Profesorii universitari blochează sesiunea de examene

Majorări salariale de 50%, altfel blocăm sesiunea de examene! Ameninţarea vine de la sindicatul profesorilor universitari.

Sindicaliştii i-au transmis doleanţa lor ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, autoarea iniţativei legislative privnd creşerea salarială a cadrelor didactice cu 50%. Populismul de la finele anului trecut, când încă era în opoziţie, se întoarce, iată, împotriva minunatei minţi care a fost repusă în fruntea Ministerului Învăţământului. Faţă în faţă cu ralitatea financiară a visteriei, doamna ministru consideră însă că o creştere salarială de 50% este aproape imposibilă în situaţia actuală. „E foarte greu să le vând pielea ursului din pădure (ceea ce a …

Să mori de frig deasupra unui uriaş zăcământ de gaze

INCREDIBIL. Stau pe o pungă cu gaze naturale, dar îngheaţă în case. Asta ar fi ca şi cum ai muri de sete la doi paşi de o fântână cu apă limpede şi rece.

Altfel spus, incredibil, dar aceasta este povestea a mii de oameni din comuna clujeană Ceanu Mare, unde, în urma forărilor, au fost descoperite importante rezerve de gaz chiar sub terenurile şi casele oamenilor. Cu toate că rivalizează cu siberienii în privinţa zăcămintelor, localnicii din Ceanu Mare nu îi concurează, din păcate, şi la bogăţie. Oamenii trăiesc din pensii şi dârdâie în case de frig. Zăcămintele de gaz …

Românii sunt alături de victimele din Gaza

BUCUREŞTI. Mai mulţi simpatizanţi ai Comisariatului pentru Societatea Civilă (CSC) au organizat un miting de solidaritate cu victimele civile ale războiului din Fâşia Gaza.

Manifestarea a avut loc, ieri, chiar în faţa Guvernului. „Am venit aici pentru ca, în numele societăţii civile româneşti, să cerem încetarea focului şi oprirea măcelului pornit împotriva cetăţenilor civili din Fâşia Gaza”, a declarat comisarul general al CSC, Emilian Prodan. Aceştia acuză armată israeliană că atacă punctele şi centrele civile din regiune. În plus, participanţii la miting cer autorităţilor române să intervină pe cale diplomatică, iar bisericilor şi cultelor din ţara noastră să ceară oprirea …

Cântărea jumătate de tonă la 19 ani

ŞOCANT. Alimentaţia nesănătoasă în rândul adolescenţilor a atins cote alarmante în America. În această situaţie s-a aflat şi Billy Robbins în vârstă de 19 ani, care ajunsese să cântărească 500 de kg.

Tânărul a fost imobilizat în propria cameră timp de trei ani. Din fericire, Billy a reuşit să fie salvat la timp de către medici, care au intervenit chirurgical pentru a-l readuce la o greutate normală. Mama sa, Barbara Robbins, şi-a recunoscut vina, pentru situaţia dramatică în care a ajuns fiul ei. Aceasta a afirmat că nu a putu să-i refuze capriciile culinare ale fiului său, deşi era conştientă …

Din februarie punga de plastic va fi amendată

MĂSURI. Deşi promiseseră că din ianuarie vor da amenzi în stânga şi în dreapta magazinelor care oferă pungi de plastic gratuite clineţilor, Garda Naţională de Mediu i-a mai păsuit o lună.

„În cursul lunii ianuarie, Garda de Mediu va demara o acţiune de prevenire, prin informări şi avertizări, deoarece sunt foarte mulţi agenţi economici mici care trebuie ajutaţi să se conformeze noilor reglementări privind pungile reutilizabile” a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii, Daniel Fiţa. El a precizat că există şi un afiş tip pe care inspectorii de mediu îl distribuie, pentru ca fiecare societate să aibă un reper şi …

Ţară, ţară, vrem copii. Infertilitatea, un caz căruia românii îi întorc spatele

În timp ce europenii sunt extrem de atenţi la fertilitate, respectiv infertilitate, românii acordă un interes extrem de scăzut acestui domeniu. Grupul de iniţiativă „SOS Infertilitatea“ a adresat Parlamentului european o petiţie de susţinere pentru reglementarea legală a reproducerii umane asistate medical şi pentru introducerea procedurilor de inseminare artificială şi fertilizare in vitro în programele naţionale de sănătate.

Infertilitatea este o boală tratată ca atare în Uniunea Europeană, însă nu şi în România. Persoanelor care se confruntă cu dificultăţi în a obţine o sarcină pe cale naturală nu li se oferă sprijin din partea statului român pentru investigaţii şi tratament, deşi …

Poliţia n-a renunţat la Loganurile de 70.000 de euro

MEGACONTRACT. Peste 1.700 de maşini de poliţie aşteaptă să fie casate cât mai repede cu putinţă pentru ca mult discutatele Loganuri de 70.000 de euro să le ia locul.

Situaţia este una destul de încâlcită, întrucât însuşi preşedintele Traian Basescu a comentat negativ, la finele anului trecut, contractul de achiziţionare. Culmea este că respectivul contract se derulează în continuare. Un pic de dreptate au, totuşi, şi poliţiştii, întrucât mai sunt numeroase echipaje care lucrează pe vechile Dacii cărora nu li se poate adapta un girofar, nu au servo-direcţie, iar aerul condiţionat lipseşte cu desăvârşire.

Dar, de aici pornind, …

Au supravieţuit unei explozii de butelie

BUZĂU. Două persoane, o femeie şi un bărbat, din comuna Vintilă Vodă au ajuns la spital cu arsuri grave pe tot corpul, după ce o butelie de gaze le-a explodat în faţă.

Tragedia s-a produs, miercuri seara, în casa unei bătrâne septuagenare, care a chemat un vecin să-i monteze butelia, recent încărcată. Ajutorul s-a dovedit a fi nepriceput întrucât a încercat să vadă dacă butelia răsuflă cu un chibrit aprins. La un moment dat aceasta a explodat, iar locuinţa femeii cât şi geamurile de la casele vecine au fost spulberate. Victimele au supravieţuit deflagraţiei ca prin minune, însă starea lor …

S-au trezit cu o maşină în casă

CLUJ. Un şofer vitezoman a băgat spaima într-o familie clujeană după ce s-a „oprit” cu maşina în casa lor. Evenimentul a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 5.00.

Potrivit oamenilor legii, şoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă, din cauza vitezei excesive. Conducătorul auto şi încă un pasager au ajuns la spital cu răni uşoare. Tot la spital a ajuns şi familia ghinionistă, toţi membrii find în stare de şoc din cauza sperieturii teribile. Cei trei clujeni au afirmat că speră să recupereze pagubele provocate de accident de la şoferul maşinii. (A.M.V.)

 

 

 

Şi-a găsit sfârşitul în propriul gunoi

ŞOCANT. Un englez din oraşul Broughton şi-a făcut o reţea de tuneluri în propria casă plină de gunoaie.

Gordon Stewart, în vârstă de 74 de ani, a murit din cauza deshidratării rătăcindu-se prin propriul labirint, conform agenţilor de poliţie. Vecinii lui Stewart au declarat că acesta a colectat maldărul de gunoaie în ultimii 10 ani, depozitându-le şi în garajul care adăpostea o maşina din 1950. Autorităţile au fost alertate de vecini, care s-au alarmat după ce nu l-au mai văzut pe bătrân de câteva zile. Oamenii legii au pătruns în casă echipaţi cu măşti de gaze, deoarece mirosul degajat de …