Medicamentele pot duce la pierderea memoriei

Unele clase de medicamente afectează memoria şi alte facultăţi, lucru valabil mai ales la persoanele vârstnice, arată un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Montreal.

Cercetătorii, specialişti în farmacologie şi geriatrie, au studiat literatura medicală pentru a selecta cele mai pertinente lucrări despre legătura dintre tratamentul medicamentos şi tulburări ale memoriei, atenţiei, concentrării şi performanţei intelectuale. Trei mari clase de medicamente le-au reţinut atenţia, conform agerpres.

Benzodiazepinele, prescrise pentru tratarea anxietăţii şi insomniei, induc ‘sistematic’ efecte asupra memoriei şi concentrării, existând o relaţie între doză şi gradul de alterare a acestor facultăţi.

Antihistaminicile, recomandate în tratarea alergiilor, au …

ŞOCANT! “În iaurturi se folosesc bacterii din flora vaginală, rect, fecale şi tractul uro-genital, din excremente de porci, intestine de şobolani şi alte animale!”, precizează un specialist german în tehnică alimentară

Puţină lume ştie ce mănâncă. Şi mai puţină lume citeşte ambalajul la ce mănâncă. Iar şi mai puţină lume are noţiuni de microbiologie.

Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite, înainte, niciodată în alimentaţie. Una din aceste bacterii este specia „Bifidobacterium bifidum”. Aceste bacterii se găsesc de obicei în flora vaginală, în rect, şi în tractul uro-genital, în excremente de porci şi alte animale.

Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, numai dacă omul a avut contact direct cu cele de mai sus. Aceste bacterii …

Pleacă Reghecampf de la Steaua?

Laurenţiu Reghecampf neagă existenţa unui conflict cu Gigi Becali din cauza soţiei sale, Anamaria Prodan, şi vorbeşte despre momentul plecării de la Steaua.

Laurenţiu Reghecampf susţine că zvonurile care planează în jurul echipei nu vor strica atmosfera şi este convins că se va despărţi de Steaua în condiţii amiabile, precizează Mediafax.

„Foarte mulţi aşteaptă să se întâmple ceva la Steaua şi să ne strice atmosfera, dar sunt sigur că n-o să reuşească nimeni să facă asta. Când o să-mi termin contractul, o să-mi dau mâna cu patronul şi o să plec. Dacă doreşte să continuăm, atunci continuăm, dar niciodată n-o să mă …

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, internat la Spitalul Floreasca

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, fiind transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fusese adus de urgenţă, luni seară, după ce i s-a făcut rău, el acuzând probleme cardiace.
Constantin Nicolescu a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti luni seară, după ce i s-a făcut rău, acuzând probleme cardiace, iar ulterior medicii l-au trimis cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Leonard Grecescu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că Nicolescu a ajuns luni seară, în jurul orei …

Un american și-a crescut productivitatea angajând pe cineva să-l pălmuiască

Sunt oameni care încearcă să lupte cu amânările repetate prin metode mai puțin obișnuite.

Bloggerul american Maneesh Sethi, care avea de suferit de pe urma scăderii productivității, a angajat prin intermediul site-ului Craigslist, pe cineva care să-l pleznească de fiecare dată când se abătea de la sarcinile zilnice.

„Nimic nu mă face să mă simt mai jenat decât să văd câte ore irosesc stând pe Reddit sau pe chat-ul de Facebook – săptămâna trecută, aproape 19 ore din viața mea au dispărut astfel, fără să le prind urma,” mărturisește Sethi, citat de The Next Web. „Mi-am zis că acest lucru e o …

Incendiu puternic lângă clădirea Parlamentului. Un bloc întreg a fost evacuat

Un incendiu puternic a avut loc luni după-amiază lângă Palatul Parlamentului. Persoanele din imobil din Sectorul 5 al Capitalei au fost evacuate, iar mai mulţi locatari au suferit atacuri de panică. Pompierii au stins incendiul după aproape o oră de luptă cu flăcările.

Incendiul a fost semnalat cu puţin înainte de ora 17.00, la un bloc de locuinţe situat pe strada Sirenelor, din zona 13 Septembrie, aflată în imediata apropiere a Palatului Parlamentului.

Pompierii au trimis la faţa locului cinci autospeciale, însă înainte de a trece la stingerea incendiului s-a decis evacuarea tuturor persoanelor din clădire. În total au fost evacuaţi 17 …

Dinţii crescuţi în laborator, soluţia viitoarelor probleme dentare

În viitor, am putea fi nevoiţi să redefinim conceptul de „dinţi falşi”, deoarece dinţii pierduţi ar putea fi înlocuiţi cu dinţi generaţi din celule embrionare, identici cu cei naturali. Testată deocamdată pe şoareci, metoda mai are nevoie de îmbunătăţiri pentru a fi aplicată la om, dar, odată perfecţionată, ar putea reprezenta soluţia optimă pentru refacerea danturii.
Pentru a produce un dinte înlocuitor, cercetătorii japonezi de la Universitatea de Ştiinţe din Tokio au prelevat, de la embrioni de şoarece, celule embrionare care ar fi urmat să dea naştere dinţilor.
Celulele respective au fost implantate în rinichiul unui şoarece adult. După …

Adrian Năstase NU MAI CONTESTĂ pedeapsa în Dosarul „Trofeul calităţii”

Adrian Năstase a retras, luni, contestaţia în anulare în cazul condamnării din dosarul „Trofeul calităţii”, avocaţii acestuia depunând la instanţa supremă solicitarea formulată de fostul premier.

Avocatul Ion Cazacu a anunţat, luni, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) că Adrian Năstase îşi retrage contestaţia în anulare făcută în cazul condamnării din dosarul „Trofeul calităţii”, transmite Mediafax.

Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat celor cinci judecători să ia act de solicitarea lui Adrian Năstase.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra acestei cereri, urmând să decidă dacă o admit sau nu.

La ieşirea din sala …

Avertisment ANM: Din 18 ianuarie revin ninsorile!

ANM a anunţat că în următoarele două săptămâni, vor fi precipitaţii mixte – ploaie şi lapoviţă, urmând ca ninsori abundente, mai ales în nord, să vină după data de 18 ianuarie.

Administraţia Naţională de Meteorologie va emite cod galben de polei pentru vestul ţării de duminică noapte până luni la prânz şi cod galben de ceaţă în sud şi est pentru luni, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu, care a precizat că din 18 ianuarie vor reveni ninsorile.

În cadrul comandamentului de iarnă convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie …

SUA: Din cauza epidemiei de gripă, în New York a fost declarată stare de Urgenţă Sanitară!

Guvernatorul statului american New York a declarat sâmbătă starea de urgenţă sanitară din cauza severităţii epidemiei de gripă, iar întregul teritoriu al SUA se confruntă cu cel mai serios episod epidemic din ultimi ani, relatează Associated Press.

În statul New York fost raportate 20.000 de cazuri de gripă, în timp ce pe toată durata sezonului trecut au fost înregistrate numai 4.400 de cazuri. Până în prezent, 20 de copii şi-au pierdut viaţa. Nu se cunoaşte deocamdată numărul adulţilor victime ale gripei. În medie, în fiecare an circa 24.000 de persoane îşi pierd viaţa în SUA ca urmare a complicaţiilor generate de …