BMW i8 versus BMW M4. Cine va detrona mașina anului 2014 VIDEO

BMW i8 este cel mai avansat BMW din toate timpurile. BMW M4 este cel mai distractiv BMW din gama actuală a bavarezilor – cel puţin aşa se prezintă.

Dar care este mai rapid în linie dreaptă într-un drag race obişnuit?

Cea mai interesantă maşină a anului 2014 a fost BMW i8, fie şi pentru că este primul hibrid sport al unei mărci germane intrat în producţie de serie, cu un proces întreg de producţie gândit de la zero, proces care va revoluţiona întreaga industrie auto a următorilor zece ani. Dar asta contează mai puţin atunci când vorbim de un drag race.

Pentru …

Mihai Neşu, MESAJ EMOȚIONANT la început de an

Mihai Neşu a transmis un mesaj tuturor celor care l-au ajutat în cei patru ani de cînd s-a accidentat şi a fost nevoit să renunţe la cariera de fotbalist.

„A mai trecut un an din noua mea viaţă. Mă apropii de 4 anişori. Dar încă nu umblu, am rămas în urmă. Acum, la început de an nou, vreau să-mi exprim recunoştinţa faţă de cei a căror dragoste, răbdare şi disponibilitate m-a ajutat să trec cu bine peste multe momente grele în aceasta perioadă.

După accident viaţa mi s-a schimbat complet, am devenit dependent 100% de oameni. Deşi noi sîntem depedenţi şi cînd …

Transfer de proporții la Steaua

Steaua nu se mulţumeşte doar cu aducerea lui Mihai Roman II, 22 de ani. Ei vor să îşi întărească serios ofensiva şi mizează tot pe tineri, pregătind o ofertă pentru Alexandru Tudorie, 18 ani, de la Oţelul Galaţi.

Cotat la 500.000 de euro de site-ul transfermarkt, vîrful gălăţenilor a mai fost dorit de Steaua şi în urmă cu un an, însă clubul a refuzat oferta campioanei. Echipa lui Costel Gâlcă are însă concurenţă serioasă, Tudorie fiind dorit şi de Toulouse. Steaua l-ar putea oferi la schimb pe Ionuţ Neagu, jucător dorit şi în vară la Galaţi.

Tibor Selymes, tehnicianul Oţelului, a vorbit …

Halep: Obiectivul meu nu este să ajung numarul 1 mondial

Românca Simona Halep a declarat că scopul său nu este să ajungă numărul 1 mondial „azi, mâine sau poimâine”, ci să câştige cât mai multe turnee.

„O să fie un an foarte greu, am multe puncte de apărat, încerc să iau totul de la capăt, încerc să-mi pun un obiectiv să joc pentru ceva, motivaţia rămâne foarte sus. Trebuie să-mi pun un obiectiv şi am decis să fie tot participarea la turneul de la Singapore. Lupta începe de la începutul anului până în octombrie. A fost prima mea participare, mi-am dorit foarte mult să câştig câteva meciuri acolo. Am dat totul, …

Simona Halep revine pe locul 3 WTA

Românca Simona Halep a revenit pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA, după ce a jucat în finala Turneului Campioanelor de la Singapore împotriva americancei Serena Williams.

Primul loc este ocupat de americanca Serena Williams, iar cel de-al doilea de rusoaica Maria Sharapova.

Halep a încheiat sezonul 2012 pe locul 47 în lume, în 2013 pe locul 11, iar acest an îl va încheia victorios, pe locul al treilea.

 

Simona Halep – Serena Williams, FINALA Turneului Campioanelor

Simona Halep şi Serena Williams se vor confrunta, duminică, pentru a doua oară la ediţia din acest an a Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce ambele au reuşit să câştige semifinalele în care au fost angrenate.

Cele două sportive s-au mai întâlnit în grupe, miercuri, când Halep a învins-o dureros pe Williams cu scorul de 6-0, 6-2.

Până la începutul turneului, cele două mai jucaseră de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se Williams. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei …

Simona Halep nu se teme de o nouă confruntare cu Serena Williams

Simona Halep a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, scor 6-2, 6-2, şi s-a calificat în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, unde va evolua contra Serenei Williams (nr. 1 WTA).

Simona a spus că nu se teme de a doua confruntare cu Serana Williams, care va avea loc duminică, 26 octombrie, de la ora 13:00.

Românca a ajuns în finala Turneului Campioanelor (premieră pentru sportul românesc!), după o semifinală fabuloasă fața polonezei Agnieszka Radwanska.

Imediat după calificare, Simona Halep a explicat cum a decurs partida cu poloneza.

„Nu mă așteptam să ajung până aici. Am încercat în fiecare zi să muncesc cât mai bine, …

Un american a făcut istorie după ce a sărit de la peste 41.000 de metri. Vezi cine e noul recordman

Un american în vârstă de 57 de ani a bătut recordul mondial al unei sărituri de la înălțime, care fusese stabilit în 2012 de austriacul Felix Baumgartner.

Noul recordmen este vicepreședintele companiei Google, Alan Eustace, care a sărit tot din spațiu, dar de la o altitudine de 41.419 de metri. Recordul lui Felix, din urmă cu doi ani, era de 39.014 metri.

343,14 km/secundă este viteza sunetului, pe care Eustace a depășit-o în căderea liberă, la fel ca Baumgartner, în urmă cu doi ani. 1321 km/h a fost viteza maximă atinsă de vicepreședintele de la Google.

Omul de afaceri s-a antrenat ani de …

SIMONA HALEP s-a CALIFICAT în finala Turneului Campioanelor

Jucătoarea Simona Halep (4 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, la capătul a 67 minute de poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), şi o va reîntâlni în ultimul act pe americanca Serena Williams, liderul clasamentului mondial, pe care a făcut-o praf în grupe.

Halep nu avea un palmares pozitiv cu Agnieszka Radwanska, poloneza conducând întâlnirile directe cu 4-2 până la această semifinală.

În finala programată, duminică, Halep o va reîntâlni pe americanca Serena Williams (locul 1 WTA).
Halep a zdrobit-o pe americancă în grupe, 6-0, 6-2. Cele două se …

HALEP a făcut SHOW la Singapore! Victorie spectaculoasă împotriva Serenei Williams

Într-o partidă care a durat aproximativ o oră, Halep a cîştigat al doilea meci de la Turneul Campioanelor şi conduce în clasamentul din Grupa Roşie.

Este prima victorie a Simonei Halep dintre cele patru confruntări cu Serena Williams.

Acesta este primul meci cîştigat de Halep împotriva unei jucătoare clasate în Top 3 WTA în 9 întîlniri cu o jucătoare clasată în primele trei din lume. Cea mai importantă victorie a fost în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, clasată în momentul întîlnirii cu Halep pe locul 4 WTA.

Românca a câștigat primul set cu 6-0, acesta fiind al optulea set pierdut la zero …