atente cu telefoanele sau calculatoarele lor.


Justin Bieber, sex cu năbădai într-o toaletă VIDEO
Justin Bieber a fost surprins într-o ipostază mai puţin cunoscută fanilor lui. Interpretul de origine canadiană a fost filmat alături de Mariah Yeater în timp ce se afla în toaleta de la Starples Center, după un concert.
Justin şi Mariah au ajuns în toaletă, iar atracţia dintre cei doi părea evidentă. Ajunşi în toaletă ei au început să se sărute sălbatic.
Mariah a povestit că Justin i-a sugerat ca ei să se retragă într-un loc privat, unde să fie doar ei doi.
„Odată ce am ajuns în baie, comportamentul lui s-a schimbat brusc. El a început să mă atingă …
Profesorul acuzat de pornografie infantilă, mandat de arestare pentru 29 de zile
Profesorul acuzat că dezbrăca elevi în clasă a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au decis ca bărbatul să fie cercetat după gratii pentru acuzaţia de pornografie infantilă şi corupere sexuală. Zeci de părinţi au depus plângeri la poliţie că le-au fost hărţuiţi copiii.
Profesorul de la Şcoală Generală Nr. 2 din Târgu Mureş Laslo Ioan Sebastian a fost reţinut, fiind acuzat că a sechestrat în clasă mai mulţi elevi de clasa a V-a, i-a pus să se dezbrace, apoi i-a filmat cu telefonul mobil şi a postat imaginile pe internet. Părinţii unora …