Drama unui băieţel de 11 ani! Nu poate vorbi, dar râde NON STOP

James Edgar este un băieţel de 11 ani din oraşul Caernarfon, Ţara Galilor. La orice oră din zi sau din noapte, el râde sau zâmbeşte.

Băieţelul suferă de sindromul Angelman, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care el este cu zâmbetul pe buze 24 de ore din 24. Sindromul Angelman este o boală neurologică foarte rară, care duce la probleme de învăţare, dificultate în a vorbi şi tulburări de somn. Bolnavii se entuziasmează foarte uşor şi zâmbesc încontinuu.

„James este un copil foarte vesel şi foarte iubitor, dar care are în permanenţă nevoie de ajutor fiindcă nu ştie ce e pericolul. …

Mihai îşi doreşte să meargă din nou la şcoală!

Mihai Petrică este un copil de 12 ani, sensibil, frumos, care nu-şi doreşte decât să se însănătoşească pentru a merge în continuare la şcoală, unde îi place foarte mult.

De un an şi jumătate vine la IOB pentru tratamentul citostatic, el fiind operat de meduloblastom. Părinţii lui Mihai Petrică nu au servici, nu-i ajută nimeni; Ei au un ajutor social care este de 520 lei/lună, bani din care trebuie să plătească mâncare, investigaţii medicale şi un regim special de mâncare pentru Mihai.

Familia lui Mihai îşi doreşte un suport financiar lunar pentru haine, alimente.

Donaţiile se pot face în contul:
Cont: …

Iulian are nevoie de ajutor!

Iuli… Iulică, aşa este alintat de toată lumea. Ar atrage privirea oricărui vizitator care l-ar prinde zburdând pe coridoarele secţiei de oncopediatrie; în afară de privirea părinţilor, care au plecat de mai bine de un an să lucreze în străinătate şi nu s-au mai interesat de atunci de soarta copilului…

La aproximativ 6 luni de la despărţirea aceasta forţată, în septembrie 2008, copilul s-a îmbolnăvit: tumora cerebrală ventricul IV, un diagnostic cumplit.

Singura mângâiere a copilului este bunica, o bunică a cărei implicare şi dăruire absolută este impresionantă. Bunica solicită ajutorul printr-o cerere uimitor de simplă care sună aşa: „ne-ar folosi …

Împreună pentru o mamă. Stop cancer! Vreau să văd, vreau să trăiesc!

Elena are un soţ iubitor, o fiică luptătoare iar de un an se bucură de o nepoţică şi, în acelaşi timp, Elena luptă încă din 2007 cu cancerul, atunci a aflat că TREBUIE să se opereze la sân, apoi au urmat tratamente cu medicamente scumpe, unele din ele oferite gratuit de stat, decontate de CAS iar altele pe propria cheltuială.

Tratamente deloc uşoare care se lăsau cu greţuri, dureri, alopecie şi zile petrecute în pat dar a luptat în continuare. În decembrie 2012 a aflat că au apărut noduli şi la plămâni dar a continuat să lupte şi să spere.

În …

„Apleacă-te şi asupra mea!” – o chemare din partea Anei!

Ana este un copil în vârstă de 9 ani, gingaş, cu ochi mari şi pătrunzători. Vă roagă să îi fiţi aproape.

Locuieşte în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi în prezent este internată în Institutul Oncologic Bucureşti în secţia de oncologie pediatrică. Este un copil în clasa a II-a cu rezultate bune la şcoală, al cărui drum a fost intrerupt din păcate de boală: Sarcom Ewing extradural T11-L1 operat (tumora osoasă) şi parapareza flască Frankela şi din cauza aceasta este legată de acel scaun cu rotile tot timpul.

Stă în spital mai mult decât ceilalţi copii, face tratamente peste tratamente, cu speranţa că într-o …

Să o ajutăm pe Georgiana!

Georgiana Călin e o copilă de 13 ani din Roşiorii de Vede, Jud. Teleorman, care de şase luni a spus stop copilăriei. Boala nu îi mai permite să se ridice din pat.

Georgiana e o fetiţă pe care soarta nu a răsfăţat-o deloc! Părinţii ei s-au despărţit când ea avea trei anişori, iar mama ei s-a zbătut tot timpul să o întreţină. Micuţa a rămas în grija bunicii. Prima lovitură a primit-o acum trei ani, atunci când i-a murit mama, răpusă de cancer.

Victoria, bunica sa, pentru a-i mai alina puţin durerea, a trimis-o în vacanţă, în Spania la un verişor. …

Ajutaţi-l pe Laurenţiu!

Mă numesc Tudose Ion Laurenţiu domiciliat în Com. Măgureni, Str. Dimuleşti, Jud. Prahova. Sunt o persoană cu dizabilităţi locomotorii în vârstă de 31 de ani condamnat să-mi petrec tot timpul într-un fotoliu rulant.

În urmă cu 7 ani am suferit un tragic accident de muncă rupându-mi coloana vertebrală şi am rămas paralizat de la brâu în jos. Diagnosticul a fost unul foarte crunt pus de medici: TRAUMATISM VERTEBRO MEDULAR TORACAL: FRACTURĂ TASARE DE CORP T4 CU FENOMENE DE COMPRESIUNE MEDULARĂ OPERAT.

După operaţie, un an de zile am stat numai prin spitale şi centre de recuperare apoi 5 ani am stat …

Susţine-o pe Oana! (terapareză spastică)

Mama Oanei ne scrie: De 15 ani, fiica mea, Oana Elena Cojocari suferă de tetrapareză spastică şi este ţintuită într-un scaun cu rotile.

Nu ştie ce înseamnă să alergi, să dansezi, să te bucuri de viaţa de adolescent… pe propriile picioare. Mereu are nevoie de un însoţitor, de cineva care să o ridice din pat, să o aşeze în scaunul cu rotile, scaun care i-a devenit prieten şi duşman în acelaşi timp. S-a grăbit să vină pe lume la şapte luni, cu o greutate de doar 980 de grame, neştiind că o boală grea o va ţintui la pat la câteva …

Campanie umanitară „Viaţă pentru Gabriel”

Gabriel, în vârstă de 3 ani şi 8 luni, a fost diagnosticat în decembrie 2012 cu leucemie acută limfoblastică.

Gabriel se află internat pentru chimioterapie în secţia Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, dar aceasta este prima etapă a unui tratament complex, care trebuie continuat într-o clinică de specialitate din străinătate. Gabriel este aşteptat pe data de 16 ianuarie la o clinică germană (Charité din Berlin sau Clinica de Oncologie Pediatrică din Augsburg) unde ar trebui să facă o puncţie medulară exact în a 33-a zi de la începerea chimioterapiei.

Datorită sprijinului vostru, al tuturor, de o săptămână Gabriel se află …

Inima mea e în mâinile voastre!

Mă numesc Mihai Ioniță Damian, am 21 ani, sunt un fost elev al Complexului Educațional Lauder-Reut, unde am învățat de la grădiniță și până la absolvirea cu brio a liceului, în anul 2010. Fac un apel la voi toți să mă sprijiniţi în momentele deosebit de dificile prin care trec acum.

Acum 2 ani mi-am pierdut tatăl în urma unui accident rutier, iar de foarte curând, am aflat că inima mea este atât de bolnavă, încât nu mai poate funcționa fără asistarea permanentă a unui aparat. Până la găsirea unei inimi compatibile pentru transplantul care a devenit unica mea șansă …