Frustrarea, logică (!?) a doamnei Udrea

Tot românul, fie sărac, fie mai puțin sărac, a contribuit, cu fiecare wat sau kilowat consumat, la cumpărarea de către Buzăianu a „micuței” și „modestei” locuințe din Elveția, unde, fără efort, ar putea încăpea un regiment de armată, cu tot cu tehnica din dotare.

Iar asemenea „modeste” locuințe, exemplu al „țigănismului” românesc (dacă nu-i mare, n-are relevanță!), de afișare a opulenței, indiferent de sursa veniturilor, în contrast total cu sărăcia lucie ce caracterizează România, au devenit o banalitate și un simbol al opulenței și nesimțirii celor care jefuiesc România. Într-un așa zis stat de drept – care a …

De ce n-am avut și noi, un Tomislav Nikolici și l-am avut pe Iliescu?

Președintele Serbiei, Tomislav Nikolici, a pus sub un mare semn de întrebare candidatura țării sale la UE, după ce a declarat că ultimile condiții cuprinse în ultimul document primit de la Bruxelles, i se par inacceptabile, informează presa de la Belgrad. Șeful statului sârb se referă la  faptul că Germania a introdus noi condiții pentru aderarea țării la UE, între care și câteva care, practic, ar duce, de facto, la recunoașterea de către Serbia a independenței provinciei Kosovo, iar cele mai grele condiții, la acest capitol, se referă la abolirea structurilor municipale sârbești din Kosovo, precum și la …

Cu democrația pe tobogan și dictatura la ușă!

Unele iniţiativele legislative din ultimul an – dacă aceste inepții antidemocratice și antilibertăți cetățenești pot fi numite inițiative legislative –  ne arată că România, manageriată de actuala clasă politcă, tinde să devină un stat totalitar, după modelul cominternist. După legea „anti-legionară” (iniţiată de Crin Antonescu, fostul şef al PNL – la „inițiativa” Institutului „Elie Wiesel”. Un Elie Wiesel care, dacă luăm de bune declarațiile unui supraviețuitor al holocaustului, Grüner Miklos, ce a fost „coleg” de suferință cu adeăratul Elie Wiesel, este un impostor  !!??); legea „Big Brother” (propusă şi forțată, prin presiuni permanente asupra Guvernului și legislativului, de către serviciile …

Și ce dacă D-na Koveși acuză inactivitatea ANAF? Cui îi pasă?

Șefa DNA se plânge că ANAF, creația lui Ponta, Chițoiu și Diaconu, restructurat, cu 82 milioane euro, pentru a fi mai performant, nu reușește să recupereze prejudiciile din dosarele de corupție. ANAF, ipocrită, se scuză că nu poate, motivând, printre altele, că „…resursa umană și materială necesară recuperării prejudiciilor este cu mult depășită”, uitând că, nu cu mult timp în urmă, a concediat forțat cei mai buni specialiști pe care i-a avut.

 Adevărul e, D-nă Koveși, nu că nu pot, ci că nu vor ! Pentru că unul ca Diaconu – …

O nenorocire nu vine niciodată singură!

Marea nenorocire a României e că trăiește din moșteniri. Iar ultima moștenire, cea comunistă, a pus o amprentă viguroasă pe tot ceea ce înseamnă sistem (social, de valori, uman, etc.), încât imposibilul de a elimina din sistem mecanismele inventate de comuniști au condus la o blazare totală, românul resemnându-se, ca și cum totul este sortit fatalismului generat de epoca care a alterat până și gena umană.

Cu un sistem de valori virusat complet de formalism. Cu o societate zugravită, ca să pară una generată de morala creștină, dar pe fond inexistentă. Cu un zid imposibil de escaladat sau dărâmat între mafiile …

În țara „integratului” Zaher, mai „integrăm” 1785 de hoți?

Chiar dacă vanitatea, alături de orgoliul stupid, fără suport real, ne impiedică să acceptăm adevărul, istoria, consecvent, prin palmele ce ni le aplică, ne retrezește la realitate. O realitate în care dacă facem abstracție de pasiuni, naționalism deșănțat, valori inventate sau exagerate și merite inexistente, ne obligă să recunoaștem că existăm, în forma actuală, datorită conjuncturii internaționale, adică rezultatul împărțirii lumii între cei puternici și că mereu ne-am comportat ca niște slugi, chiar dacă am fost stăpâni de drept și nu ne dezmintem.

Parafrazându-l pe Eliade, evident că suntem situați la granița dintre est și vest, dintre civilizația și cultura occidentală …

Victor Ponta, prim-ministrul „OMV”?

Bilanțul României: Douăzecișicinci de ani de furat și înstrăinat, contra șpagă, averea publică. Douăzecișicinci de ani în care, în toate domeniile posibile s-au cristalizat mafii care au făcut legea și la propriu și la figurat.

Douăzecișicinci de ani în care tot ce au rechiziționat, etatizat, naționalizat, acaparat, acumulat și au realizat comuniștii a fost reâmpărțit, pe principii de tip mafiot, între noii oportuniști ce-au profitat de slăbiciunea statului, jefuind, încă o dată cetățeanul care, fatidic, este constant deposedat de dreptul lui la proprietatea publică. Douăzecișicinci de ani în care sistemul, adică instituțiile fundamentale ale statului, au fost transformate în societăți …

România, țara oportuniștilor și a beizadelelor!

În primii șapte ani (de-acasă, cum se spune), am avut parte de-o educație „franciscană”, în care am cunoscut, „live”, virtuțile sărăciei, pigmentate, din când în când, cu câte o sincopă consumistă, în care credeam că am prins pe Dumnezeu de-un picior când primeam o portocală sau câteva bomboane. Și pentru desăvârșirea „educației” morale n-a fost suficientă metoda abstineței impuse, ci, ca ingredient constant, a mai fost adăugat și corecția fizică, impusă de delăsarea sau îndepărtarea de azimutul existenței umane, absolutul moral generat de religie.

Indopat până le refuz cu percepte morale creștine, asimilate precum reflexele native, firesc că liberului …

Nu nebunia, ci hoția și prostia au distrus și continuă să distrugă România

Ambasadorul Norvegiei către români: „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi (achiziționați de pe piața UE) două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox. E o nebunie!”

Adevărul e că nu e nebunie, ci prostie, lăcomie și hoție, reminiscențe dureros de actuale ale trecutului fanariot și administrației otomane. Și nici netransformarea industrială a materiilor prime provenite din agricultură, ce se vede clar în structura exporturilor sau livrărilor pe piața UE, din lipsa tehnologiei moderne, nu e cauza și nici argumentul dezechilibrului uriaș dintre balanța importului/achizițiilor din UE și exportului/livrărilor intracomunitare la produse agricole, unde raportul dintre import/achiziții-export/livrări este …

Nu Brucan, ci Țuțea a avut dreptate!

Parafrazându-l pe Țuțea care, după ispășirea unei pedepse pentru apartenența la legionarism , declara că: „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți”, e logic să constați că a avut dreptate. Profitând de letargia cetățeanului, de lipsa perspectivei, de conștientizarea efemerului speranțelor și, în special, de ignoranța ce caracterizează nația, cei care conduc destinele și administrează România o fac ca și cum toți suntem „idioți” sau „imbecili”.

Aparent, deja un deja vu, cei aflați la putere simbolizează răul, hoția, necinstea, în timp ce opoziția – fostă în aceeași postură nu cu mult timp -, dă impresia că …