Declarație extrem de ciudată a premierului Nicolae Ciucă, azi, într-un cadru cu totul special și oficial, mai exact o conferință de presă la Chișinău. Ciucă a anunțat că nu va demisiona din fruntea Guvernului pentru a realiza rotativa guvernamentală și că procedura se va face prin predarea mandatului în fața președintelui Klaus Iohannis. Analfabetism politic, sau spusele premierului devoalează o anume strategie?
„Rocada urmează să se petreacă conform protocolului”, a spus Nicolae Ciucă. Dar a făcut o precizare spectaculoasă: „Nu o să mi dau demisia, am primit un mandat de la președinte, voi preda mandatul președintelui României”.
Situație disperată la Spitalul Județean Reșița! „Credeți-mă e grav. Mor pacienți în ATI, mor în oncologie”
Adina Milos, directorul financiar al Spitalului Judeţean Reşiţa, atrage atenția că situația unității medicale este critică. Din cauza arieratelor neachitate, spitalul nu are medicamente, iar pacienții efectiv mor cu zile: „Pe ATI oamenii mor. În momentul de față nu avem un medicament, o mănușă, un material sanitar, o seringă, un antibiotic”.
Potrivit agenției Rador, citată de G4Media, arieratele spitalului nu vor rămâne la zero din cauza facturilor neînregistrate la timp de la societatea Aquacaraş, deşi asta s-a dorit iniţial prin sprijinul guvernamental de 14,6 milioane de lei.
Iar Romeo Dunca (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, susține că vor apărea și alte probleme …

Jurnalistul Marius Buga, care a întreținut relații sexuale cu un minor aflat în grija Protecției Copilului, rămâne în arest
Judecătoria Târgoviște a decis să prelungească măsura arestării preventive cu încă 30 de zile în cazul jurnalistului Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița.
Jurnalistul a fost arestat preventiv din data de 8 februarie, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu un minor în vârstă de 15 ani.
Victima este un adolescent care, la data săvârșirii faptei, se afla în plasament, într-un centru din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.
Marius Buga a fost dus la audieri marți 7 februarie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru a da detalii în cazul minorului cu …

Director ADS arestat de DNA, după ce a cerut o mită de 350.000 de euro
Directorul Direcţiei Control Reprezentanţe Teritoriale şi Comunicare din cadrul Agenţiei Domeniile Statului a fost arestat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 350.000 euro unui afacerist pentru a-l ajuta să câștige un contract.
Procurori DNA anunță că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2023, a lui Nuţă Marius Ionel, director al Direcţiei Control Reprezentanţe Teritoriale şi Comunicare din cadrul Agenţiei Domeniile Statului (ADS), pentru trafic de influență, scrie Mediafax.
Procurorii dau detalii despre faptele comise:
În ordonanța procurorilor se arată că, în …

Atac la Aurescu, după ce a spus că limba moldovenească nu există. Zaharova; „Nici el nu a existat vreodată, dar a fost creat”
Deranjată de o declaraţie a ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, care a spus, luni, la Bruxelles, că aşa-numită limbă moldovenească nu există, ci este o creația artificială a URSS, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, i-a dat replica, marţi, 21 martie, pe canalul personal de Telegram, relatează agențian News.ro.
„Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a declarat că limba moldovenească nu a existat niciodată, ea ar fi fost creată artificial în perioada sovietică. Nici domnul Bogdan Aurescu nu a existat niciodată, dar până la urmă a fost creat. Este posibil acum să-l numim o construcţie artificială?”, …

De ce îi „spală” Iohannis pe dictatorul sirian și pe șeicii din Emirate?
„Acum câteva luni, de când a început boicotul pe energie am atras atenția, și aici și în presa internațională, că țările „aliate” la care ne-am repezit ca să avem alternativă la Rusia sunt tot autocrații, și să nu repetăm erori istorice, ca atunci când americanii i-au înarmat pe mujahedini ca să îi batem pe ruși în Afghanistan, iar după aceea am avut decenii de terorism islamic provocat de ei în SUA și Europa” scrie politologul Alina Mungiu în românia curată.ro.
„Alternativele la Rusia sunt Azerbaidjan, unde România are cele mai bune relații și prezidentul face haltă în drum …