Cristian Preda a demisionat din board-ul ISP

Europarlamentarul Cristian Preda anunţă, în ultima postare pe blogul personal, că a decis să demisioneze din board-ul Institutului de Studii Populare, care e fundaţia oficială a Partidului Democrat Liberal, gest „ce trebuie înţeles exclusiv ca un protest”.

„Este vorba, în primul rând, despre deteriorarea relaţiilor cu Fundaţia Konrad Adenauer, care a fost ani de-a rândul principalul partener al ISP. Am colaborat mai bine de un deceniu cu KAS, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. În ultimul an, echipa executivă a ISP a adoptat o strategie dezastruoasă în relaţia cu Konrad Adenauer Stiftung, blocând efectiv cooperarea, distrugând programe valoroase şi anulând …

Crin Antonescu: colaborarea cu PSD este de nota nouă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că nu este exclus ca PNL să retragă sprijinul politic unui ministru liberal, punctând că în acest moment nu este cazul, nici pentru ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, nici pentru altcineva.

„Dacă vreodată vom retrage sprijinul politic, ceea ce nu este deloc exclus, vreunui ministru liberal, nici nu o să apucaţi să vă întreţineţi cu sursele pentru că asta va fi făcută public, imediat, civilizat. Nu este cazul nici cu dl Nicolăescu, nici cu altcineva”, a spus Antonescu, la B1Tv.
El a susţinut că este mulţumit până în prezent de modul în care ministrul …

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, este dispărut de la 1 aprilie

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un nu a mai apărut în public de două săptămâni, mai exact de la 1 aprilie, constată duminică mass-media sud-coreene, citate de media internaţionale.

Potrivit experţilor de la Seul, acest fapt nu poate fi numit excepţional, dat fiind faptul că liderii de la Phenian au obiceiul să nu apară în public un timp îndelungat.

Cu toate acestea, ei atrag atenţia că dispariţia lui Jong-Un intervine pe fondul ameninţărilor regimului nord-coreean cu atacuri cu rachete împotriva Coreii de Sud, Japoniei şi SUA, precum şi al pregătirilor pentru un posibil test cu rachetă balistică.

Se aşteaptă ca Kim Jong-Un să …

DNA sesizat pentru achiziţii de PROTOCOL de 1 milion de lei la Conpet S.A

Corpul de Control al Guvernului a derulat un control la SC CONPET Ploieşti, vizând cheltuielile de protocol în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012. În perioada respectivă, s-a constatat că aceste cheltuieli au fost de peste un milion de lei. Banii au vizat achiziţia de băuturi alcoolice, parfumuri, ceasuri de mână, coşuri festive de sărbători şi seturi de scris de lux.

Corpul de Control a constatat că la CONPET au fost achiziţionate băuturi alcoolice de 182.825 de lei, parfumuri de 80.729 de lei (Gucci, Fahrenheit, Allure H Sport, Blue de Chanel), ceasuri de mână de 44.440 de lei, coşuri …

Blaga şi-a completat echipa

Anca Boagiu, Liviu Negoiţă, Dorin Florea şi Andreea Paul au fost aleşi, sîmbătă, la CNC al PDL, prim-vicepreşedinţi ai partidului, iar Gheorghe Flutur, secretar general.

Ion Ariton nu a reuşit să obţină postul de vicepreşedinte al PDL, el primind doar 161de voturi, în timp ce contracandidatul său, Andreea Paul a a avut 401 de voturi „pentru” funcţia de prim-vicepreşedinte pentru mediu de afaceri.

Anca Boagiu, Liviu Negoiţă şi Dorin Florea au fost aleşi prim-vicepreşedinţi, în favoarea lor votând peste 500 de delegaţi. De asemenea, democrat-liberalii l-au ales pe Ion Ivaşcu drept trezorier al partidului.

Democrat-liberalii şi-au ales apoi cei 16 vicepreşedinţi ai partidului, …

Codrin Scutaru, Secretar de Stat PC: Am reuşit să deblocăm posturile din asistenţa socială

Împreună cu echipa Direcției Generale de Asistență Socială din cadrul Ministerului Muncii am reușit sub coordonarea doamnei ministru Mariana Câmpeanu să deblocăm posturile din asistența socială.

Astfel, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 125/2013 privind ocuparea posturilor vacante după data de 1 ianuarie 2013 din sistemul public de asistență socială în Monitorul Oficial nr. 182/2013 din 2 aprilie2013.

Deblocarea posturilor publice din domeniul asistenței sociale, prin scoaterea acestora la concurs sau examen, va ameliora lipsa cronică de personal din domeniu. Am făcut un pas important pentru ca grupurile vulnerabile care au nevoie de serviciile acordate prin intermediul Direcțiilor Generale de Asistență …

Ponta: I-am spus lui Băsescu că nu îl pot ierta pentru acuzaţia de plagiat

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, că i-a spus preşedintelui Traian Băsescu că nu îl va ierta pentru acuzaţia de plagiat pe care i-a adus-o în 2012, prim-ministrul susţinând că şeful statului i-a spus că „aşa e în politică”.

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre subiectul plagiatului, Ponta a susţinut că i-a spus că „nu îi poate ierta aşa ceva”.

De asemenea, chestionat ce i-a răspuns Traian Băsescu, Ponta a răspuns: „Aşa e în politică. Să mă obişnuiesc. Că şi el a trăit cu flota”.

 

 

Liviu Dragnea: Procesul regionalizării va fi încheiat deplin în 2016

Prima mare importantă dezbatere privind proiectul regionalizării va avea loc la Academia Română pe data de 2 aprilie, a declarat, pentru Agerpres, vineri, la Bacău, Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

„Vor fi invitaţi toţi cei care au lucrat şi lucrează în diverse structuri, la proiectele de regionalizare şi descentralizare, urmând a fi prezentat şi dezbătut un prim Raport de progres, dar şi criteriile care stau la baza regionalizării, acţiune ce va fi urmată, pe o perioadă de câteva luni, de multiple dezbateri la nivel naţional”, a precizat Liviu Dragnea.

El a spus că „este o datorie istorică şi civică” …

Nicolai: Numirea directă a procurorilor-şefi poate fi considerată o nerespectarea angajamentelor

Europarlamentarul Norica Nicolai susţine că posibilitatea numirii directe a procurorilor şefi ai Parchetului General şi DNA ar putea fi considerată o nerespectare a angajamentelor luate de statul român.

„Plecând de la conferinţa pe care tocmai am organizat-o la Bruxelles cu referire la cuprinsul MCV-ului pentru România şi luând în considerare recentele evoluţii de pe scena politică, consider că nerespectarea procedurilor convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la numirea procurorilor şefi (ai Parchetului şi ai DNA) ar dovedi de fapt că politicienii români nu sunt interesaţi de a clarifica situaţia MCV, ci doar de numirea fără respectarea nici unui fel de …

Angajaţi CONCEDIAŢI la JWT India în urma scandalului reclamelor FORD

JWT India a concediat mai mulţi angajaţi în urma seriei de reclame controversate, inclusiv cea care-l arată pe fostul premier italian Silvio Berlusconi cu un grup de femei legate în portbagajul unei maşini, relatează BBC News Online.

Reclamele nu au fost niciodată utilizate, ci au apărut doar pe website-ul companiei de publicitate. JWT, parte a celui mai mare trust de advertising WPP, a declarat că posterele au fost „de prost gust şi contrare oricărui standard” promovat de companie.

Bobby Pawar, unul dintre directori, a fost constrâns să demisioneze, precum şi Vijay Simha Vellankim director de creaţie al Blue Hive, o filială a …