Sfaturi pentru o toamnă mohorâtă

Nu renunţa la activităţile sportive
Exerciţiile fizice uşoare stimulează sistemul imunitar prin intensificarea activităţii neutrofilelor (un tip de celule albe din sânge responsabile cu apărarea antiinfecţioasa a organismului tău), care sunt esenţiale în protejarea organismului tău împotriva infecţiilor virale şi bacteriene. Exerciţiile fizice trebuie să fie blânde toamna. Încearcă să eviţi exerciţiile puternice de aerobic în aer liber, în lunile de toamnă mai reci, pentru a reduce consumul de energie vitală, care îţi slăbesc sistemul. În schimb concentraza-te pe exerciţii fizice uşoare sau moderate ca mersul pe jos sau yoga.

Nu neglija mâncarea gătită sănătos
Optează pentru alimente calde dacă vrei …

Îţi rozi unghiile? Află leacul!

Mulţi dintre noi ne confruntăm cu obiceiul de a ne roade unghiile. Această obişnuinţă este considerată un tic nervos, născut ca urmare a unei stări de anxietate, dar şi de plictiseală.

Majoritatea persoanelor cu o astfel de problemă nu conştientizează când se întâmplă acest lucru, iar roaderea frecventă a unghiilor poate duce la înroşirea, inflamarea sau infectarea ţesuturilor fără să ne dăm seama. Pe lângă aspectul inestetic pe care îl provoacă, acest obicei poate cauza şi probleme de sănătate prin pătrunderea bacteriilor în cavitatea bucală, dar şi deformarea danturii.
Studiile au arătat că roaderea unghiilor este cel mai des întâlnită …

Ce tatuaje atrag bărbaţii

Tatuajul potrivit poate fi un adevărat punct de atracţie pentru unii bărbați, aşa cum altora li se pare un gest deloc feminin. Cel mai important lucru este ca atunci când îţi doreşti un tatuaj, mesajul ales trebuie să te reprezinte. Unele dintre mesaje atrage instant atenția bărbaților.

Află ce tatuaje să-ţi faci ca să fii supersexy în ochii bărbaţilor, indiferent dacă optezi pentru un tatuaj permanent sau pentru unul temporar.

Locul potrivit pentru tatuaj
Locul cel mai bun pentru un tatuaj care să atragă atenția bărbaților este cel în care tatuajul este parțial acoperit de haine, lucru ce le incită imaginația …

Reţeta unui păr plin de volum

Dacă părul tău este lipsit de volum, a venit momentul să iei atitudine. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să ai un păr demn de invidiat.

Foloseşte produse speciale pentru volum
Şamponul şi balsamul are în compoziţie polimeri care îngroaşă firul de păr şi îi conferă un plus de volum. De asemenea, produsele leave-in care se aplică pe părul umed sunt foarte eficiente. Important este să le aplici numai la rădăcină şi nu pe vârfuri pentru a nu încărca firul de păr. De asemenea, balsamul este bine să-l aplici numai pe lungimea părului şi să ocoleşti rădăcina. La sfârşit, clăteşte …

Obţine eleganţă şi rafinament prin decor cu printuri florale

Printurile florale oferă unei încăperi o doză ridicată de romantism şi feminitate. Tiparele florale stilizate îşi găsesc loc pe pereţi, corpurile de mobilier, textile, draperii, oglinzi, sticlă, dar mai nou au „invadat” şi obiectele electrocasnice, care se transformă din obiecte utilitare, în unele decorative.

Printre beneficiile alegerii printurilor florale se număra varietatea largă de culori, dar şi naturaleţea acestora. Unul dintre dezavantaje este riscul asocierii greşite sau aglomerarea stilurilor şi tiparelor. Pernele decorative, aşternuturile pentru pat, perdelele, draperiile şi covoarele pot fi înlocuite cu uşurinţă, schimbând total aspectul unei camere.

