Există sau nu al şaselea simţ?

Un studiu din Australia sugerează că oamenii au capacitatea de a detecta schimbări în mediu, chiar dacă nu pot descrie asta cu acurateţe.

Dacă poţi detecta prezenţa oamenilor pe care nu îi poţi vedea sau ai capacitatea de a detecta un pericol atunci când ai presentimente, atunci poate că vei fi dezamăgit când vei afla că oamenii de ştiinţă au exclus posibilitatea existenţei celui de-al „şasele simţ”.

Un studiu realizat timp de un an de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Melbourne, publicat în jurnalul Plos One, a scos la iveală faptul că unii oameni pot detecta schimbări în mediu, chiar dacă …

Câteva descoperiri ULUITOARE din România despre care nu vorbeşte nimeni

Încet, încet, cercetătorii istorici din întreaga lume recunosc, mulţi chiar făţiş, că primele fiinţe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal, cum susţine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic !

Hai să ne reamintim câteva lucruri uimitoare despre România:
1. Cel mai vechi schelet, la ora actuală, de umanoid, a fost găsit în Râmnicu Vâlcea, poreclit „pescarul de la lacul Getic”, fiind datat de 1 milion de ani

2. Civilizaţia străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării, la Cucuteni

Pare un tip ciudat care se plimbă în cerc prin zăpadă…dar după ce te uiţi cu atenţie…rămâi uimit…WOW….Aşa ceva nu ai mai văzut niciodată

E posibil să nu fi auzit niciodată de Simon Beck, dar după ce vei vedea astăzi, nu îi vei mai uita vreodată numele sau operele de artă, conform viralnova.com.
Simon este un artist bine cunoscut pentru faptul că el crează incredibile forme delicate, foarte detaliate în zăpadă, doar primbându-se prin zăpadă proaspătă, neumblată. Umblă de-a dreptul kilometri prin omăt, pentru a crea aceste imagini.

Şi ştii care este partea cea mai tare? Simon stă ore în şir şi lucrează la o imagine, minunăţie care îi este acoperită uneori imediat de câte o ninsoare sau spulberată de zăpadă până a doua zi… …

Platforme care te fac să simţi că ţi se taie respiraţia

Peisajele admirate de la înălţimi mari sunt de-a dreptul spectaculoase, iar în unele zone turistice există puncte special amenajate sau diverse forme de relief de tip platformă, care oferă panorame ce te fac să simţi realmente că ţi se tăie respiraţia.

1. Pulpit Rock, Norvegia

Stânca Pulpit sau Preikestolen este o protuberantă stâncoasă solidă situată la circa 604 metri deasupra fiordului Lyse, de pe coasta de vest a Norvegiei. Stânca este aproape plată sus, oferind turiştilor o privelişte şi o senzaţie greu de descris în cuvinte.

Cei care ajung aici trebuie să fie însă şi foarte atenţi, …

Facebook lansează, în sfârşit, „Dislike”

Încă de la lansarea reţelei sociale, butonul „Like” a fost o caracteristică foarte populară, însă nu existat nicio modalitate de a-ţi exprima dezacordul, cu un „Dislike”.

Facebook nu introduce un buton „Dislike” propriu-zis, însă aplicată de mesagerie a serviciului va primi un sticker cu un deget în jos, ca parte a unui pachet gratuit, lansat în weekend.

Stickerele au fost introduse în aprilie 2013, scrie The Verge.

Noul sticker este disponibil în magazinul de stickere, accesibil din fereastră de chat.

Deşi nu va aduce mult-aşteptatul buton „Dislike”, pentru comentarii şi statusuri, veţi putea să vă arătaţi nemulţumirea în timpul discuţiilor cu prietenii.

yoda.ro

10 lucruri interesante despre sâni

1. Sânii femeilor tinere sunt formaţi din grăsime, glande de lapte şi colagen. Glandele de lapte şi colagenul sunt înlocuite cu grăsime ca parte a procesului de îmbătrânire. Dar asta nu înseamnă că sânii devin mai mari, ci doar încep să se deformeze.

2. Şi femeile au păr pe sâni. Există în jur de 15 fire lungi şi drepte de păr care pot fi destul de negre ce cresc în jurul sfârcurilor fiecărei femei. Părul nu este greu de controlat, fie prin epilare, fie prin tăiere.

3. Pielea din jurul sânilor este subţire şi sensibilă şi trebuie să foloseşti o cremă hidratantă …

A adoptat un câine care trăia printre gunoaie şi l-a îngrijit. După câteva zile a avut o surpriză VIDEO impresionant

Un tânăr din SUA, care lucrează pentru o fundaţie care se ocupă cu ajutorarea animalelor, a salvat un câine care trăia într-o groapă de gunoi. După câteva zile, efortul i-a fost răsplătit.

Acesta spune că a primit un apel, în care era anunţat despre un căţel bolnav care trăieşte în groapa de gunoi.

Fără să stea pe gânduri, s-a deplasat la faţa locului, unde l-a găsit pe patruped într-o stare jalnică.

După ce l-a hrănit pentru a prinde putere, i-a pus lesă şi l-a dus la maşină, pentru a-l transporta la un cabinet veterinar, scrie bez.ro.

Deşi căţelul avea numeroase probleme de sănătate şi …

Horoscopul poate fi dăunător! Citeşte cum ne poate afecta credinţa influenţa astrelor

Mulţi oameni îşi încep ziua citind sau ascultând previziunile din horoscop. Însă, chiar dacă acest obicei pare inofensiv, oamenii de ştiinţă susţin că el poate fi dăunător. Mai exact, se pare că predicţiile negative pot provoca un comportament delăsător.

Specialiştii susţin că atunci când horoscopul ne indică o evoluţie negativă voinţa noastră se diminuează, iar noi devenim mai neglijenţi în încercarea de a scăpa de soarta potrivnică.

În noul studiu, participanţii care îşi citeau zilnic horoscopul aveau tendinţa de a manifesta un comportament impulsiv sau delăsător atunci când zodiacul le prevestea o zi proastă. Oamenii de ştiinţă cred că acest lucru …

S-a luat decizia în cazul „moaştelor” părintelui Calciu, care arată la fel la 7 ani de la înmormântare

Scandalul izbucnit între preoţi pe „moaştele” părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a fost dezgropat după 7 ani şi arată ca-n ziua în care a murit, a luat sfârşit.

Sub presiunea exercitată de fiul părintelui Calciu, aflat acum în America, oamenii Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ au hotărât, prin vot, că e obligatoriu să îngroape trupul scos din mormânt. „Andrei Calciu, fiul părintelui, ne-a ameninţat că ne dă în judecată, lăsând de înţeles că s-ar putea ajunge şi la pretenţii materiale. În plus, Poliţia a făcut verificări pentru profanare de morminte”, a explicat stareţul de la Petru Vodă, Hariton Negrea, scrie …

Află cum ţi se fură banii prin metoda PAUL WALKER

Moartea actorului Paul Walker este exploatată de escroci pe internet.

Mii de persoane, inclusiv din România, au picat în capcana infractorilor, care se folosesc de tragedia actorului pentru a fura bani şi informaţii confidenţiale, potrivit România TV.

Cele mai multe tentative de fraudă sunt pe reţelele de socializare, unde escrocii postează filmuleţe ce pretind a conţine imagini cu accidentul care a provocat moartea actorului Paul Walker, potrivit unui comunicat Bitdefender. Odată accesat un astfel de link, utilizatorul este direcţionat către alte site-uri, unde i se solicită date bancare, precum şi codul de verificare al cardului.

În final, utilizatorii nu reuşesc să vadă niciun …