Primul tun marca Stănescu: Institutul Pasteur

În numărul trecut, ATAC a dat publicității „Piramida lui Stănescu”, care cuprinde o serie de nume care, într-un fel sau în altul, l-au ajutat pe Sorin Stănescu să obțină bunuri de valoare foarte mare, contra unui preț minim, în dauna statului român, dar și a unor societăți comerciale de bună credință.

În această piramidă se regăsesc Adrian Bordea, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Mihaela Cozmaciuc, Adrian Didă, vicepreședinte al Agenției Domeniilor Statului, comisarul Gheorghe Chiurciu, dar și Cristina Gyemant, fostă angajată la Ministerul Agriculturii, un fel de jolly-joker al lui Stănescu, ce apare constant în afacerile acestuia, chiar dacă, …

Comisarul Chiurciu în slujba lui Sorin Stănescu?

Despre modul în care acționează grupurile de interese cu ramificații în zona justiției, ATAC v-a prezeentat nenumărate exemple. În numărul trecut vă promiteam că vom dezvălui o altă parte a caracatiței economico-financiaro-penale din cazul pe care îl urmărim de luni de zile.

Spre surprinderea noastră, fiecare pas pe care îl facem în ancheta noastră jurnalistică descoperă noi și noi persoane implicate, reprezentanți ai altor instituții ale statului care abuzează de funcțiile deținute, pentru a obține foloase nemeritate.

De această dată, vă prezentăm, în mod succint, brațul „înarmat” al grupului ce gravitează în jurul afacerii de zeci de milioane de euro, pe care …

În atenția lui Victor Ponta: din vistieria statului s-au furat 10 milioane de euro!

România – sat fără câini! Nu este doar o expresie folosită, zi de zi, de populația care nu înțelege de ce nimănui nu-i pasă de soarta țării, ci este un adevăr pe care autoritățile române și funcționărimea de orice fel țin să-l întărească în fiecare zi.

În timp ce premierul, miniștrii, deputații și senatorii se plâng continuu că bugetul țării e sleit, că nu avem bani pentru infrastructură, pentru investiții sau pentru cazuri sociale, funcționarii din subordinea lor directă își permit să jongleze cu zeci de milioane de euro, fără să clipească.

Banii respectivi, care ar trebui să ajungă în spitale sau …

Ofensiva împotriva statului român

Așa cum promiteam în numărul trecut, ATAC începe să prezinte dovezile modului în care, susțin specialiștii, a fost viciat, cu bună știință, un proces desfășurat la cele mai înalte instanțe ale justiției din România și care a adus un prejudiciu enorm statului român.

„Actorii principali”

1. Judecătorul Adrian Bordea, în acest moment vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, care a jucat, în aces proces, în „rolul” judecătorului și al șefului Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2. Procurorul Mihaela Cozmaciuc, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cunoscut drept cel mai …

Cozile de topor ale Justiției

Un stat poate fi catalogat mafiot în momentul în care instituțiile sale gem de oameni corupți, înregimentați politic sau făcând parte din cercuri economice de interese, constituite în grupuri infracționale. Aceste adevărate caracatițe și-au creat, în timp, rețele în toate ariile de interes, astfel încât membrii săi să nu poată fi atinși, chiar dacă încalcă în mod grosolan legea, chiar dacă fac acest lucru pe față, cu tupeu, fără să se mai ferească de nimeni.

Pentru a ajunge la acest punct, este nevoie, în primul rând, de implicare și susținere politică. Câteva persoane sunt plantate în posturi cheie, în special în …

Justiția nu-i oarbă, dar are stele pe umeri

Când se întâmplă ca o persoană publică să readucă în discuție vechea temă a foștilor securiști care conduc, în continuare, tot ce mișcă în România, se ridică imediat un cor de proteste din care fac parte voci din toate domeniile posibile. Din mediul politic, social, economic, de peste tot. Pe de altă parte, nu trece o săptămână fără să avem nu știu câte știri cu generali, cu ofițeri, cu colaboratori ai Securității, bănuiți sau dovediți, cu acte.

Ca un exemplu, săptămâna trecută am aflat că un fost general este responsabil pentru casele date, de la stat, ilegal, unor terțe persoane. Am …

Mafia robelor

Din informațiile noastre, dosarul VITIFAM – A&S INTERNAŢIONAL 2000 a devenit exemplu, studiu de caz la cel puțin o facultate de drept din România. Speța cu pricina, pe care ATAC a prezentat-o, până în cele mai mici amănunte, de-a lungul mai multor săptămâni, reprezintă cea mai bună dovadă cu privire la modul în care anumite cercuri de interese, ci conexiuni adânci în sistemul judiciar din România reușesc să câștige sume enorme, în dauda bugetului de stat.

Mai pe românește, forțând legea până la maxim și trecând uneori și dincolo de ea, se implică în economia țării și fac pe haiducii, …

CSM-ul de la cap se-mpute

Când judecătorul Adrian Bordea, șeful Secției Comerciale din Înalta Curte de Casație și Justiție s-a „oferit” să ocupe locul lăsat liber de Mona Pivniceru la Consiliul Superior al Magistraturii, multe persoane din sistem au rămas cu gura căscată.

Pentru că Bordea este un personaj controversat, împotriva căruia au fost depuse numeroase plângeri, care a fost cercetat de DNA până ce s-a prescris fapta, pentru că s-a îmbogățit repede, într-un ritm pe care salariul său nu-l justifică, pentru că este acuzat de practici neortodoxe în înfăptuirea actului de justiție.

Nici candidatura sa pentru funcția de vicepreședinte al CSM nu a fost privită cu …

Judecătorul Adrian Bordea, SFORARUL JUSTIŢIEI

Adrian Bordea este, de aproximativ o lună, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au cerut retragerea candidaturii judecătorului Adrian Bordea, dar acesta a tot cerut amânări, până când, în cele din urmă, a reușit să obțină postul pe care și-l dorea.

Amânările sunt specialitatea sa și când este chemat să împartă dreptatea, celorlalți. Astfel, dacă, în mod normal, nu se aprobă mai mult de 5% dintre cererile de suspendare a judecății sau de strămutare a procesului, nu același lucru se întâmplă în unele dintre dosarele magistratului Bordea. Și acestea nu sunt singurele încălcări ale legii.

Teoretic, …

Vicepreședintele CSM Adrian Bordea nu cunoaște legea. Sau nu vrea s-o respecte

În urmă cu câteva zile, încă două judecătoare, de această dată de la Tribunalul București, au ajuns după gratii.

Procurorii notau că există „elemente probatorii insurmontabile privitoare la implicarea acestora în săvârşirea unor fapte de corupţie având caracter repetitiv şi care au dezvăluit tabloul unei conivenţe anterioare dintre sus-numitele în privinţa exercitării unor acţiuni concertate de alterare a actului de înfăptuire a justiţiei prin manopere de cumpărare şi, respectiv, traficare a influenţei asupra unor colegi de-ai lor, judecători la Curtea de Apel Bucureşti şi în schimbul unor foloase de ordinul zecilor de mii de euro”.

Cu alte cuvinte, cele două se …