Om bun: Gina Pistol

Gina Pistol, pentru că suferă şi se bucură alături de Marica

Admirat de către Ginuţa cum aleargă pe teren ca o gazelă, Marica i-a dat motiv de bucurie prin marcarea unui gol. Şi ea, alături de tot românaşul naiv care crede că oricât de prost ai juca, poate poate câştigăm, i-au tresărit plămânii şi a început să incanteze ploaia.

Om rău: Dana Săvuică

Dana Săvuică, pentru că vremea se răceşte şi ne lasă reci

Hai să dăm mână cu mână şi să comemorăm prostia română. Din tot puhoiul de emisiuni submediocre am reuşit s remarcăm competiţia cea mai cea mai dintre cele. Votaţi acum prezentatoarea meteo. Indiferent de vreme, ele sunt goale, indiferent de presiunea atmosferică, creierul nu e oxigenat, indiferent de nivelul precipitaţiilor, ele sunt pe val.

Om bun: Cream

Cream, pentru că ajută un om, deşi e rănită

Claudia, alias Cream, pare să îşi rolul de zână în serios. Ea încearcă să îi îndeplinească visul partenerului ei de dans, Adrian Filote, deşi are coasta fisurată. La prima vedere, Claudia părea genul de fată mironosiţă care plânge şi pentru o unghiuţă ruptă, dar ne pare bine să vedem că aerele de divă nu au prins-o în gheare şi că pune umărul serios la treabă.

Om rău: Nikita

Nikita, pentru că se bucură la banii unui copil bolnav

King Kong al zilelor noastre cucereşte toate posturile de emisiune, iar noi, cetăţenii suntem forţaţi să ţinem sursele de informare închise pentru a evita grohăielile ei. Ca şi cum nu ar fi de ajuns icterul provocat în momentul în care apare pe micul ecran, Nikita stârneşte un val de furie după ce s-a aflat că a furat de la un copil bolnav. Filfizoana s-a apucat de acte de caritate, chipurile pentru a ajuta un copil, dar de fapt îşi umfla propriul buzunar cu donaţiile primite. Ruşine!

Om bun: Elena Băsescu

Elena Băsescu, pentru că îşi apără tatăl

Elena sare ca o leoaică în apărarea tatălui său după ce acesta a fost catalogat drept mincinos în urma declaraţiei că fiică-sa a treminat studiile la o universitate din străinătate. Mezina familiei îşi apără tatăl susţinând că nu a fost vorba de vreo minciună, ci doar că nu a specificat că a urmat studiile facultăţii din SUA un singur an.

Om rău: Gina Pistol

Gina Pistol, pentru că nu ştie data de naştere a iubitului

Ups eroare! Cuplul Gina Pistol şi Ciprian Marica pare să nu evolueze atât de bine pe cât vor ei să credem. Deşi arată stabilitate, blondă demonstrează prin declaraţiile sale că nu îşi cunoaşte suficient de bine partenerul. Întrebată data de naştere a acestuia, fostul iepuraş s-a arătat indecis, răspunsul ei având o eroare de trei zile.

Om bun: Irinel Columbeanu

Irinel Columbeanu, pentru că nu doreşte ca soţia sa să răcească

De aceea o culcă în cameră şi în pat separat. Tăticul Irinel are grijă ca fetiţa lui Monica să îşi vadă în continuare de escapadele adolescentine, de a lat-o prea tânără şi acum diferenţa de vârstă îşi spune cuvântul.

Om rău: Mihaela Rădulescu

Mihaela Rădulescu, pentru că îşi pune iubitul la respect

Se pare că Dănuţ nu mai are parte de partidele de sex cu care se lăuda până acum pe la toate posturile tv. Iată că acum Dănuţ îşi dă seama că relaţia pe care a vrut-o cu Răduleasca l-a gbăgat în gura lupului. Nu credem că vei mai scăpa din circul mediatic în care te-ai băgat dragă

Om bun: Ion Iliescu

Ion Iliescu, pentru că face şi cadouri otrăvite

Conform liderului social-democrat, Ion Iliescu este cunoscut pentru cadourile otrăvite. Geoană a vrut să creioneze faptul că „tătuca” a folosit figura de stil în momentul când a spus că îl doreşte în partid pe Crin Antonescu.

Om rău: Anda Adam

Anda Adam, pentru că are un poponeţ îndrăzneţ

Sexoasa Anda Adam este într-adevăr un om foarte rău pentru că ne foarte înnebuneşte cu funduleţul obraznic de bun. În urma unui sondaj, cântăreaţa a fost clasată pe primul loc între vedetele cu cel mai sexy fund. Un adevărat miraj pentru mândrul Poponeţ care nu o freacă prin Dorobanţi.