TESTUL MINUNE: Află cât mai ai de trăit!

Cercetătorii de la University College London şi University of Edinburgh au făcut un studiu pentru a determina cum putem afla cât de rezistenţi suntem şi când murim.

Astfel, ei au descoperit că timpul de reacţie al unei persoane în momentul în care este pusă în faţa unor situaţii noi ar putea determina câţi ani urmează să mai trăiască aceasta.

Cercetătorii au analizat informaţiile de la peste 5.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani. La începutul studiului, în anii 1990, s-au măsurat timpii de reacţie ai participantilor. Sarcina era simplă: aceştia trebuiau să apese un buton de fiecare …

DE NEIMAGINAT. Uite cum arată VIRUȘII care ne UCID

Cu toţii am auzit de HIV, HPV, malarie sau gripă aviară şi, în unele cazuri, am văzut efectele pe care le au asupra organismului uman.

V-aţi întrebat vreodată cum arată aceşti viruşi? Răspunsul vine de la artistul Luke Jerram, care a realizat sculpturi din sticlă umitoare. Fiecare lucrare este de un milion de ori mai mare decât agentul patogen pe care o reprezintă, însă redă fidel forma şi structura virusului respectiv.

Pentru proiectul său, Luke Jerram a studiat zeci de ore documente medicale şi a discutat cu virusologi de la Universitatea din Bristol.

1. HIV

2.Gripa porcină

Află ce oameni au fost ȘTERȘI din ISTORIE și cine a dorit asta!

Istoria este un amalgam de personaje, evenimente, locuri, întâmplări care fac ca trecutul să capete un fir logic. Însă anumite personaje au fost şterse din istorie, ca modalitate de protest a unor conducători sau lideri politici din perioada respectivă.

Cel mai recent exemplu este „dispariţia” din toate fotografiile sau imaginile oficiale ale unchiului lui Kim Jong-un – Jang Song-thaek, care odată cu asasinarea sa a fost şters din istoria modernă a statului Coreea de Nord.

Nikolai Yezhov, şeful poliţiei secrete condusă de Stalin, a fost şi el „tăiat” din fotografiile oficiale, în care apărea în preajma liderului.

FABULOS. Piramidă veche de 4.600 de ani, descoperită în Egipt

Arheologii egipteni au descoperit o nouă piramidă în trepte, care datează de acum 4.600 de ani. Descoperirea s-a făcut în sudul Egiptului.

Piramida în trepte recent descperită este una dintre cele șapte așa-numit piramide provinciale, construite fie de faraonul Huni sau de faraonul Snefru. La început, piramida a avut o înălțime de 13 metri, însă în prezent are o înălțime de numai cinci metri, din cauză că a fost expusă vitregiilor vremii de-a lungul secolelo, scrie LiveScience.com

Împrăștiate în partea centrală și de sud a Egiptului, piramidele provinciale nu sunt localizate lângă așezări importante, nu au camere interioare și nu …

ATAC asupra clientilor Orange. Vezi ce spune compania

Operatorul de telefonie Orange se confrunta cu o problema destul de serioasa in Franta. Pe data de 16 ianuarie, datele personale ale 800.000 de clienti au fost furate, a confirmat operatorul de telefonie mobila pentru site-ul PCImpact.

Furtul s-a intamplat prin pagina Mon Compte (Contul meu) si 3% din clientii companiei au fost afectati din acest atac de tip „phishing”. Datele piratate sunt in principal nume, prenume si adresa fizica a clientilor. Parolele nu au fost piratate, a explicat ieri un purtator de cuvant al grupului Orange.

Victimele au furnizat chiar ele informatiile personale.

Reprezentantii Orange au tinut sa-si asigure clientii ca …

ECRAN REVOLUȚIONAR. Noua invenție patentată de Apple

Oficialii Apple au făcut demersurile necesare patentării unui nou ecran cu touch capabil să detecteze mai multe niveluri de presiune.

Astfel, cu ajuorul noii tehnologii ecranul va fi capabil să detecteze cât de tare apasă utilizatorul și va putea integra acest lucru în softuri inteligente, care să îi ofere telefonului noi funcționalități. Un patent asemănător a apărut și anul trecut, însă acesta detaliază mai bine modul în care funcționează tehnologia.

Toți producătorii de smartphone-uri lucrează în prezent la crearea unei interfețe mai prietenoase, iar Apple ar putea încasa potul cel mare cu această tehnologie. Un ecran care simte cât de tare apeși …

Noul ZVON despre Samsung Galaxy S5

Smartphone-ul ar urma sa se lanseze pe 23 februarie, inaintea Mobile World Congress de la Barcelona.

Samsung Galaxy S5 ar urma sa aiba o camera de 16MP, care sa realizeze poze la rezolutia 5.312×1.988 pixeli. Actualul varf de gama de la Samsung, Galaxy S4, are 13MP.

Informatia care vorbeste de 16MP a fost postata in urma cu 20 de zile de pe contul de Flipboard @123fliptest. Userul a postat o poza rosie, si aflam mai multe din datele EXIF. Telefonul cu care ar fi fost facuta fotografia respectiva este Samsung SM-G900V, iar numele G900 apare in cateva benchmarkuri. Se presupune ca ar …

Intrebarea unui copil l-a pus in incurcatura pana si pe Einsten

In 1939, intrebarea unei fetite de clasa a sasea avea sa dezvaluie o persepectiva foarte interesanta a lui Albert Einstein asupra religiei. Copila a vrut sa stie daca si oamenii de stiinta sunt credinciosi.

Potrivit scrisorilor publicate de Huffington Post, intrebarea despre cat de credinciosi sunt oamenii de stiinta ar fi aparut la o clasa din Scoala de duminica. Copiii s-au gandit ca cel mai in masura sa raspunda este chiar Einstein, iar o eleva i-a si scris acestuia.

Iata cum suna scrisoarea:

„Draga domnule Einstein,
La Scoala de duminica ne-am pus intrebarea daca oamenii de stiinta se roaga. Ne intrebam daca putem …

S-a descoperi O NOUĂ ZONĂ A CREIERULUI care AJUTĂ în luarea deciziilor

O nouă regiune a creierului, care îi ajută pe oameni să identifice dacă au făcut alegeri greșite, a fost descoperită de către oamenii de știință.

Unele zone ale creierului controlează modul în care sunt puse în aplicare deciziile, însă această regiune, nou descoperită, este responsabilă pentru gândurile de tip „ce-ar fi fost dacă” oamenii ar fi luat altă decizie, informează dailymail.co.uk.

Situat în partea anterioară a craniului și având dimensiunea și forma unei verze de Bruxelles, țesutul neural recent descoperit joacă un rol esențial în procesul de gândire flexibilă care le permite oamenilor să-și schimbe …

Samsung, LOCUL 1 in 2013. Vezi care sunt CELE MAI CAUTATE telefoane

Samsung ramane numarul 1 in topul producatorilor de telefoane mobile si in 2013, an in care s-au livrat, in premiera, peste un miliard de smartphone-uri in lumea intreaga, arata un raport IDC.

Datele exacte vorbesc de 1,0042 miliarde de smartphone-uri vandute intr-o perioada de 12 luni, o crestere cu 38,4% fata de 2012, cand s-au vandut 725,3 milioane de telefoane mobile inteligente.

Cel mai bine s-au descurcat telefoanele ieftine cu Android, foarte apreciate pe piete precum India si China. Foarte ieftine inseamna in acest caz la un pret mai mic de 150 de dolari.

In randul companiilor producatoare de telefoane, cel mai bine …