Nu e nimic nou sub soarele României. De când am început să percep ce se întâmplă în jurul meu (percepţie arbitrară, cu rezervele de rigoare) m-a izbit imoralitatea şi, în special, lenea, hoţia şi minciuna (nu neapărat în aceată ordine). Şi indiferent cât am fi de ipocriţi trebuie să recunoaştem că cele trei „calităţi” – imputate, ca şi „argument” al nediscriminării rasiale până şi în procesul „Memorandiştilor” -, au devenit un „brand” de ţară. Un „brand” ce ne situează nu numai la periferia Europei şi a lumii civilizate, ci şi la periferia existenţei ca naţiune, pentru că, presistând, …
Autor: Pavel Roman
Mai suntem o națiune sau o populație?
România, ca naţiune – chiar dacă pare stupid – , e în pragul dispariţiei. Trăim într-o realitate substituită de iluzii, în care se păstrează doar aparenţele. Într-o ţară în care populaţia contează doar ca număr, respectiv contribuabil, consumator sau forţă de muncă, a cărei „voce” nu există decât formal şi care, oricum, nu contează, este prea puţin pentru a mai emite pretenţii de naţiune.
„Nu ne vindem ţara”, „România, stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” sau „stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic …
“Bulevardul” teroriştilor şi ţara “fantomelor” fiscale
Se aude D-le Coldea? În timp ce matale te-ai mutat, cu „căţel şi purcel” la DNA şi ai substituit o parte din activitatea ANAF, făcând „poliţie politică”, organizezi „intrigi” şi te ocupi de „sforării” pentru a pune mâna pe puterea economică şi politică, teroriştii, conform experţilor Mossad, au transformat România în „bulevard” iar bugetul de stat în sursă principala de fonduri ce alimentează organizaţiile din care fac parte.
Nu e o consecinţă logică? Când SRI şi-a „abandonat” atribuţiile legale şi şi-a mutat, nelegal, „cartierul” în alt domeniu de activitate decât cel prevăzut …
Brandul României: “UDREA” sau “Explore the Carpathien Garden”?
Fostul ministru Elena Udrea, profesional, nu există şi n-a existat, ci este un brand politic! „Udrea”, ca politician şi ministru nu este decât o creaţie de tip mafiot, înglobând expresia mizeriei aşa zisei clase politice şi dovada că toată clasa politică românească (excepţiile întăresc regula) este o adunătură de mafioţi, al cărei scop este, exclusiv, parvenirea şi îmbogăţirea, furând de la bugetul statului.
„Brandul Udrea”, creat de mizeria morală şi lipsa de scrupule, când e vorba de deţinerea puterii şi manipularea cetățeanului, este dovada că, în politica dâmboviţeană, nu mai există limite. Când preşedintele României, care ar fi trebui să …
Guvernul „Ponta” introduce paranormalul ca metodă de guvernare
Deşi se spune că suntem înzestraţi genetic cu facultatea de a deosebi binele de rău, realitatea arată că nu-i chiar aşa. Bombardaţi cu informaţii prezentate sub forme perverse şi pervertite, pentru cei neavizaţi, care n-au acces la sursele originare, adevărul a devenit de un relativism aproape stupid, încât a devenit o problema uriaşă deosebirea binelui de rău. De multe ori imposibil de extras chiar de cei care au pretenţia că deţin un simt al selecţiei şi filtrării perfecţionat.
Într-un decor în care haosul pare ordine şi absurdul posibil, o întreagă generaţie înoată contra curentului, atraşi de iluzii, adaptându-se unor reguli …
Cine ne scapă de „acoperiții păpușarilor”?
Analistul politic Emil Hurezeanu, afirma, într-o emisiune, că Elena Udrea şi Victor Ponta au în spate „păpuşari” care le manevrează mişcările. Eu o spun de mult şi, mai mult decât a făcut Hurezeanu, am şi probat-o, prin dovezile pe care le-am prezentat, precum modificarea sau emiterea de OUG, Hotărâri de Guvern, Ordine de miniştri şi alte decizii administrative ale administraţiei centrale, la solicitarea crimei organizate, care privesc, direct şi aproape exclusiv, satisfacerea intereselor acestora.
Exemplul concludent este modificarea OG 99/2000 şi OUG 28/1999, în favoarea, exclusivă a corporaţiilor „SELGROS” şi „METRO” după ce acestea au fost sancţionate, pentru încălcarea gravă a …
Para-ndărătul la opinie
Lecturând „Raportul” Curţii de Conturi a României, întocmit în urma verificării modului în care a fost cheltuit banul public în exerciţiul bugetar 2013 şi, în special, cum a reuşit ANAF, ca după restructurare să bifeze „cele mai relevante abateri şi nereguli clasificate în categoria celor care generează venituri suplimentare”, ajungându-se la aproape un miliard de lei, normal că îţi pui întrebarea: Suntem cumva în ţara guvernată de Ponta? Sau e o farsă a Curţii de Conturi şi se referă la Republica Moldova?
Nu, e ţara unde Ponta, Fenechiu, Chiţoiu şi Gelu Diaconu, cu concursul SRI şi a altor instituţii „direct” …
O „doză” de manipulare, marca „Sebastina Ghiţă” ?
Lecturând „declaraţia doctă” a parlamentarului Sebastian Ghiţă referitoare la faptul că „pe teritoriul României acţionează şi servicii secrete străine, şi partenere, şi inamice.
Fac spionaj şi recrutează şi în justiţie, şi în presă, şi în politică”, cunoscând faptul că nici Sebastian Ghiţă n-a fost „uşa de biserică” în tinereţea serelista şi manifestările corporatismului incipient din România, mă întreb dacă nu cumva, cetateanul Ghiţă, membru în Comisia de control a SRI, nu era într-o pauză de logică, în „tranşă indusă”, consiliat de eminenţele cenuşii din „divizia diversiune” a unor servicii, având misiunea de a mai crea, artificial, o tema care să determine …
Udrea şi Bica în război cu Coldea sau SRI împotriva statului de drept ?
Ca un fost „membru” al sistemului, ce a asistat şi participat la multe „execuţii” mai mult sau mai puţin corecte, analizând „la rece”, ceea ce se întâmplă în aceste momente în România, la mega-balamucul iscat de luptele între fracţiuni, cândva în aceeaşi „tabăra”, astăzi rivale, în prag de fratricid, sunt consternat. Nu de valul de arestări (absolut logic), nu de rangul şi poziţia socială a „clienţilor”, nu de „culoarea” politică a celor ce-au devenit „ţintă”, nu de gravitatea faptelor comise şi descoperite, ci de stilul şi metodele, fără scrupule, utilizate şi de subiectivismul „alegerii” ţintelor.
Am citit multă istorie politică românească, …
Guvernul „Ponta” – Guvernul catastrofei manageriale
Prea ocupată cu măcelul dintre grupările politico-mafiote, care nu urmăresc altceva decât să pună mâna pe putere şi, implicit, pe averea publică (Bugetul de stat sau bunurile ce se mai regăsesc în proprietatea publică) mass-media şi cetăţenii au scăpat din vedere esenţialul, respectiv „bilanţul” catastrofal al guvernării „Ponta” 2014.
Făcând abstracţie de „mega-circul” naţional, regizat de SRI, prin intermediul DNA, în care mafioţii, utilizând instituţiile statului, se elimina unii pe alţii, într-un război total, în care sunt utilizate toate armele posibile – război în urma căruia, sper, va fi decantată o mare parte din clasa politică ce-a confundat România cu …