O cunoscută prezentatoare tv S-A SINUCIS

O cunoscută prezentatoare tv a fost găsită moartă în locuința sa din Australia. Vedeta avea 47 de ani și a fost găsită sâmbătă dimineața.

Cu câteva ore înainte să se sinucidă, prezentatoarea australiană Charlotte Dawson a luat pastile în combinație cu vin și le-a scris celor care au hărțuit-o prin intermediul rețelelor de socializare că au câștigat, scrie Daily Mail.

Apropțiatii prezentatoarei susțin că femeia avea stări de depresie, iar în 2012 ea fusese internată într-o clinic de psihiatrie dupa ce a a fost hartuita de mai multe persoane necunoscute pe Twitter.

 

Caz șocant într-un restaurant din Nigeria: preparau CARNE DE OM

Un restaurant din Nigeria a fost închis după ce poliţiştii au descoperit în bucătăria localului carne de om. Oamenii legii au decis să facă un control ca urmare a multiplelor plângeri din partea clienţilor.

Ce au găsit poliţiştii întrece însă orice aşteptare. Două bucăţi din trupul uman, recent tăiate, zăceau în bucătăria restaurantului şi urmau să fie oferite clienţilor, potrivit metro.co.uk.

În urma incidentului, patronul localului a fost arestat împreună cu alte 10 persoane.

 

FOSTĂ ATLETĂ, reținută pentru că și-a înjunghiat iubitul din gelozie

O tânără de 20 de ani din Alba Iulia a fost reținută pentru 24 de ore pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat din gelozie iubitul de 24 de ani.

Tânăra care l-a înjunghiat pe iubitul său în abdomen este Maria Francisca Molnar, în vârstă de 20 de ani, din Alba Iulia, absolventă a Liceului Sportiv din Alba Iulia și a fost atletă la Clubul Sportiv Unirea.

Din primele informații, incidentul s-a petrecut într-un apartament unde cei doi tineri locuiau împreună cu chirie. Scandalul ar fi izbucnit din motive de gelozie, ceea ce a determinat-o pe tânără să …

MACABRU! Uite cum arată TORTUL lor DE NUNTĂ

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din existenţa unui cuplu şi, tocmai de aceea, unii aleg să facă evenimentul memorabil nu doar pentru ei, ci şi pentru restul participanţilor.

Este şi cazul lui Natalie Sideserf, maestru cofetar din Austin, Texas, care a avut dorinţa de a-şi face singură tortul de nuntă. Şi şi-a împlinit această dorinţă, spre oroarea tuturor, întrucât, la miezul nopţii, în lumina lumânărilor, invitaţilor le-au fost oferite două capete însângerate – al mirelui şi al miresei – pe un platou.

Natalie şi soţul ei au decis să sfideze un pic tradiţia şi au ales ca loc al …

Copil de 4 ani, înecat la bordul unui vas de croazieră

Un copil de patru ani a murit după ce s-a înecat într-o piscină, aflată la bordul unei nave de croazieră. Pachebotul aparţine companiei Norwegian Cruise Line (NCL) şi naviga în largul coastei din Carolina de Nord, SUA.

În acelaşi incident, un alt copil de şase ani a fost scos la timp din apă şi s-a reuşit resuscitarea lui. Ulterior, acesta a fost transportat la un spital de la ţărm. Reprezentanţii NCL susţin că echipa medicală de la bord a acordat primul ajutor, dar pentru mezin nu s-a mai putut face nimic.

Potrivit website-ului companiei, vasul de croazieră are o capacitate de 4000 …

Francez condamnat la un an de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru că a maltratat o PISICĂ

Un francez a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, după ce a fost filmat în timp ce chinuia o pisică. În plus, magistraţii i-au interzis acestuia să mai deţină vreodată un animal.

Potrivit procurorilor, bărbatul a acţionat cu o perversitate deosebită şi un sadism care au stârnit dezgust în lumea întreagă.

Pisica în vârstă de cinci luni este vizibil traumatizată, a suferit fractură la piciorul din faţă şi va fi operată zilele următoare. Agresorul mai fusese condamnat în trecut pentru fapte de violenţă.

Mai multe asociaţii de apărare a animalelor au depus plângere împotriva lui, printre care şi fundaţia ‘Brigitte …

MESAJ ȘOCANT. Mircea Solcanu dorește moartea unui copil nevinovat

Mircea Solcanu s-a arătat revoltat de familia lui Ionuţ, copilul sfâşiat de maidanezi anul trecut. Prezentatorul emisiunii „Poveştiri de noapte” îi acuză pe aceştia că se folosesc de drama copilului lor pentru a apărea în presă şi a face astfel rost de bani.

Vedeta tv a postat pe o reţea de socializare un mesaj de-a dreptul cutremurător. Vedeta Acasă TV consideră că părinţii copilului sfâşiat de maidanezi în luna septembrie a anului trecut se folosesc de dramă pentru a face rost de bani de la presă.

„Familia Anghel! S-a inventat munca. Dacă nu vă place munca, duceți-vă copilul să-l mănânce alți câini …

DANONE recunoaște minciuna

Toți producătorii folosesc bacterii din fecale și tractul uro-genital, modificate genetic

Gigantul producător de iaurturi Danone nu mai promovează în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazurile Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că, de fapt, acestea nu au atributele pretinse. Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că a exagerat în reclamele produselor, care, de fapt, nu au acele beneficii prezentate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar.

Putină lume ştie ce mănâncă. Şi …

Cazul ULUITOR al tânărului care a înghițit un șoarece. A avut parte de un sfârșit înfiorător

Ziariștii britanici de la „Mirror” au publicat o poveste dramatică petrecută în urmă cu peste un secol, și apărută la vremea respectivă în publicația „Manchester Evening News”.

Este vorba despre un bărbat care a murit în condiții îngrozitoare, după ce a înghițit un șoarece. Englezul a vrut să prindă, cu mâna, un șoarece, iar animalul i-a întrat pe mâneca puloverului, i s-a suit pe gât, apoi i-a intrat în gură. Șoarecele a pătruns în corpul tânărului și i-a mâncat acestuia organele, iar sfârșitul omului a venit în condiții înspăimântătoare.

„După cum se ştie, un şoarece poate trăi o lungă perioadă de …

CRIMĂ ORIBILĂ. Și-a ucis bunica şi a rănit-o grav pe propria mamă

Un tânăr de 27 de ani din Târgu Secuiesc (Covasna) şi-a înjunghiat mortal bunica şi şi-a rănit grav mama, după care a ieşit la una dintre ferestrele locuinţei aflate la etajul al patrulea al unui bloc, având un cuţit în mână şi ameninţând că se aruncă, fiind imobilizat ulterior de poliţişti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Nicoleta Marin, poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, printr-un apel la 112, că în municipiul Târgu Secuiesc, o persoană a fost victima unei agresiuni fizice.

În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că un tânăr în vârstă de 27 de ani şi-a înjunghiat bunica, în …