LUMINA SFÂNTĂ de la Ierusalim a ajuns în România

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România, sâmbătă, în jurul orei 20.30, cu o întârziere de o oră şi jumătate. Lumina de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române, cu un avion special.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, cu un avion special, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de Delegaţia Patriarhiei Române coordonată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Varsanufie Prahoveanul. Din delegaţie au mai făcut parte episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, consilier patriarhal.

Lumina Sfântă va fi preluată de delegaţiile arhieposcopiilor din ţară, care …

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Lumina sfântă s-a aprins la Ierusalim, minune la care au fost martori sute de credincioşi adunaţi în Biserica Sfântului Mormânt. Aeronava care o aduce va ateriza la Bucureşti, la ora 19:00.

De la Ierusalim, Lumina Sfântă ajunge la creştinii ortodocşi din 13 ţări, inclusiv România. Tradiţia este respectată an de an în Sâmbăta Mare dinaintea Paştelui Ortodox. La începutul zilei, un grup de preoţi s-a asigurat că în Sfântul Mormânt nu există nicio sursă de foc, apoi Patriarhul Ierusalimului a intrat in capelă cu lumânări neaprinse, 33 la număr, care semnifică vârsta la care Mântuitorul a fost răstignit.

Monahul a îngenuncheat …

PREMIERĂ! Politicieni, după gratii de Paște

Nu toți românii se pot bucura de Paşte aproape de cei dragi. Nume grele ale politicii româneşti vor petrece anul acesta primele sărbători de Paşte în spatele gratiilor. Adrian Năstase, George Becali, fostul ministru Relu Fenechiu vor spune „Hristos a înviat!” colegilor de celulă. Greii fotbalului românesc vor ciocni şi ei ouă roşii tot din penitenciar.

Deși este la a doua condamnare, fostul premier Adrian Năstase își petrece pentru prima dată Paștele la închisoare. El a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită și a fost încarcerat pe 6 ianuarie 2014 la Penitenciarul Jilava.

Și Relu Fenechiu, …

„Jesus Christ Superstar” VS „Iisus din Nazareth”

Viaţa Mântuitorului a fost de-a lungul timpului şi subiect de film. Zeci de producţii au rulat pe marele ecran, dar numai câteva au rămas în istoria cinematografiei. Fiecare dintre ele a dat naştere fie unor legende spuse în şoaptă, fie unor controverse publice.

Pelicula Iisus din Nazareth (1977, regia: Franco Zeffirelli) este poate cea mai cunoscută şi difuzată dintre cele cu tematică biblică. Filmul conceput sub forma unui miniserial de televiziune durează peste şase ore şi este o amplă evocare a vieţii lui Iisus Hristos până la răstignire.

Deşi au trecut 40 de ani de la lansare, pelicula semnată de Franco Zeffirelli …

Lovitură după lovitură.Gigi Becali face Paştele după gratii

Toate cererile pe care latifundiarul din Pipera le-a depus la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru a-şi vizita familia sau pentru a participa la evenimente din familia sa, au fost refuzate. De această dată, lui Gigi Becali i-a fost refuzată solicitarea de a merge să se roage la Arhiepiscopie.

De când a fost încarcerat, Gigi Becali a făcut numeroase cereri de învoire. Până în acest moment, niciun nu i-a fost acceptată.

Prima dată a făcut cerere de învoire pentru o zi, pentru a merge la înmormântarea mătuşii sale. A primit însă un răspuns negativ. Apoi a făcut o solicitare pentru a participa la …

Radu Mazăre rămâne în libertate

Înalta Curte a respins solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, primarul Constanței.

Radu Mazăre a așteptat decizia judecătorilor într-un restaurant din București.

„Vreau să mulțumesc judecătorilor, înțelepciunii și curajuluii de care au dat dovadă”, a spus Radu Mazăre după anunțarea deciziei.

El le-a urat sărbători fericite celor care au avut încredere în el și celor care locuiesc în blocurile construite de el.

„Vreau să le urez Paște fericit și celor care mi-au vrut răul, pentru că e Vinerea Mare”, a mai spus edilul.

Edilul Constanţei este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi luat mită 175.000 de euro de la …

Şeful Colegiului Medicilor, trimis în judecată

Şeful Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese. Procurorii spun că, pe vremea când era şi director al Institutului de Medicină Legală, Iaşi, Vasile Astărăstoae s-a angajat pe el însuşi, ca să încaseze sume importante din fonduri europene.

Procurorii arată în rechizitoriu că Vasile Astărăstoae, rector al UMF Iași și fost director al ML Iași, s-a plătit singur timp de 36 de luni în cadrul unui proiect european și a obținut astfel un venit de peste 130.000 de lei. La această sumă se adaugă și retribuția lunară de manager al proiectului, de aproximativ 9.000 …

SPECIAL! „Și ei sunt ai noștri!”

Partenirii noștri sunt cei care reusesc, de la o actiune la alta, sã ofere emotioante lectii de solidaritate! Ne-am fãcut un obicei din a merge la Centrul de Îngrijire și Asistență Nr1 – Sector 4. Mulțumiri: Aldis, Magiun de Prune Topoloveni, Atifco, Claus, RoStar, Ardealul, LaMinut, Primăria Sector 4 București.
Și bătranii sunt ai noștri!Să avem grijă de ei!

ATENȚIE! Vopseaua de ouă, plină de E-uri

Vopsea de ouă cu E-uri periculoase. Asta au descoperit reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după ce au analizat mai multe produse din magazine.

Studiul arată că vospeaua de ouă analizată conţine cel puţin un E şi cel mult zece. Astfel, mai bine de o treime din produse conţin 7 E-uri, 20% conţin un E, iar 15% conţin 2 E-uri.De asemenea, 10% dintre produse conţin 3 E-uri, iar alte 10 procente 8 E-uri. Cele mai multe E-uri, 10 la număr s-au găsit în 5 procente dintre produse.

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor au analizat 20 de produse tip vopsea de ouă, …

Fratele lui Mazăre este urmărit penal

Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, a venit în această dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Refuz să mai joc roluri în această telenovelă numită tele-justiţie”
, a declarat Alexandru Mazăre, la ieşirea de la DNA.

Numele lui Alexandru Mazăre a fost vehiculat în dosarul în care Radu Mazăre este cercetat pentru corupţie.

Omul de afaceri Avraham Morgenstern este suspectat că i-a dat primarului Constanței o mită de 175.000 de euro pentru a primi contractul de construire a cartierului „Henri Coandă”, destinat persoanelor defavorizate. S-ar fi întâmplat acest lucru în 2011, iar contractul s-a ridicat la 10 milioane de euro. Banii ar fi ajuns în …