ADRIAN BORDEA, judecător la ICCJ, şef Secţia II civilă, este cercetat pentru abuz în serviciu

Justiţia este liberă. Această lozincă o auzim aproape zilnic. Mare adevăr se ascunde în spatele acestor vorbe, căci în rândurile care urmează veţi putea vedea cât de liberă este nu doar justiţia, ci şi onorabilii noştri justiţiabili, care gândesc liber, nu doar pe textul de lege. Şi, mai ales, în cazul în care dosarul aflat pe rolul instanţei pe care cu onor şi cinste o conduce avocat nu este nimeni altul decât fostul tău coleg şi prieten, fost judecător la aceeaşi instanţă cu tine.

Strămutări şi suspendări pe bandă rulantă
SC Vitifam SRL este în proces cu A&S …

Ce pregatesc serviciile ?

Ce pregătesc Serviciile?…
Atâta timp cât un preşedinte are de partea sa structurile operative ale Serviciilor de informaţii el poate sta cât de cât liniştit în jilţul prezidenţial. În momentul în care însă sprijinul „Serviciilor” este inexistent, preşedintele îşi face bagajele şi numiţi-o cum doriţi, demisie sau suspendare.
Ei bine, zilele acestea a fost mare agitaţie la SRI. Lupta pentru controlul Serviciilor şi, mai ales, pentru sprijinul acordat unei tabere sau alteia, acordat de structurile de informaţii este una acerbă.

Potrivit unor surse, printr-un ordin al şefului SRI, George Maior, toți ofițerii SRI, atât din structura centrală, cât și din …

Procurorul Maximilian Bălăşescu, condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită

Judecatoarea Cristina Craiu, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a pronuntat sentinta, i-a respins fostului procuror Maximilian Balasescu toate probele in aparare – printre care si audierea prietenului sau apropiat Dragos Raducanu – si l-a condamnat la 5 ani de inchisoare, desi a retinut, in motivarea deciziei, data publicitatii in data de 11 iulie 2012, ca „in cazul coruptiei pasive a agentilor publici – printre care se numara si magistratii procurori, in aceasta materie, de multe ori imprejurarile dovedite cu depozitiile martorilor sunt fapte probatorii sau indirecte”.

Asa fiind, rezulta ca Max Balasescu a fost condamnat tinand seama doar …

Interceptările din dosarul procurorilor: „Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi-mâine?”

Procurorul George Bălan a fost interceptat de anchetatorii DNA din luna februarie, ca urmare a autorizaţiilor obţinute de la instanţa supremă, el având convorbiri cu mai multe persoane, între care Marcel Sâmpetru, comisarul Mihai Vlad – şeful SIPI Ilfov, dar şi cu premierul Victor Ponta, transmite Mediafax.

Potrivit surselor citate, în una din convorbiri, Bălan îi cere lui Ponta o întâlnire şi acesta acceptă. DNA spune că Bălan şi Sâmpetru ar fi obţinut informaţii de la Direcţia Informativă de Protecţie Internă (DGIPI), pe care le-ar fi divulgat unor persoane politice. În baza acestor informări, cei doi şi-ar fi negociat ocuparea …

Piţipoanca de serviciu III

Cel mai mincinos afacerist ieşean se dă la fund

 

Sărmana piţi Roxy Poxy a fost la coafor şi s-a întors albă la faţă de spaimă după ce a auzit două madame bârfind despre un bişniţmen de la noi din târg. Ce i-a fost dat piţipoancei Roxy să audă, mai rar… Cică Găbelu Surdelu, băiet potent financiar doar în poeziile sale, a întors armele, dinspre fete spre băieţei. Părea om serios cu şcoală militară, dar iată că plimbările prin străinătate nu i-au făcut prea bine. Deşi pe la şpriţuri se dă mare crai şi mai aruncă …

Piţipoanca de serviciu II

Dacă Gigi nu merge la puşcărie, puşcăria vine la Gigi

 

Iată că a noastră piţipoancă Roxy Poxy vine cu ştiri calde după un uichend încins. După ce a făcut un tur pe la Palas, cât să o vadă băieţii cu freze în vânt şi ochelari de soare coloraţi, piţipoanca de servciciu a aflat că bulibaşa molurilor, târgoveţul Julică Da Scoală, pregăteşte un nou tun. Bineînţeles, pe mână cu al nostru bremare Gigi Ciqita, cu ajutorul căruia a pus mâna pe centrul Iaşului. Ei bine, Ciqita şi Julică au stat la un şpriţ de vorbă şi …

Mare procuror, prins cu dosarele în chiloţi

Roxy Poxy, piţipoanca de serviciu, a venit cu veşti proaspete de la solar, acolo unde a dat nas în nas cu nevestele cochete ale unor importante personaje de la noi din târg. După cum se bârfea la solar, la Deneau, treaba s-a cam împuţit, după ce, în urmă cu vreo săptămână, prociurorii anticorupţionişti s-au trezit cu nişte inspectori de la Cesemeu pe cap. Nu mică le-a fost mirarea prociurorilor ieşeni să constate că cel vizat de controlul Cesemeului era marele Cattani de Târgul Ieşilor, anume prociurorul Emuilan Ieva. Enşpecţia de la Cesemeu i-a luat dosarele la control şi, …

Codruţ Marta, fost şef de cabinet al lui Blejnar, căutat internaţional prin Interpol

„La data de 30 mai 2012, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Naţional Interpol din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a solicitat urmărirea internaţională, prin Interpol, a lui Marta Codruţ-Alexandru, de 38 de ani, persoană dispărută în împrejurări suspecte”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Marta fusese dat în urmărire naţională după ce dispariţia a fost semnalată la Poliţie, în 25 mai, de soţia acestuia, care a precizat că ultima dată soţul ei a fost văzut în 21 mai 2012.
Semnalmentele celui dispărut sunt: înălţime 1,80 – 1,84 m, constituţie solidă, ten deschis, …

DIICOT loveşte hackerii de la Anonymous România. SRI s-a implicat în operaţiune

Hackerii din gruparea Anonymous România au fost prinşi. DIICOT a destructurat gruparea infracţională, constituită din 14 persoane, după ce au efectuat 12 percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj Napoca, Drobeta Turnu Severin, Arad, Craiova, Reşiţa  şi Târgu Mureş.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, liderul grupării ANONYMOUS ROMÂNIA a fost identificat ca fiind Gabriel Bălăeasa, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile „lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman”. Gabriel Bălăeasa împreună cu Fábián Gábor şi Picoş Mihai Emil a constituit o grupare, la care au aderat şi alte persoane, …

Iata masinile de lux ale distinselor sefe din CSM, care s-au vazut demnitari si au cerut si primit pentru prima data in istoria institutiei garda de corp de la SPP! Cine le-o ameninta?

Doua BMW 530 Xd (tractiune integrala) negre, cu geamuri fumurii, ultimul strigat. Peste 60.000 euro, bucata. Alearga de rup. Ambele BMW-uri troneaza in fata sediului CSM din Calea Plevnei, in zilele cand se munceste pe aici, si sunt deservite de sefele institutiei, judecatoarea Alina Ghica – presedinte si procurorul Oana Schmidt Haineala – vicepresedinte

Asa au considerat distinsele doamne ca li se potriveste cel mai bine, cand si-au alocat aceste limuzine de lux in urma cu cateva luni. In Justitie e criza mare de personal si logistica, nu insa si la CSM unde noua conducere beneficiaza pe langa limuzinele …