Medicul Șerban Brădișteanu a fost achitat definitiv în dosarul de corupție

Medicul Șerban Brădișteanu a fost achitat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel București, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită, în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA în legătură cu achiziționarea de aparatură medicală pentru penitenciare.

Curtea de Apel a respins apelul declarat de DNA și a menținut decizia de achitare dată în ianuarie 2014 de Tribunalul București.

Șerban Brădișteanu, șef de secție la Spitalul de Urgență Floreasca, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție la 22 martie 2007, fiind acuzat că ar fi primit mită aproape patru milioane de euro de …

Gheorghe Ștefan părăsește arestul după 6 luni în spatele gratiilor

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, va fi plasat în arest la domiciliu în dosarul Microsoft. Decizia este definitivă.

Instanța a respins o contestație a DNA și a menținut o decizie din 7 aprilie prin care lui Gheorghe Ștefan i s-a admis o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Astfel, miercuri seară, Gheorghe Ștefan poate părăsi penitenciatrul Rahova, unde a fost mutat din Arestul Poliției Capitalei.

Pe durata arestului la domiciliu Gheorghe Ştefan nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura …

Geoană se implică în scandalul dintre Răduleasca și homosexuali

Mircea Geoana se alatură campaniei ‘De la mine ai un nu’ începută de organizația ActiveWatch ca urmare a afirmațiilor Mihaelei Rădulescu la adresa comunității gay.

Campania urmărește să semnaleze public încălcarea drepturilor prin afirmații discriminatoare și să sancționeze un astfel de discurs: „Discursul public făcut fără responsabilitate, care instigă la discriminare, trebuie sancționat. Trimite acasă intoleranța. Dă cartonaș roșu discriminării. Spune-i în față „DE LA MINE AI UN NU!„ este mesajul campaniei care cheama cat mai multi oameni sa i se alature.

Mircea Geoană a făcut-o și el: „De la Washington, din inima unei lumi care s-a construit și a crescut în …

Când încep lucrările la Autostrada Comarnic-Brașov. Ministrul Transporturilor: Suntem în negocieri strategice

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a dat asigurări că lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe în acest an, autorităţile purtând „negocieri strategice” cu bănci europene şi tehnicieni pentru găsirea unei variante, respectiv construirea acesteia cu fonduri europene sau în concesiune, informează Mediafax.

Întrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, care ar fi proiectele prioritare de infrastructură rutieră, Ioan Rus a spus că printre acestea se numără autostrăzile Piteşti – Sibiu, Iaşi – Târgu Mureş, dar şi Comarnic – Braşov.

„Avem câteva obiective, cum ar fi Piteşti – Sibiu, Comarnic – Braşov, Iaşi – Târgu Mureş, dar …

Seism de mare magnitudine în Cipru

Insula Cipru a fost zguduită, miercuri, de un cutremur, cel mai mare din ultimii 16 ani, fără a se înregistra, însă, nicio victimă, scrie AFP, citată de HotNews.ro.

Seismul cu magnitudinea de 5,6 a avut loc la ora locală 11,25 (08,25 GMT) și a fost urmat de zece replici. Epicentrul a fost localizat în orașul de coastă Paphos (sud-vest), dar cutremurul a fost resimțit până în capitala Nicosia, la peste 100 km de Paphos.

Cipru, situată în Mediterana orientală, se află într-o zonă de activitate seismică intensă.

Este cel mai puternic cutremur de la cel înregistrat în 1999 (5,6).

Cel mai mare cutremur …

Bănicioiu: Lucrăm la o lege a vaccinării. Există riscul reapariției unei boli mortale

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că instituţia pe care o reprezintă lucrează la o lege a vaccinării ce are ca model legislaţia din mai multe ţări europene.

„Avem un draft al legii vaccinării, lucrăm la acest document, care va reglementa situaţia imunizărilor în România. Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării”, …

Peste 4000 de români au mers la unitățile ANAF să-și revendice premiul la loteria fiscală

ANAF a primit 4.245 de cereri de revendicare a premiului oferit de Loteria bonurilor fiscale în primele două zile de după prima extragere. Cele mai multe bonuri fiscale câştigătoare au fost depuse la DGRFP Iaşi, potrivit unui comunicat al ANAF.

Termenul de revendicare a premiilor este de 30 de zile de la extragere.

Cererile au fost depuse marţi şi miercuri astfel: 709 persoane la Iaşi, 651 la Braşov, 568 la Galaţi, 548 în Bucureşti, 496 – Ploieşti, 490 – Cluj, 413 Timişoara şi 370 la Craiova. Cei care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori între …

Elena Udrea, o nouă cerere de eliberare

Elena Udrea face o nouă încercare de a scăpa de arest. Fostul ministru contestă măsura arestului preventiv şi solicită înlocuirea acestuia cu o măsură mai blândă.

Magistrații vor judeca joi cererea ei de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, cea a arestului la domiciliu.

Contestația Elenei Udrea va fi judecată joi de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar decizia pe care o vor lua aceștia va fi una definitivă.

Astfel, fostul ministru va afla joi dacă va putea părăsi Arestul central la Poliție Capitalei, unde se află de pe data de 25 februarie.

Elena Udrea …

Cine este tatăl copilului Alinei Pușcaș

Alina Puşcaş a rămas însărcinată cu un medic stomatolog în vârstă de 40 de ani.

Alina Pușcas se pregătește să devină mamă. Cu cine? Cu nimeni altul decat cel mai cunoscut medic stomatolog din România, doctorul Mihai Stoenescu. Cei doi ar avea o relație de la finele anului trecut, scrie cancan.ro.

Bomba a fost lansată ieri de revista „Spy”, care a dezvăluit identitatea bărbatului ce o va face mămică anul acesta pe frumoasa brunetă. Potrivit publicaţiei amintite, este vorba despre Mihai Stoenescu (41 de ani), un medic implantolog renumit, cu o situaţie financiară deloc de neglijat şi iubitor de frumos, din moment …

Giulia, însărcinată în nouă luni

Giulia se pregăteşte în aceste zile să devină mămică pentru a doua oară. Frumoasa solistă este însărcinată în 9 luni și așteaptă cu sufletul la gură nașterea celui de-al doilea copil.

Pentru că în curând, familia ei se va mări cu un membru, cântăreaţa şi soţul ei, Vlad Huidu, aşteaptă evenimentul cu sufletul la gură. Solista le-a arătat admiratorilor o fotografie cu ea, gravidă în ultimul trimestru de sarcină.

Pentru că i-a fost destul de rău în prima parte a sarcinii, Giulia Anghelescu nu a avut timp să se îngraşe. De câteva luni a scăpat de greţuri, aşa că silueta ei nu …