Însă trebuie să ai grijă la felul în care îmbini culorile, la …

Greşeli frecvente în amenajări interioare

Nu trebuie să fi un adevărat profesionist pentru a-ţi crea casa mult visată, dar cu siguranţă vei obţine un rezultat net superior dacă vei evita câteva din greşelile făcute adesea în amenajarea interioare.

• Lipsa oglinzilor
Oglinzile sunt de multe ori subevaluate. Atunci când folosim oglinzi camerele par mult mai spaţioase. În lipsa lor sau a ferestrelor te vei simţi închis ca într-o cutie, aşa că nu ezită să atârni una sau două oglinzi decorative pe pereţii casei tale. Fii creativ! Poţi să găseşti numeroase oglinzi în forme şi dimensiuni diferite dacă vei căuta în magazinele din oraşul tău. …

Învaţă să fii o super mămică!

Când eşti mămică, timpul liber de care dispui este aproape inexistent, iar pentru a reuşi să-ţi dedici câteva sferturi de oră pe zi trebuie să-ţi drămuieşt cu atenţie timpul şi activităţile.

Iată câteva ponturi numai bune de urmat, pentru a-ţi recăpăta forma avută înaintea sarcinii. Află ce trebuie să mănânci, ce exerciţii să faci pentru a scăpa de grăsimea în exces şi cum să devii mai rezistentă la efort şi să debordezi de energie.

Lucrează-ţi muşchii! În activitatea de zi cu zi eşti obişnuită cu multitasking-ul: alergi între serviciu, familie şi o grămadă de alte obligaţii. Fă la fel şi cu …

Sfaturi pentru un păr sănătos

Perie-ţi părul înainte de a-l spăla! În acest fel vei îndepărta o parte din impurităţi.

Alege-ţi şamponul în funcţie de tipul de păr. Nu există o regulă despre cât de des trebuie să-ţi speli părul. Trebuie spălat de fiecare dată când îl simţi murdar.

Masează-ţi uşor scalpul pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui.

Clăteşte-l bine. După spălare, ai grijă să-l clăteşti bine cu apă curată pentru a îndepărta şamponul. Pentru a da strălucire, poţi adăuga în apă puţin oţet de mere.

Nu folosi la spălat apă fierbinte!

Dacă timpul îţi permite, lasă părul să se usuce natural. Stoarce-l de apă şi apoi foloseşte prosopul pentru a-l …

Beneficiile berii pe timp de vară

Băută cu moderaţie, berea este recomandată ca o băutură răcoritoare pentru zilele fierbinţi de vară. Deşi este consumată de mulţi cu încredere, puţini sunt cei care cunosc cu adevărat beneficiile produsului natural, denumit bere.

Berea conţine grupul de vitamine B, calciu, magneziu, potasiu, de două ori mai mulţi antioxidanţi decât vinul alb şi fibre şi foarte puţin sodium, ceea ce înseamnă că nu există riscul retenţiei de apă în organism, iar tensiunea arterială rămâne în limite normale.

Berea, un calmant de excepţie!

Dacă eşti în plină criză de nervi şi nu te mai poţi controla, sau dacă inima îţi bate năvalnic, …

Tendinţe în machiaj pentru vara lui 2012

Machiajul este un atu al nostru, al femeilor. Aplicat corespunzător, acesta ne scoate din anonimat şi atrage toate privirile asupra noastră. Dacă în anii precedenţi centrul de atracţie se axa pe faţă, anul acesta, culoarea pare să fie expusă în articolele de îmbrăcăminte, accesorii, genţi şi pantofi. Astfel, machiajul la modă, în 2012, este cel natural!

Natural, natural, dar asta nu înseamnă că machiajul nu va necesita toată atenţia noastră. „Machiajul natural se realizează cu ajutorul culorilor neutre, puţin rimel şi eyeliner, fond de ten, corector, anticearcăn şi pudră, asta în cazul în care aveţi nevoie să vă mascaţi micile imperfecţiuni …