Testamentul de suflet al Mădălinei Manole este unul fals?!

Se pare că moartea Mădălinei Manole încă naşte valuri de discuţii şi intrigi aprinsen în sânul familiei la numai  două luni de la tragicul eveniment. Ancheta este în plina desfăşurare, în ultima vreme apărând tot felul de elemente noi. Printre acestea se numără şi ultima scrisoare a artistei, descoperită „întâmplător" de Petru Mircea.

Certurile  sunt la ordinea zilei când cu Petru Mircea la ProTV, când cu părinţii Mădălinei la Antena 1. Pare că ancheta s-a mutat la televizor.

„Vom face expertiza grafică a încrisului. Acum adunăm modele de comparaţie. Săptămâna viitoare se va …

Iată ultimele clipe din viața Mădălinei Manole

 

La Pro TV, În cadrul emisiunii Happy Hour de vineri, a fost prezentată o înregistrare video prin care Mădălina Manole transmite un mesaj de adio. În toate emisiunile din această săptămână ale Happy Hour, cele de luni până joi, prezentatorul Cătălin Măruţă a indicat faptul că imaginile de pe caseta video ar fi ultimele din viaţa artistei care s-a sinucis la 14 iulie. În schimb, în emisiunea de vineri, prezentatorul a precizat că secvenţele datează din luna mai a acestui an.

 

Filmuleţul care ţine câteva secunde a fost făcut de Mădălina …

Iată ultimele clipe din viața Mădălinei Manole

 La Pro TV, în cadrul emisiunii Happy Hour de vineri, a fost prezentată o înregistrare video prin care Mădălina Manole transmite un mesaj de adio. În toate emisiunile din această săptămână ale Happy Hour, cele de luni până joi, prezentatorul Cătălin Măruţă a indicat faptul că imaginile de pe caseta video ar fi ultimele din viaţa artistei care s-a sinucis la 14 iulie. În schimb, în emisiunea de vineri, prezentatorul a precizat că secvenţele datează din luna mai a acestui an.

Filmuleţul care ţine câteva secunde a fost făcut de Mădălina în luna mai a acestui …

Gabriela Cristea e nonșalantă când vine vorba de părinții săi

 Deşi toată lumea se aştepta ca la un moment dat Gabi Cristea va ceda şi va relua relaţiilecu familia, acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, prezentatoare nici nu se gândeşte la aşa ceva

 

Gabriela este foarte mulţumită de viaţa pe care o are în acest moment, iar certurile cu tatăl şi fratele ei, după moartea mamei, nu o afectează deloc:

M-am detaşat de familia mea. Nici măcar n-am încercat să fac ceva. În momentul acesta îmi doresc doar să fiu liniştită şi să-mi văd de treburile mele. Asta e tot …

Răsvan Firea către mama sa vitregă Gabriela:”Nu cred că se mai merită să-mi pierd timpul cu ea”

Fiul vitreg al  jurnalistei Gabriela Vrânceanu Firea ,Răsvan  a aflat din presă că mama sa  îşi reface viaţa alături de un alt bărbat, la doar 9 luni de la moartea tatălui său.

La numai  20 de  ani acesta  a declarat  că acţiunile mamei sale vitrege nu îl miră deloc, mai ales că şi de decesul  tatălui a aflat  tot din ziare.

Nu mă surprinde că este în luna de miere cu acest om. Mi se pare că e vorba de lipsă de respect pentru soţ, pentru căsnicie şi pentru un om căruia îi …

Adrian Păunescu:”Voi rămâne acelaşi român loial şi în mizerie!”

 "Voi rămâne acelaşi român loial şi în mizerie!". Acestea sunt vorbele celebrului scriitor Adrian Păunescu  afectat de recalcularea pensiilor. După trei mandate de senator şi un venit lunar de circa 5.000 de lei, poetul Adrian Păunescu va rămâne cu o pensie ciuntită.

 Poetul se gândeşte să-şi caute alte locuri de muncă deşi are 67 de ani şi probleme cu sănătatea.

Acesta  caută soluţii doar pentru a-i oferi fiicei sale un viitor sigur.

"Este ca o pedeapsă a acestor bande de ticăloşi şi în ciuda stării precare de sănătate pe care o am va trebui să muncesc …

Viitoarea regină a Spaniei o femeie indecentă și o consumatoare de stupefiante?

Megascandal  in Spania, la Casa Regală. Una dintre cele mai iubite prinţese din lume, Letizia, viitoarea regină a Peninsulei Iberice, e victima unor dezvăluiri umilitoare din trecutul său.

În vârstă de 38 de ani, Letizia e şocată de informaţiile despre trecutul său, care au fost publicate într- o biografie a cărei autoare este o jurnalistă de investigaţii din Spania, Isidre Cunill. “Actuala prinţesă a Spaniei a avut o tinereţe mai mult decât zbuciumată. Pe când era elevă la liceu, s-a combinat cu profesorul de literatură şi a trăit cu el 11 ani. Tot atunci, a fost arestată …

Oreste în război cu reprezentanții BOR

Celebrul om de televiziune, Oreste îl acuză pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române că a folosit un limbaj jignitor la adresa sa. Acesta l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al BOR, în direct la Ora de Foc la Realitatea Tv, de ce biserica care condamnă bogăţia doreşte să strângă atâtea averi. În replică reprezentantul bisericii îl acuză pe Oreste că bate câmpii.

Vizibil enervat de întrebare lui Oreste legată de averile bisericii reprezentantul BOR îi dă replica:

"Domnul Oreste bate câmpii pe alt post de televiziune", a declarat  Costantin Stoica, purtător de cuvânt BOR.

Șoc! Femeia iraniană acuzată de adulter va fi ucisă cu pietre poimâine la răsărit

Ieri, în presa italiană , s- a anunţat în exclusivitate că Sakineh Ashtiani, femeia din Iran condamnată la uciderea cu pietre pentru că ar fi comis adulter, va fi executată poimâine.

Sute de mii de oameni din întreaga lume s-au mobilizat în ultimele luni pentru salvarea vieţii femeii din Iran, de 42 de ani, Sakineh Ashtiani, care urmează să fie omorâtă cu pietre, fiind acuzată de adulter. Deşi neconfirmată de autorităţile iraniene, ieri, presa italiană a difuzat informaţia că femeia va fi omorâtă cu pietre, poimâine, la răsărit.

Cei doi copii ai acesteia sunt disperaţi şi cer ajutor diplomaţilor Italiei şi Franţei, …

Elena Udrea vine în ajutorul edilului Nicolai Onțanu cu fonduri pentru 1.500 de apartamente

 

Circa 1.500 de apartamente vor fi ridicate de Primăria Sectorului 2, pentru tinerii aflați  sub 35 de ani, cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, păstorit de Elena Udrea.

 

Locuinţele, de tip ANL, vor fi construite pe un teren de 4,5 hectare, situat lângă Muzeul Aviaţiei, pe strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4. Suprafaţa de teren a fost cedată primăriei de Ministerul Apărării Naţionale, în baza unei hotărâri de consiliu adoptate în luna martie a acestui an.

Edilii au două variante de realizare a ansamblului de locuinţe. Una prevede construirea a …